Canonul Sfântului Sfinţit Mucenic Pangratie

Canonul Sfântului Sfinţit Mc Pangratie. Alcătuire a lui Teofan

Cântarea I, glasul 1:

Irmosul:

Cântare de biruinţă să cântăm toţi lui Dumnezeu, „Cel ce a făcut minunate minuni cu braţ înalt şi a mântuit pe Israel, că S-a preaslăvit”.

Preacinstită piatră te cunoaşte pe tine Biserica, Pangratie, întătrindu-se pururea cu tăria cuvintelor tale. Pentru aceea, cinsteşte astăzi pomenirea ta.

Cu plugul dumnezeieştilor tale cuvinte ogorănd inimile cele înţelenite mai înainte de uscăciunea relei credinţe, le-ai arătat cu adevărat roditoare prin credinţă, Pangratie.

Slavă…,

Propovăduind Unimea cea în trei numere, Care se uneşte într-o fire, ai stins negura neînţelegerii dreptei credinţe şi, cu învăaţăturile cele dătătoare de lumină, ai luminat popoarele.

Şi acum…, a Născătoarei:

Din tine a răsărit Dătătorul de lumină Iisus Domnul, luminând marginile, Preacurată Stăpână, prin Care cei dintru întuneric şi din umbră au văzut lumină.

Cântarea a 3-a:

Irmos: Să se întărească inima mea…

Întărit fiind de Duhul ai gonit duhurile cele viclene; şi, cu pârghia rugăciunilor, ai surpat până la pământ capiştile idolilor, ridicând biserici, vrednicule de minuni.

Cu cuvântul tău cel ascuţit ai tăiat spinii credinţei celei rele şi ai sădit dogmele cele de mântuire în sufletele care se îndreptează cu adaosul bunătăţilor, Pangratie cuvioase.

Slavă…,

Dumnezeiescul Apostol Petru, aflându-te pe tine vas al Sfântului Duh, primitor de raze curate, te-a trimis către Apus, ca să risipeşti negura neînţelegerii dreptei credinţe, preacinstite.

Şi acum…, a Născătoarei:

Pe norul cel cu totul luminos şi năstrapa lui Dumnezeu cea cu totul de aur, pe cea mai desfătată decât cerul şi scara cea înaltă, Fecioară neispitită de nuntă, credincioşii te fericim.

Irmosul:

Să se întărească inima mea întru voia Ta, Hristoase „Dumnezeule, Care peste ape ai întărit cerul al doilea şi ai întemeiat pământul peste ape, Atotputernice”.

SEDEALNA, glasul al 4-lea:

Podobie: Arătatu-Te-ai astăzi lumii…

Părtinitor al dreptei credinţe, purtător de biruinţă te-ai arătat, Sfinţite Pangratie, în ceruri, împreună cu cei fără de trup, înainte stând. Pentru aceasta, roagă-te Domnului să ne mântuiască pe noi.

Slavă…, Şi acum…, a Născătoarei:

Primind rugăciunea de la noi, care scăpăm sub acoperământul tău, Preacurată Fecioră, nu înceta a te ruga către Fiul tău, să ne izbăvim noi, robii tăi.

A Crucii, a Născătoarei:

Văzând pe Fiul şi Domnul tău pironit pe Cruce şi tânguindu-te ca o maică şi văitându-te, strigai: Vai mie! Cum pătimeşti, Fiul meu prea iubit?

Cântarea a 4-a:

Irmosul:

Cu duhul văzând mai înainte, Proorocule Avacum, „întruparea Cuvântului ai propovăduit, grăind: Când se vor apropia aanii Te vei cunoaşte, când va veni vremea Te vei arăta; slavă puterii tale, Doamne”.

Arătându-te suflând foc din focul Mângâietorului, ai ars înşelăciunea, Pangratie înţelepte. Şi, luminând ca un sfeşnic pe cei ce erau întunecaţi în marea necunoştinţei îi îndreptezi către limanul voirii lui Dumnezeu.

Dim piatra cea vârtoasă adăpându-te Petru şi umplându-te, te-a trimis pe tine ca pe un alt râu să adăpi sufletele şi să usuci gârlele necredinţei cu curgerile dumnezeieştilor propovăduiri, cugetătorule de Dumnezeu.

