Care sunt păcătele pe care nu vrei să le laşi?

Da!, eu cred şi ştiu că am păcate pe care nu vreau să le las, din diferite motive. E ciudat şi paradoxal că noi creştinii suntem aşa de aproape de Dumnezeu, mereu participând la slujbele bisericii, mereu împărtăşindu-ne de harul lui Dumnezeu, mereu citind şi ascultând atâtea cuvinte de învăţătură ale Sfinţilor Părinţi şi ale preoţilor şi totuşi avem păcate pe care nu vrem să le lăsam.

Gândeşte-te şi tu sincer, acum! Ai unele patimi şi păcate pe care nu vrei să le laşi? La prima vedere răspunsul ar fi că „nu, nu prea”. Dar dacă ne gândim mai adânc vom observa că lucrurile stau oarecum altfel.

Am un prieten bun care fumează şi eu l-am întrebat odată:

– „De ce nu te laşi de fumat?” iar el mi-a zis sincer:

– Pentru că-mi place!

Cam acesta este motivul pentru care şi noi creştinii nu părăsim unele păcate. Suntem încântaţi să ne împărtăşim de dulceaţa şi plăcerea lor.

După atâţia ani de mers la spovedanie am observat că am o serie de păcate pe care le zic mereu, pe care le repet continuu, şi la care se adauga mereu câteva excepţii. Nu e normal să-i mărturiseşti părintelui duhovnic acelaşi păcat de 50 de ori, pentru că dacă faci asta, înseamnă că nici măcar n-ai încercat să laşi acel păcat, sau mai grav lupta împotriva lui ţi se pare deja pierdută.

Nu noi biruim păcatele ci Hristos le-a biruit pe toate pentru noi prin moartea şi învierea Sa, iar noi trebuie doar să-i cerem această biruinţă (putere) şi această iscusime de a trata păcatul pentru ca pâna la urmă să ne vindecăm. Poate repetăm acelaşi păcat de zeci şi sute de ori pentru că am încercat să-l biruim singuri, fără Dumnezeu. Poate repetăm păcatul pentru că nu suntem sinceri în credinţa noastră faţă de Dumnezeu, sau poate nu înţelegem foarte bine care e scopul vieţii noastre şi motivul pentru care suntem în Biserică.

Nu putem trăi şi o viaţă plină de desfătări şi să ne dorim şi raiul în acelaşi timp, pentru că plăcerile înseamnă egoism şi închidere în sine, iar raiul înseamnă iubire şi deschidere faţă de lume şi Dumnezeu.

Dacă faci un anume păcat de 10 pe ori pe săptămână, atunci du-te mărturiseşte-l duhovnicului şi de săptămâna viitoare încearcă să-l faci doar de 7 ori, apoi doar de 4 ori, apoi deloc. E greu să laşi păcatele dintr-o dată, mai ale pe cele care le considerăm mărunte. Unii reuşesc totuşi acest lucru, pentru alţii e mai greu. Urmează sfatul duhovnicului, fă canonul pe care ţi l-a dat căci acela este medicament pentru vindecarea ta.

Iar dacă nu ne îndeplinim canonul primit de la duhovnic pentru tot ceea ce am greşit atunci nici nu reuşim să scoatem din noi toate păcatele, ci doar o parte, sau doar tulpinile lor, rădăcinile rămânând adânc înfipte.

Care sunt păcatele pe care nu vrem să le lăsăm?

Mare parte din ele sunt cele legate strâns de nevoile noastre biologice. Ca om ai nevoie de a mânca zilnic, dar totuşi e uşor să cazi în lăcomia pântecelui sau de a pofti tot felul de bunătăţi.

Ca om ai nevoie de haine dar totuşi poţi aşa de lesne să te împătimeşte de imaginea ta, căutând mereu să te îmbraci cu haine noi şi la modă, deşi şifonierul ţi-e plin de atâtea altele.

Sfinţii Părinţi spun că şi oamenii cei mai sfinţi, despătimiţi în mod desăvârşit, trăind cu totul în afara lumii, şi ei sunt ispitiţi de mândrie. Astfel e oarecum normal să mărturiseşti iară şi iară acest păcat la duhovnic, totuşi împreună cu el e bine să te cercetezi la ce nivel de mândrie eşti şi cum ai evoluat, încercând tot timpul să diminuezi acest puternic adversar împotriva sănătăţii sufletului.

