Căsătoria – o binecuvânare Dumnezeiască. Despre calitățile necesare soților

     În privința căsătoriei planul lui Dumnezeu acesta a fost, ca prin legăturile cununiei bărbatul și femeia să se împlinească reciproc, să fie mai fericiți. Așa încât nici unul dintre ei să nu aibă nimica de pierdut, ci numai de câștigat. Iar dacă căsătoria totuși nu devine pentru soț și soție o fericire, viața lor nu se face mai bogată și mai plină, atunci problema nu constă în legăturile cununiei, ci în însăși persoanele care sunt împreunate prin aceste legături ale binecuvântării lui Dumnezeu.

     Căsătoria este o taină, un ritual Dumnezeiesc. Ea a fost parte din planul lui Dumnezeu atunci când El l-a zidit pe om. Și este relația cea mai intimă și cea mai sfântă de pe pământ. Ziua nunții trebuie s-o păstrăm mereu vie în memorie și să-i acordăm un loc deosebit între celelalte zile importante ale vieții noastre. Pentru că ea este ziua care până la sfârșitul vieții ne luminează și pe celelalte zile cu a sa sfântă lumină. Bucuria nunții nu este una năvalnică, ci adâncă și liniștită. Căci în timp ce se unesc mâinile și se rostesc sfintele jurăminte, deasupra altarului nunții se lasă îngerii cu ale sale line și duioase cântări. Iar mai apoi, când fericita pereche pornește pe drumul comun al vieții de familie, îngerii îi acoperă și-i ocrotesc mereu cu ale sale luminoase aripi.  De aceea toate felicitările și urările de bine ale rudelor și prietenilor, fără blagoslovenia lui Dumnezeu, fără sfințirea nunții de către El, rămân doar niște cuvinte goale. Fără binecuvânatrea Lui zilnică asupra vieții de familie, chiar și cea mai tandră și adevărată dragoste nu va fi în stare să ofere tot de ce are nevoie o inimă însetată. Fără binecuvânatrea Cerului toată frumusețea, bucuria și valoarea vieții de familie poate fi ușor distrusă în orice clipă.

Despre calitățile necesare soților

     Prima lecție pe care trebuie să și-o însușească bine ambii soți și pe care apoi să o împlinească cu fapta este răbdarea. Odată cu începutul vieții de familie ies la iveală atât calitățile caracterului și firii, cât și neajunsurile și  particularitățile obicinuințelor, gustului, temperamentului despre care cealaltă parte nici măcar nu bănuia. Uneori îți pare că nu vei mai reuși să te șlefuiești, să te lipești de celălalt, că toată viața ta va fi doar un coșmar continuu cu nesfârșite și disperate certuri, însă răbdarea și dragostea le depășesc pe toate și cele două vieți se contopesc într-una singură, cu mult mai nobilă, mai puternică, mai plină și mai bogată, și această viață va decurge într-o deplină armonie, în liniște și pace.

     Un alt secret al fericirii vieții de familie este atenția unul față de celălalt. Soțul și soția trebuie mereu să-și acorde unul altuia cele mai tandre semne de atenție și dragoste. Căci fericirea vieții se alcătuiește din chiar câteva minute separate de șuvoiul evenimentelor acestei vieți, din mici și efemere plăceri – dintr-un sărut, un zâmbet dulce, o privire blândă, un compliment frumos, din mici și nenumărate gânduri bune, dar și din sincere și puternice sentimente. Pentru că și dragostea are nevoie de pâinea sa, cea de toate zilele. Un alt element important al vieții de familie este unitatea intereselor. Nimic din grijile soției nu trebuie să-i pară lipsit de importanță, nici chiar intelectului gigantic al unuia dintre cei mai mari bărbați ai omenirii. De cealaltă parte, oricare soție credincioasă și înțeleaptă se va interesa cu mare drag de afacerile bărbatului său. Ea va dori să afle despre toate proiectele și intenţiile noi ale soţului, dar și despre dificultățile, îndoielile, ezitările pe care le are acesta. Ea va dori să știe care dintre planurile sale au reușit și care nu, va dori să fie la curent cu toată viața și afacerile lui de zi cu zi. Trebuie ca cele două inimi să împartă atât bucuria, cât și suferința. Să împartă între ele în mod egal și povara grijilor cotidiene. Trebuie ca în viața lor pe toate să le aibă în comun. Ei trebuie să meargă împreună la biserică, împreună să se roage, împreună să aducă la picioarele Domnului toată povara grijilor vieții, pentru casă, copii și pentru toate cele scumpe lor.

