Câtă dragoste are Tatăl ceresc pentru noi, nevrednicii!
23:40, vineri, 12 decembrie, 2014 | Cuvinte-cheie: biserica, duhul sfant, rugăciune, sfaturi duhovnicești

Iată, vezi în ce fel s-au întors lucrurile? Şi nu ţi-a fost de ajuns că nu te-ai dus la biserică, ci ai mai spus vorbe nesocotite, zicând: „Ce va câştiga Dumnezeu, dacă noi ne vom ruga?” Asta, frate, nu e bine…
Desigur că Dumnezeu nu are nevoie de păcătoasa noastră rugăciune, totuşi, din dragostea Lui pentru noi, Ii place când ne rugăm. Şi nu numai rugăciunea sfinţită, pe care însuşi Duhul Sfânt o mijloceşte şi o deşteaptă în noi, este plăcută Lui (de vreme ce El însuşi ne-o cere poruncindu-ne: „Petreceţi întru Mine şi Eu întru voi”), ci în faţa Lui este de mare preţ chiar fiecare faptă care în aparenţă pare mică, chiar orice intenţie, orice îndemn şi orice gând ce se săvârşesc pentru El şi ce se îndreaptă spre slava Lui şi spre mântuirea noastră.
El ne răsplăteşte din belşug pentru toate acestea potrivit nemărginitei Sale milostiviri. Iubirea lui Dumnezeu ne răsplăteşte prin binefacerile Sale de mii de ori mai mult decât ar fi vrednice faptele cele omeneşti. Dacă tu vei face ceva pentru Dumnezeu de valoarea unui ban, El te va răsplăti cu un galben. Dacă tu nu vei face nimic altceva decât să-ți pui în gând să mergi la tatăl, el îndată îți iese în întâmpinare. Tu vei rosti un cuvânt scurt și uscat zicând „Primește-mă! Miluiește-mă!” în timp ce El te va îmbrățișa și te va săruta. Iată câtă dragoste are Tatăl ceresc pentru noi, nevrednicii!
Pelerinul rus, Ed. Bunavestire, Bacău, 2008, p.110

După cum semănătorii n-au nici un folos dacă aruncă seminţele pe cale, tot aşa şi noi n-avem vreun folos de...
În prima sâmbătă din luna noiembrie, Biserica Ortodoxă a rânduit să se facă pomenirea celor adormiţi, zi cunoscută din străvechi...
În vremurile cumplite cele mai de pe urmă, cînd s-au înmulţit păcatele noastre, s-au înmulţit şi primejdiile asupra noastră, încît...
Sfântul Ioan s-a născut cu puţin timp înainte de anul 10 d.Hs., în Betsaida Galileii, primind numele de Ioan, care...
Era un om oarecare, stăpîn al casei sale, care a sădit vie. A împrejmuit-o cu gard, a săpat în ea...
Învierea lui Lazăr este sărbătorită în Biserica Ortodoxă cu o zi înainte de Duminica Intrării lui Hristos în Ierusalim. Cele...
Sfinţii Părinţi compară adesea Postul cu călătoria de patruzeci de ani a poporului ales în pustiu. Ştim din Biblie că...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău