Cât pământ îi trebuie unui om

Se zice că un anume Pahomie ar fi auzit că undeva prin Siberia un mare proprietar de pământ vinde oricât pământ poate cuprinde cineva cu pasul într-o zi, dus-întors, pe o mie de ruble. Ispitindu-l vânzarea, s-a dus la proprietarul de pământ şi i-a spus că vrea şi el să cumpere.

Proprietarul i-a spus: Iată, suntem în acest punct. Pleci de aici drept înainte, şi atât cât vei cuprinde cu piciorul, va fi al tău, cu o singură condiţie: ca să fii înapoi tot în acest punct, înainte de apusul soarelui. Deci te duci înainte şi te întorci înapoi. Cât de mult cuprinzi, e al tău. Dar dacă nu ajungi aici înainte de apusul soarelui, pierzi mia de ruble.

Şi omul a pornit să-şi cucerească pământul, şi a mers, şi a mers, şi a mers. Se uita şi la soare, se uita şi la pământul din faţă. Şi a mers, şi a mers. Şi-şi tot zicea mereu:- Am timp să mă întorc şi înapoi, dar trebuie să cuceresc cât mai mult pământ. Şi a mers până când şi-a dat seama că, dacă merge mai departe, nu mai are timp să se întoarcă înapoi. A pornit înapoi, dar întorcându-se, soarele tot scăpăta, se apropia de asfinţit, iar el era încă departe de locul de întâlnire.

În sfârşit, cu câteva clipe înainte de apusul soarelui, alergând cu sufletul la gură, gata să piardă, a reuşit să facă ultimul pas şi, întinzând mana, a ajuns pe locul de unde pornise, bucuros în inima lui că reuşise să cucereasca o atât de mare întindere de pământ. Dar în clipa când a atins mâna şi a atins piciorul proprietarului, i-a stat  inima şi a murit pe loc.

Proprietarul le-a spus slujitorilor lui: – Săpăţi-i o groapă de doi metri lungime şi un metru lăţime, că de fapt de atâta pământ are nevoie un om, şi nu de atâta cât cu lacomie a venit el să cucerească!

După o povestire de Lev Tolstoi