     De ce soțul și soția, de pildă, nu ar discuta între ei despre toate frământările, ispitele și îndoielile lor, despre tainicile lor dorințe, ca astfel să se ajute unul pe altul, prin cuvinte de compătimire și încurajare reciprocă. Căci astfel ei vor trăi împreună o singură viață, dar nu două vieți diferite. Fiecare dintre cei doi, în planurile și speranțele sale, este obligat să-l cuprindă și pe celălalt. Nu trebuie să existe niciun fel de secret unul față de altul. Iar toți prietenii lor trebuie să fie comuni. Și întru acest mod, cele două vieți se vor contopi într-una singură, iar într-o astfel de căsnicie soţii îşi împărtăşesc unul altuia și gândurile, și aspirațiunile, și sentimentele, și bucuria, și tristețea, și plăcerea, și durerea.

     În dragoste trebuie să te manifești cu o deosebită delicatețe. Tu poți fi sincer și devotat, dar cu toate acestea vorbele și faptele tale pot fi lipsite anume de acea gingășie și acea duioșie care topesc orice inimă și o cuceresc. Iată un sfat de mare folos: nu arătați niciodată în fața soției dispoziție rea sau sentimente rănite, nu vorbiți cu furie și nu vă purtați urât cu ea. Căci, nicio altă femeie din lume nu va suferi atât de mult ca propria soție din cauza unor cuvinte aspre și necugetate aruncate către ea la întâmplare. Și cel mai mult pe această lume temeți-vă ca nu cumva s-o jigniți anume pe ea. Dragostea nu îți dă dreptul de a te comporta urât și gorsolan cu persoana pe care o iubești. Și cu cât relațiile sunt mai intime, cu atât mai adânc este rănită inima de privirea, tonul, gestul sau cuvintele care exprimă iritarea sau pur și simplu sunt necugetate.

     Atitudinea față de femeie este cel mai sigur mod de a proba noblețea unui bărbat. El trebuie să aibă o atitudine respectuoasă față de orice femeie, indiferent dacă ea este bogată sau săracă, dacă are o poziție înaltă în societate sau una mai joasă, bărbatul este dator să-și arate respectul său față de femeie oricând și în orice mod. Iar fratele trebuie să-și apere sora de orice fel de rău și de orice influiențe negative. Pentru ea el trebuie să aibă un comportament ireproșabil, să fie generos, sincer și dezinteresat, să-L iubească pe Dumnezeu. Orice bărbat care are o soră trebuie să o iubească, să o alinte și să o păzească ca pe lumina ochilor. Căci autoritatea pe care ea o posedă este autoritatea adevăratei feminități, care te cucerește prin curăția sufletului său, iar puterea ei este gingășia.

     Și nu numai fericirea vieții bărbatului depinde de soția sa, ci chiar dezvoltarea şi creşterea caracterului său. O soție bună este o binecuvântare a Cerului, cel mai mare și mai de preț dar al bărbatului, ea este îngerul său păzitor și un izvor de negrăite bunătăți: glasul ei este cea mai dulce muzică pentru el,  zâmbetul ei îi luminează ziua, iar sărutul ei este ocrotirea devotamentului său, mâinele ei sunt un balsam al sănătății lui și al întregii sale vieți, hărnicia ei este garanția bunăstării sale, iar simțul ei gospodăresc este cel mai de nadejde administrator al casei, buzele ei sunt cel mai bun sfetnic, pieptul ei este cea mai moale pernă, care îl face să uite toate grijile acestei vieți, iar rugăciunile ei sunt avocatul său înaintea lui Dumnezeu.

