Cât de bine e să iubeşti

Dragă prietene, cât este de bine să fii iubit, nu-i aşa? Probabil ai şi tu mămică şi tătic, frăţiori şi surioare, bunică şi bunel care foarte mult te iubesc. Ei au grijă de tine, îţi cumpără jucării, se joacă cu tine, îţi ajută în toate şi te mângâie dacă eşti trist. Şi tu la fel – îi iubeşti pe scumpii tăi părinţi, frăţiori şi surioare, nu-i aşa? Atunci când iubeşti, în suflet este atât de dulce, atât de cald şi de vesel, încât ai vrea ca toţi oamenii să iubească, să fie buni, să se compătimească şi să se ajute unii pe alţii. Dar cum putem face să fie aşa? Foarte simplu: însuţi străduieşte-te să-i iubeşti pe toţi, să fii bun cu toţi, în aşa fel şi alţii vor învăţa de la tine să iubească.

Poate vei întreba: „Dar cum vor şti oamenii că îi iubesc?” Iată cum: nu fă nazuri, nu supăra pe nimeni, nu spune minciuni, fii ascultător, bun şi sârguincios şi atunci apropiaţii tăi vor spune: „Acestui copil Dumnezeu i-a dat darul dragostei”. Căci, ştii deja că tot binele îl avem de la Dumnezeu. Mă vei întreba poate: „De ce?” Pentru că Dumnezeu este Binele însuşi, Dragostea însăşi, Adevărul, adică tot ce există bun în această lume luate împreună. Nu ştiai asta? Credeai că Dumnezeu se află undeva foarte departe? Nu este aşa. Dumnezeu este şi în ceruri şi în tot pământul, şi în inima fiecăruia dintre noi. El este Atotprezent şi Atotputernic. Îl supranumim aşa pentru că El este pretutindeni, le vede pe toate şi poate face orice voieşte. Însă pentru că este atât de puternic şi poate face orice, nu trebuie să ne temem de El, căci este Cel mai bun. Dumnezeu ne-a dat viaţă. Noi, oamenii, cu toţii suntem copiii Lui. El ne iubeşte şi tuturor ne ajută. Şi pe tine, drăguţule, te iubeşte foarte tare, pentru că El este Tatăl Ceresc şi are o dragoste cerească, care este cea mai puternică din toate. Da, El este Tatăl nostru Ceresc, Creatorul primilor oameni şi a întregii lumi.

Ştii, cândva demult, tare demult, că nici numărul secolelor nu se mai ştie, pe pământ trăiau doar doi oameni Adam şi Eva. I-a creat Dumnezeu şi i-a aşezat să trăiască într-un loc minunat, care se numea Rai. Ei erau foarte frumoşi şi fericiţi. Adam şi Eva nu ştiau ce este răul, iar tot ce făceau ei era bun şi frumos. De aceea nu ştiau ei nici de necaz, nici de durere şi puteau trăi veşnic. Pe atunci şi lumea înconjurătoare era minunată: păsările încântătoare, florile nemaipomenite, cerul albastru şi râurile cristaline – toate erau luminoase şi preafrumoase. Animalele în acea lume nu se duşmăneau, erau bune şi blânde, ascultând de primii oameni. Cât de bine era atunci! Nimeni nu făcea rău, toţi trăiau în pace şi bună înţelegere: căprioarele păşteau alături de lei, vulturii îngrijeau de porumbei, iar mieii se jucau cu lupii.

Adam şi Eva ocroteau lumea în care trăiau, dedicând toată munca Creatorului lor. Însă cea mai mare bucurie a lor era rugăciunea, adică comunicarea cu Tatăl lor, cu Dumnezeu.
În mijlocul Raiului creştea un pom, care se numea „pomul cunoaşterii binelui şi a răului”. Dumnezeu nu le-a permis copiilor Săi, Adam şi Eva, să culeagă roade din acest pom şi să le mănânce. Deoarece binele ei deja îl cunoşteau, iar răul nici nu trebuiau să-l cunoască. Aceasta a fost prima poruncă a lui Dumnezeu. Însă Adam şi Eva, la un moment dat, s-au făcut copii neascultători şi au încălcat porunca. Cel mai mare rău este că ei au ascultat nu de Dumnezeu, Tatăl lor, ci de neruşinatul mincinos – diavolul. Acest viclean în chip de şarpe a pătruns în grădina Raiului şi i-a convins să rupă din pom rodul interzis.

Poate vei zice: mare lucru – să rupi un fruct dintr-un pom! Dar problema nu e fructul, ci neascultarea, trădarea. Primii oameni L-au trădat pe Creatorul lor: ei au refuzat să împlinească porunca Lui, au procedat împotriva voinţei Lui. Aşa împreună cu răul şi trădarea a apărut pe lume şi păcatul. Iar Adam şi Eva au trebuit să părăsească Raiul. Cât de amarnic mai plângeau ei după aceea, cât de mult şi-au regretat ei fapta şi cât de tare îşi doreau să se întoarcă în Rai şi să-L vadă pe Tatăl lor Ceresc! Însă aceasta deja era imposibil: răul pe care l-au cunoscut Adam şi Eva s-a răspândit în tot pământul. Printre flori au început a creşte buruiene şi spini, animalele au sălbătăcit şi au început a se mânca unele pe altele, iar cel mai îngrozitor era faptul că oamenii se îmbolnăveau şi mureau. Moartea care nu era în Rai a devenit stăpână pe pământ. În lume domnea cruzimea, lăcomia şi minciuna. Aceasta a şi fost căderea în păcat a primilor oameni.

Însă Dumnezeu n-a uitat de copiii Săi neascultători şi nu i-a lăsat să se piardă în această lume groaznică. El oricum îi iubea, îi era milă de ei şi dorea să le ajute să se întoarcă în Rai Dar acest Rai nu va mai fi pe pământ (deoarece oamenii aducând răul pe pământ, l-au stricat irecuperabil), ci în ceruri – în Împărăţia Cerească. Şi numai marea dragoste a lui Dumnezeu Tatăl a putut salva copiii rătăciţi…

Sursa http://copilortodox.wordpress.com