Slavă…,

Strălucind viaţa ta cu dumnezeieştile frumuseţi, a întunecat năvălirile tuturor demonilor. Şi, risipind întunericul neînţelegerii dreptei credinţe, ai arătat fii zilei pe cei ce cu dragoste s-au plecat învăţăturilor tale.

Şi acum…, a Născătoarei:

Născut-ai, preacurată Fecioară, pe Cuvântul întrupat în două firi şi în două voiri, pe Cel ce ne-a arătat intrările minunate ale mântuirii, nouă celor ce am fost robiţi de înşelăciune, Preacurată Fecioară prealăudată.

Cântarea a 5-a:

Irmosul:

„Pacea Ta o dă nouă, Fiule al lui Dumnezeu; că, afară de Tine, alt dumnezeu nu cunoaştem, numele tău numim. Că Tu eşti Dumnezeu al celor vii şi al celor morţi”.

Cu arătările minunilor ai vânat popoare şi cu cuvântul ai surpat capiştile; şi ai zidit frumuseţile Bisericii, spre înnoirea oamenilor, preasfinţite.

Cu sângiurile tale ai roşit podoaba cea sfinţită, şi sângele cel spurcat, ce se aducea demonilor, l-ai uscat; şi purtător de biruinţă către ceruri te-ai suit, primind cununa biruinţei.

Slavă…,

Înaintea feţei tale s-a rupt îngrădirea cea idolească, şi s-a deschis uşa limbilor; şi s-a împărţit dar dumnezeiesc inimilor credincioşilor, părinte, învăţătorule de cele sfinte.

Şi acum…, a Născătoarei:

Ca ploaia S-a pogorât Hristos în pântecele tău, Preacurată, şi a uscat ploile mulţimii zeilor, şi a izvorât apa cunoştinţei de Dumnezeu, celor ce erau în văpaia înşelăciunii.

Cântarea a 6-a:

Irmosul: Proorocul Ionà…

Iisus cel ce este lumina tuturor şi Dumnezeu, umplându-ţi mintea de har şi luminându-te din destul, prin cuvântul tău a izbăvit popoarele de necuvântare.

Izbăvit-ai popoarele de stropirile cele idoleşti şi de sângiurile cele spurcate; şi, fiind junghiat ca un miel, te-ai adus jertfă vie lui Dumnezeu, Pangratie.

Slavă…,

Slujit-ai cu sfinţenie Evangheliei lui Dumnezeu, înţelepte, pecetluind luminat învăţăturile cele dumnezeieşti cu sângele tău, sfinţite tăinuitorule, Mucenice Pangratie.

Şi acum…, a Născătoarei:

Fiind înecat de năpădirile cugetelor celor neroditoare, întoarce-mă către lumina mântuirii şi a vieţii, ceea ce ai născut pe Mântuitorul Hristos, Preacurată.

Irmosul:

Proorocului Ionà urmând, strig: „Scoate viaţa mea din stricăciune, Bunule, şi mă mântuieşte, Mântuitorul lumii, pe mine care grăiesc: Slavă Ţie”.

Irmosul:

De tinerii Tăi cei din cuptor, Mântuitorule, nu s-a atins nici nu i-a supărat pe ei focul. Atunci cei trei cu o gură cântau şi binecuvântau, grăind: „Binecuvântat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri”.

În sângele, tău te-ai botezat, Pangratie, cel ce botezai mai îninte popoare cu apă. Şi, bucurându-te te-ai mutat către Hristos, cu Care împreună petrecând, făcându-te dumnezeiesc prin har, Îl slăveşti pe El totdeauna.

Pe cei împlântaţi în sărătura răutăţilor, i-ai scos cu undiţa cuvintelor tale, sfinte. Şi, cu ploaia cea preasfinţită a rugăciunilor tale, ai uscat adâncimea cea tulbure a credinţei celei rele, sfinţite tăinuitorule al lui Hristos.