     Este un lucru sfânt, care naște un soi de pioasă frică în  faptul că femeia, atunci când se căsătorește, își concentrează toată energia și tot interesul său numai față de o singură persoană, de bărbatul ales de ea să-i fie drept soț. Atunci ea lasă casa fericitei sale copilării, pe mamă și pe tată, rupând toate firele prin care ea este legată de viața sa anterioară. Ea lasă toate plăcerile care odinioară o desfătau și cu care ea era obicinuită. Și toate aceste sacrificii – pentru El! Și privește doar fața aceluia care i-a cerut să-i fie soție, și cu inima tremurândă de mari și profunde emoții, dar și cu o liniștită încredere în acela căruia tocmai i-a conferit întreaga sa viață. Iar soțul resimte cu mare bucurie această imensă încredere acordată lui. Aceasta și este fericirea unei inimi omenești pentru întreaga viață, o inimă capabilă de negrăite bucurii, dar și de nemăsurate suferințe.

     În adevăratul sens al cuvântului, soția își încredințează toate ale sale soțului. Și pentru orice bărbat aceasta este clipa cea mai solemnă a vieții sale – asumarea întregii răspunderi pentru o tânără, firavă și gingașă viață, care i s-a încredințat lui și pe care el trebuie să o mângâie, să o alinte, să o ocrotească și să o păzească ca pe lumina ochilor din cap până când moartea cea necruțătoare nu-i va smulge prețioasa comoară din mâinile sale sau până ce nu-l va răpune pe el însuși.

     Oricare soție credincioasă și fidelă se va pătrunde adânc de interesele soțului său. Iar atunci când lui îi este foarte greu, ea îl mângâie și-l încurajează prin compătimirea și dragostea sa. Ea îi susține cu mare entuziasm toate planurile sale. Soția nu este o povară în picioarele soțului său, ci o forță în inima lui, care îl ajută să se desăvârșească mereu. Însă nu chiar toate soțiile sunt o binecuvântare pentru soții lor. Uneori femeia este comparată și cu o plantă târâtoare, care se unduiește, încolăcindu-se împrejurul puternicului stejar – soțului său.

     O soție credincioasă face viața soțului său mai nobilă și mai plină de sens, îndreptându-l prin forța dragostei sale către niște obiective mai înalte. Căci atunci când soția se lipește cu totul de soțul său, iubitoare și încrezătoare, ea trezește în el cele mai nobile și mai prețioase trăsături ale firii bărbătești. Atunci ea încurajează în el bărbăția și responsabilitatea. Ea îi face viața lui cu mult mai frumoasă și minunată, înmuind chiar și apucăturile lui cele mai aspre și mai grosolane, dacă el pe acestea le-ar avea. Dar sunt și soții care sunt asemenea plantelor-parazit. Ele se înolăcesc în jurul bărbatului, dar nu dau nimica de la ele, nici o mână de ajutor. Ele stau mereu tolănite pe canapele, se plimbă pe străzi, visează deasupra romanelor sentimentale sau bârfesc prin saloane. Aceste femei sunt absolut fără de niciun folos și, fiind așa, devin o grea povară chiar și pentru cea mai duioasă și  gingașă dragoste. Căci, în loc ele să-i facă viața bărbatului mai puternică, mai bogată și mai fericită, ele doar îl împiedică ca să obțină oarecare succese. Iar aceste rezultate, chiar și pentru ele însele sunt dezastruoase. O soție credincioasă se lipește și se încolăcește împrejurul soțului său, dar în acelaș timp ea îl și ajută și-l inspiră să cucerească chiar și cele mai înalte culmi. Iar soțul său simte cum dragostea ei îl ajută la fiecare pas și în toate sferele vieții sale. O soție bună este ocrotitoarea căminului familial, a vetrei casnice.

