Articole din rubrica Arsenie Boca, Articole, Sfaturi duhovnicești
Taina pocăinţei este judecata milostivă ce o face Dumnezeu cu noi păcătoşii
De obicei oamenii nu se întorc la Dumnezeu decât atunci când dau de primejdii, adică atunci când îi ajunge dreptatea dumnezeiască din urmă şi trebuie să dea seama de ce…
9:41, marți, 29 septembrie, 2015 | Continuarea
„Atunci mi-am dat demisia, văzând minunile Părintelui! „
Îmi amintesc acum un episod interesant de la Mănăstirea Sâmbăta. Eu eram în acea vreme responsabil cu cazarea la mănăstire. Şi, la un moment dat vine un domn îmbrăcat civil….
11:09, luni, 28 septembrie, 2015 | Continuarea
Iată care este taina rugăciunii!
Pentru a lămuri obiceiul creştinilor de a se ruga unul pentru altul, de a cere rugăciunea fraţilor, vă amintesc că Iisus Hristos zice către Sfântul Petru: „Dar Eu m-am rugat…
3:54, joi, 17 septembrie, 2015 | Continuarea
Iisus ne îmbie încercarea Sa, cea din urmă: încercarea iubirii
A încercat omul toate: bogăţia, puterea, ştiinţa, păcatul, dar fericit nu l-a făcut nici una! Iisus ne îmbie încercarea Sa, cea din urmă: încercarea iubirii. Aceea pe care nimeni n-a…
12:56, marți, 15 septembrie, 2015 | Continuarea
“Nu exista moarte”
Era un frate, Traian, văduv, care făcea focul la catedrala din Sibiu, pe când eram student la Facultatea de Teologie. Acesta trăia numai cu prescură şi un pic de agheasmă….
10:10, vineri, 11 septembrie, 2015 | Continuarea
„Dacă diavolul te-o pus să mă tulburi, să mori!”
Părintele Arsenie mergea la mănăstire la Vladimireşti şi mărturisea maicile, acolo. Şi îmi spuneau maicile din Gura Râului cum le mai predica! După ce făceau vecernia, le mai vorbea celor…
3:14, joi, 10 septembrie, 2015 | Continuarea
E de neînţeles cum oamenii aleargă după sănătatea trupului, dar după iertarea păcatelor aşa de puţin!
Firea trupului fiind surdă, oarbă şi mută, nu te poţi înţelege cu el decât prin osteneală şi foame, acestea însă trebuie conduse după dreapta socoteală, ca să nu dăuneze sănătăţii….
1:17, luni, 7 septembrie, 2015 | Continuarea
Gândurile bune şi gândurile rele – sfaturi duhovnicești
Într-o clipă îs pe pământ şi în cer! De la marginile lumii şi din adâncuri se reîntorc şi ne spun în şoapta lor tot ce avem de îndeplinit: bine sau…
9:11, duminică, 6 septembrie, 2015 | Continuarea
Pr. Arsenie Boca – cugetări duhovnicești (III)
Faceți măcar 100 de metanii pe zi, că vă dă sănătate sufletească şi trupească. Când îți aduci aminte de Dumnezeu înmulțeşte rugăciunea, ca atunci când Îl vei uita, Dumnezeu să-şi…
8:05, sâmbătă, 5 septembrie, 2015 | Continuarea
Nu apăraţi desfrânarea că nu are nicio apărare
Nu apăraţi desfrânarea că nu are nicio apărare. Ea nu întreţine, ci mai curând sau mai târziu macină dragostea dintre soţi şi duce la ură şi răzbunare, ca orice păcat….
10:58, sâmbătă, 29 august, 2015 | Continuarea
Biruiți răul cu binele, căci de partea binelui este Dumnezeu
Pentru cel ce te ocărăște roagă-te ca pentru un binefăcător, întoarce-te cu bunătate spre el, și-Și va întoarce Dumnezeu fața cea luminoasă spre tine. Biruiți răul cu binele, căci de…
7:47, miercuri, 26 august, 2015 | Continuarea
Pr. Arsenie Boca: dacă te tot duci după păcate, te întuneci la minte
Băgaţi de seamă că sunt două duhuri: Duhul lui Dumnezeu şi duhul satanei, duhul mândriei, care te ridică împotriva lui Dumnezeu. Dacă omul nu bagă de seamă, se întâmplă ca…
7:25, vineri, 21 august, 2015 | Continuarea
Părintele Arsenie Boca – gândurile şi vicleniile lor
Gândurile vin în minte de la fire, de la Dumnezeu şi de la diavol. De la fire sunt cele numite: foamea, setea, frigul şi celelalte. De la Dumnezeu sunt gândurile…
2:08, luni, 17 august, 2015 | Continuarea
Pr. Arsenie Boca: „a osândi pe preoţi e lucrul cel mai uşor şi cel mai fără rost”
A osândi pe preoţi e lucrul cel mai uşor şi cel mai fără rost. Să fim drepţi: slujba preoţilor e sfântă, darul lor e de la Dumnezeu, e sfânt. Că firea lor…
4:31, duminică, 16 august, 2015 | Continuarea
De unde începe slăbănogirea?
De unde începe slăbănogirea? De la socoteala trufaşă a minţii. I se pare ei că e mai bine să nu se conducă după poruncile lui Dumnezeu, ci după capul ei,…
7:13, vineri, 14 august, 2015 | Continuarea