Header image

Articole din rubrica Articole, Biserica, Citate și cugetări, Sfaturi duhovnicești

Nu participa cu nepăsare la Sfânta Liturghie

Dar şi cât stai în biserică purtarea ta este necuviincioasă. Dacă te prezinţi în faţa unui stăpân lumesc pentru vreo treabă, nu cutezi nici să zâmbeşti. Şi când stai în faţa Stăpânului universului, râzi fără frică şi fără ruşine? În felul acesta Îl mânii mai mult decât prin alte păcate ale tale. Căci Dumnezeu nu…

11:46, sâmbătă, 29 martie, 2014 | Continuarea

Pedagogia lui Dumnezeu

Când întâmpinăm viclenii şi greutăţi, Dumnezeu nu intervine îndată pentru a ne ajuta, ci mai întâi ne lasă să ne chinuim un timp şi mai târziu săvârşeşte minunea. Nu voi uita să amintesc şi de o altă înţeleaptă dar obişnuită pedagogie a lui Dumnezeu: când întâmpinăm viclenii şi greutăţi, nu intervine îndată pentru a ne…

10:55, vineri, 28 martie, 2014 | Continuarea

Paharul plăcerii

Dacă ţi-ar întinde cineva o pocal de aur cu cel mai bun vin din lume şi ţi-ar spune: „Bea, însă vezi că la fund se află un scorpion”, ai bea oare? În orice pahar al plăcerii pământeşti se găseşte un  scorpion la fund. Şi, din nefericire, aceste pahare sunt atât de mici încât scorpionul este întotdeauna aproape de…

6:45, joi, 27 martie, 2014 | Continuarea

Femeia însufleţeşte totul…

Femeia însufleţeşte totul, învălue lucrurile cu cântec şi caută fără încetare firele ascunse ale ţesăturii vieţii. Secretul său aici stă: în legătura permanentă cu izvoarele vieţii. Fiinţă încă netulburată de erorile intelectualismului, ea are mai adânc simţul just al fiecărei situaţii sau lucru, are mai sigură intuiţia lucrurilor neschimbătoare. Cum altfel s-ar explica plinătatea şi…

8:14, vineri, 21 martie, 2014 | Continuarea

Semnificaţia iubirii în viaţa femeii

În viaţa femeii iubirea nu este un accident, un sentiment accesoriu. Iubirea ei este esenţa sufletului ei; ea este o preoteasa a iubirii. Este mireasă şi mamă. Omul a fost creat după imaginea lui Dumnezeu. Perechea umană păstrează în moduri distincte chipul lui Dumnezeu, de care atârnă aptitudinile diferite ale celor două persoane. Astfel, bărbatul…

6:25, marți, 18 martie, 2014 | Continuarea

Dacă nu ai un bătrân, să-l cumperi…

Mi s-a părut ciudat când am auzit pentru prima dată de la Părintele Simeon cuvintele: „Dacă nu ai un bătrân, să-l cumperi…”. – Părinte Simeon, de ce ați spus asta?, l-am întrebat. Atât de folositor este un bătrân? Nu vedeți că de atâția ani stați la bolnița mănăstirii? – Aa! Nu știi de ce? Era…

3:10, marți, 18 martie, 2014 | Continuarea

Postul limpezeşte mintea, contribuind la lupta cu patimile

Postul îi este de trebuinţă creştinului pentru a-i limpezi mintea, pentru a-i trezi şi dezvolta sensibilitatea, pentru a-i dirija voinţa într-o direcţie pozitivă. Aceste trei capacităţi ale omului se întunecă şi se atrofiază cel mai mult ,,de mâncare şi de băutură şi de grijile vieţii“ (Luca 21, 34) şi prin acestea ne îndepărtăm de Dumnezeu,…

11:36, sâmbătă, 15 martie, 2014 | Continuarea

Cine va putea să spună la Înfricoşata Judecată că n-a ştiut?