     Unele soții au mintea pironită mereu doar la idealuri romantice, iar datoriile sale cotidiene, prin îndeplinirea cărora și-ar consolida fericirea vieții de familie, le ignoră cu desăvârșire. Deseori se întâmplă ca cea mai gingașă dragoste să moară anume din cauza neorânduielii, nepăsării și a unei proaste administrări a gospodăriei casnice.

     Femeia este înzestrată de Dumnezeu cu darul compătimirii,  sensibilității, delicateței și capacității de a însufleți. Iar aceasta o face asemenea unui trimis a lui Hristos cu misiunea de a ușura suferințele și necazurile oamenilor. Dacă știința este puterea bărbatului, atunci moliciunea, gingășia este puterea femeii. Întotdeauna Cerul binecuvintează casa acelei femei care trăiește pentru bine. O soție credincioasă îi acordă soțului său o deplină încredere. Ea nu ascunde nimic de el. Și niciodată nu ascultă cuvinte de laudă de la alții, pe care ea nu ar putea să i le spună și lui. Ea împarte cu el toate sentimentele sale, nădejdile, dorințele, toate bucuriile și tristețile. Iar atunci când ea se simte dezamăgită sau jignită, poate fi ispitită de gândul de a căuta compătimire și mângâiere la prietenii apropiați, împărtășindu-le toate încercările și frământările sale. Însă o mai dăunătoare faptă decât aceasta nici că există, atât pentru interesul ei personal, cât și pentru restabilirea păcii și a fericirii în casa și familia sa. Pentru că amărăciunea și durerea mărturisită celor străini rămâne în sufletul tău rană deschisă, netămăduită. Iar o soție înțeleaptă nu-și va împărtăși niciodată și nimănui ale sale tainice suferințe și nefericiri, decât numai episcopului său, căci numai el poate netezi, cu a sa răbdare și dragoste, toate dezbinările și neînțelegerile.

     Curăția gândurilor și curăția sufletului – iată ceea ce cu adevărat îl înnobilează pe om. Fără curăție nici nu ne putem închipui adevărata feminitate. Căci chiar și în vâltoarea acestei lumi, afundate în păcate și destrăbălare, putem păstra sfânta curăție. „Și am văzut un crin alb, ce înota într-o apă neagră și mlăștinoasă. Primprejur totul era putred, iar crinul rămânea curat ca o haină îngerească. Deodată, în balta întunecată a apărut o undă, care legăna și scutura crinul, dar el nici măcar nu s-a pătat, câtuși de puțin.” Așa că, chiar și în lumea aceasta a noastră imorală, o tânără femeie își poate păstra sufletul său nepătat, iradiind în jurul său o dragoste sfântă și dezinteresată.

     Inima unui tânăr ar trebui să jubileze când el are o minunată și nobilă soră, ce are încredere în el și îl consideră apărător, ocrotitor, sfetnic și prieten al său. Iar sora trebuie să fie bucuroasă că fratele său a ajuns un bărbat puternic, capabil să o ocrotească pe ea de toate vijeliile acestei vieți. Între frate și soră se cuvine să fie o pietenie apropiată, adâncă și puternică, bazată pe o deplină încredere reciprocă. Și chiar dacă între ei se vor așterne mări și continente, dragostea lor va rămâne mereu fidelă, puternică și credincioasă. Viața aceasta este prea scurtă pentru a o cheltui în lupte și certuri deșarte, mai ales în cercul sfânt al familiei.

Fragment din Despre căsătorie şi viaţa de familie

Extrase din însemnările împărătesei Rusiei

Alexandra Feodorovna Romanova

Traducere din rusă de Dumitru Lăpușneanu

Text redactat de Anastasia Voleanschi

Va urma…