Slavă…,

Piatra cea cu adevărat neruptă, te-a pus pe tine temei şi întărire nemişcată Bisericii, înţelepte, întru care se surpă la pământ toată răutatea cea copilărească a vrăjmaşului, descoperitorule de cele sfinte.

Şi acum…, a Născătoarei:

Cuvântul lui Dumnezeu cel preacurat, aflându-te pe tine singură preacurată şi născându-Se din pântecele tău, a curăţit pe cei credincioşi de spurcăciunea pricinuită nouă de neoprirea de la răutăţi, mireasă a lui Dumnezeu, Preacurată.

Cântarea a 8-a:

Irmos: Pe Cel de Care se înfricoşează…

Înroşindu-te de focul supărărilor celor multe, ai rămas netopit, fiindu-ţi gândul ascuţit cu priviri luminoase, şi te-ai arătat sabie, care taie materia multor zei, înţelepte.

Aducând popoarele la cunoştinţa lui Hristos, în chip vădit ai săvârşit semne şi minuni, iar prin însuflarea Mângâietorului, ai spus mai dinainte cele viitoare ca un prooroc al lui Dumnezeu, cugetătorule de Dumnezeu.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Dumnezeu.

Arătând popoarelor chipul pe care Ziditorul l-a purtat de bunăvoia Lui, unindu-Se cu noi, printr-Însul săvârşeşti puteri de semne, oprind spurcăciunea relei credinţe în mulţi zei.

Şi acum…, a Născătoarei:

Ca ploaia S-a pogorât Hristos, Cel ce singur este făcător de bine, în pântecele tău, Fecioară, şi cu adevărat a adăpat toată zidirea, uscând râurile cele tulburate ale nebuniei idolilor.

Irmosul:

Să lăudăm, să binecuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

Pe Cel de Care se înfricoşează îngerii şi toate oştile, ca pe”Făcătorul şi Domnul, lăudaţi-L, preoţi, preaslăviţi-L, tineri binecuvântaţi-L, popoare, şi preaînălţaţi-L întru toţi vecii”.

Cântarea a 9-a:

Irmos: Pe norul cel purtător…

Luminându-ţi-se şi sufletul şi cugetul cu strălucirile cele dătătoare de lumină ale lui Petru, ai ajuns către Apus ca o stea mult-luminoasă, luminând cu învăţături pe cei căzuţi în prăpăstiile necunoştinţei, Cuvioase Pangratie.

Ştiind tu că cinstea icoanei trece la chipul cel dintâi, pretutindenea ridicai pe stâlpi chipul cel preacurat al lui Iisus Dumnezeul nostru, spre surparea chipurilor demonice, Mărite Pangratie.

Slavă…,

Fiind încuviinţat cu luminile cele preasfinţite şi luminând cu strălucirile cele muceniceşti, vezi slava lui Dumnezeu cu suflet vesel, Sfinţite Pangratie, cel ce eşti podoaba ierarhilor şi a mucenicilor.

Şi acum…, a Născătoarei:

Milostiveşte-Te, Doamne, spre noi, cei ce lăudăm naşterea Ta, cea în chip de negrăit din Fecioară. Căci Tu ne izbăveşti de supărări, de patimi şi de nevoi, pe noi, robii Tăi, cu rugăciunile ei, ca un făcător de bine şi Însuţi Iubitor de oameni.

Irmosul:

Pe norul cel purtător de lumină, întru care S-a pogorât Stăpânul tuturor din cer, ca ploaia pe lână, şi S-a întrupat pentru noi, făcându-Se om Cel fără de început; pe aceea să o mărim toţi, ca pe curata Maică a Dumnezeului nostru”.

LUMINÂNDA

Podobie: Lumină neschimbată…

Petru te-a pus pe tine, mucenice, piatra credinţei, temelie tare Bisericii; cu acela împreună şi tu păzeşti turma ta nevătămată de cei ce se trag din Agar, Părinte Pangratie.

A Născătoarei:

Toţi credincioşii te-au pus pe tine mijlocitoare către Fiul tău şi Dumnezeu, dar mai ales noi, cei răstigniţi dimpreună cu El. Pentru aceea, nu înceta a te ruga, Născătoare de Dumnezeu, pentru cei ce cu credinţă te laudă pe tine.