Sunt creştini ortodocşi care nu mărturisesc şi nu apără Ortodoxia, temându-se că vor avea necazuri, că vor fi daţi afară de la serviciu,  că işi vor pierde averea şi libertatea. Dar Domnul Hristos ne spune că pentru Adevăr trebuie să te jertfeşti şi la nevoie să şi mori. Dacă nu mărturisim, ne aşteaptă o veşnicie…

1:12, vineri, 14 martie, 2014 | Continuarea

Fiecare să se bucure de felul în care l-a făcut Creatorul

Părinte, un tânăr a dispărut după ce a lăsat scris părinţilor lui că se va sinucide deoarece nu este frumos şi că de aceasta ei sunt vinovaţi. Oamenii n-au înţeles sensul cel mai adânc al vieţii. Nu cred în cealaltă viaţă. Tot chinul de aici porneşte. „Sunt nedreptăţit – îţi spune; ceilalţi se bucură, eu…

2:17, joi, 13 martie, 2014 | Continuarea

Vai mie, că tu stai nepăsător…

M-am uitat în oglinda inimii mele şi am văzut că eu sunt omul acela împietrit. Am răscolit în adâncul inimii mele şi am înţeles că eu sunt cel mai nesimţit şi împietrit. Am cercetat lăuntrul conştiinţei mele şi m-am convins că eu sunt cel mai împovărat de păcate. Am iscodit puterea minţii mele şi cu…

11:49, miercuri, 12 martie, 2014 | Continuarea

Părintele Paisie Aghioritul – Despre războiul mondial

– Gheronda, va fi război? – Dar voi faceți rugăciune? Eu de primăvara până toamna tot fac mobilizare generală pentru rugăciune –fără tulburare -, ca să se îndure Dumnezeu și să scăpăm de mobilizarea generală pentru război! Eu am avut această înștiințare: „Faceți multă rugăciune ca să fie împiedicați turcii, fiindcă în duminica din 16…

4:24, marți, 11 martie, 2014 | Continuarea

Un tânăr monah tămăduit de Hristos

În Mănăstirea Esfigmenu, în vremea egumenului Sofronie, vieţuia un monah tânăr, dar bogat în virtuţi. În afară de multa sa evlavie, el se distingea şi prin smerenie şi multă nevoinţă. Dar fiindcă firea lui era bolnăvicioasă şi fusese obişnuit cu un trai bun, căci provenea dintr-o familie nobilă, atunci când a început nevoinţa s-a îmbolnăvit…

8:06, marți, 4 martie, 2014 | Continuarea

„Poți mântui mii de suflete, iar tu să ajungi cu ușurință în iad”

Sunt în iad din toate categoriile sociale și profesionale. Cei mai mulți sunt clerici. De ce? Mirenii reușesc mai ușor să intre în Rai, mai ușor înaintează spre Rai deoarece nu se consideră pe sine superiori celorlalți. Clericul însă, din pricina familiarității lui cu taina preoției, uită să folosească preoția ca pe un burete, ca…

11:18, luni, 3 martie, 2014 | Continuarea

Nu vrei să suferi totul pentru dragostea Mea?

Nu descoperi greșeala altcuiva spre îndreptățirea ta, pentru că îndată harul le va descoperi în fața oamenilor pe ale tale, pe cele pe care până acum le acoperea. Atât cât tu acoperi pe fratele tău, tot atât harul te va păzi pe tine de defăimarea oamenilor. Să nu te simți bine atunci când, vorbind, cauți…

8:55, luni, 3 martie, 2014 | Continuarea

Cea mai bună dezlegare

Gheronda, vremea aceasta este stăpânită mai ales de problematica economică. Toţi vrem să înmulţim cumva veniturile familiei, iar când izbutim, ne dăm seama din nou că nu ne ajung. Problemele de factură economică vor rămâne, până la urmă, mereu fără dezlegare. Arhimandritul Epifanie: Avem probleme economice pentru că sântem nesătui. Dacă am fi mulţumiţi cu…

4:51, vineri, 21 februarie, 2014 | Continuarea

Contact Form Powered By : XYZScripts.com