Sfântul Apostol Iacob spune:

„Dacă cineva socoteşte că e cucernic, dar nu îşi ţine limba în frâu, ci îşi amăgeşte inima, cucernicia acestuia este zadarnică. ” (Iacob 1,26)

La fel vorbirea multă şi judecarea oamenilor sunt păcate de care nu scapă ispitit aproape nimeni. Da, mai mereu vom avea de spovedit acest păcat, dar totuşi trebuie să fim conştienţi de cât am evoluat sau am involuat la acest capitol.

La fel cine încearcă să oprească gândurile rele este ca acela care întinde mâinile şi vrea să oprească vântul. Vântul gândurilor rele va bate în inima şi în mintea oricui, însă doar cei foarte, foarte înaintaţi vor reuşi să dobândească în inima lor pacea şi liniştea asemenea apei unui lac de munte. Da, trebuie să mărturisim şi acest păcat mereu când ne spovedim, pentru că gândurile rele se nasc din faptele şi dorinţele noastre păcătoase. Dar totuşi să ne cercetăm pe noi înşine să vedem ce fel de gânduri avem: de hulă, de desfrânare, de mândrie, de lăcomie, etc. pentru a vedea unde este de fapt problema.

Da! sunt păcate pe care le tot spovedim iară şi iară dar de fiecare dată când ridicăm genunchii noştri din faţa duhovnicului trebuie să ne propunem şi să-i cerem lui Dumnezeu să ne mândrim mai puţin, să judecăm mai puţin, să mâncăm mai puţin, să ne rugăm mai mult pentru a alunga gândurile rele, etc.

Mai sunt şi alte păcate pe care nu vrem să le lăsăm:

• cele pe care nu le considerăm că sunt păcate, deşi conştiinţa ne mustră;

• cele de care chiar nu ştim şi nici nu ne închipuim că ar fi păcate;

• cele pe care nu vrem să le lăsam pentru că făcând astfel ne vom ruşina de lume;

• cele pe care ne este frică să le lăsam gândind că după aceea nu vom mai fi fericiţi (vom pierde o aşa zisă sursă de „fericire”);

Dumnezeu este înţelegător cu neputinţele oamenilor şi nu acţionează cu pedeapsa imediat când omul cade ci îl rabdă mult, dar o va face când omul persista iară şi iară în acelaşi păcat, fără să vadă că se afundă singur în noroiul suferinţei.

A greşi e omeneşte, a ierta este dumnezeieşte, dar persistenţa continuă în greşeală este cea care defapt ne depărtează de El şi ne înrăieşte şi mai mult.

Trebuie să fim conştienţi că avem păcate pe care nu vrem să le lăsăm, pentru că materialitatea lor este prea necesară felului nostru de a vedea viaţa şi de a obţine fericirea.

De ce fiind membri ai Bisericii şi apropiaţi de Dumnezeu totuşi suferim? De ce totuşi avem nereuşite? De ce nu ne răspunde Dumnezeu uneori la rugăciune? De ce nu merg lucrurile cum am vrea noi?

Dacă vă puneţi aceste întrebări, gândiţi-vă că avem încă multe păcate pe care nu vrem să le părăsim şi din cauza cărora suferim în diferite feluri. Sunt încă multe lucruri (gânduri, sentimente, fapte, idei) care ne despart de Dumnezeu!

„Fiţi dar voi desăvârşiţi precum Tatăl vostru Cel din ceruri este!” zice Hristos Domnul.

„Nimic necurat nu va intra în împărăţia lui Dumnezeu” zice Sf. Apostol Pavel.

„Frumos a făcut Dumnezeu pe cel cuvios al său” spune Psalmistul David, ca şi cum ar spune:

„Ce frumos este omul sfânt, şi ce viaţă frumoasă duce!”

În viaţa duhovnicească trebuie să gândim mult, să analizăm tot ce facem, tot ce vedem, tot ce ne înconjoară.

Folosiţi-vă raţiunea și conștiința pentru a vedea în ce stadiu sufletesc sunteţi!

Claudiu Balan

ortodoxiatinerilor.ro