Articole din rubrica Articole, Blogger, Căsătorie şi viaţa de familie, Familia Ortodoxa, Sfaturi duhovnicești, Tineretul
Despre ispite și încercări
Din vina căsătoriților, a unuia dintre soți sau chiar din vina ambilor soți, viața unei căsnicii se poate transforma într-o mare nefericire. Posibilitatea unei căsnicii fericite este uriașă, însă nu trebuie să uităm nici de posibilitatea unui eșec. Și doar o viață trăită cu înțelepciune și dreptate te poate ajuta să atingi culmile ideale ale…
12:00, luni, 3 iulie, 2017 | Continuarea
Dumnezeu nu-Şi iubeşte numai copiii plini de har, ci şi pe cei slabi duhovniceşte
Oare Dumnezeu aşteaptă vreun avantaj de la noi? Nu. Suntem însă copiii Lui şi El ne iubeşte pe toţi la fel. Am văzut odată un tată care avea şi un copilaş puţin cam nătâng căruia îi curgea nasul, iar el şi-l ştergea cu mâneca, dar îl srângea în braţe şi pe acesta, şi-l săruta şi-l…
9:26, joi, 29 iunie, 2017 | Continuarea
Să nu-L constrângem cu rugăciunile noastre pe Dumnezeu
Să nu-L constrângem cu rugăciunile noastre pe Dumnezeu. Să nu cerem de la Dumnezeu să ne scape de ceva, de boală sau altele, sau să ne rezolve problemele noastre, ci să cerem de la El putere și întărire, ca să le răbdăm pe toate. Precum El bate cu noblețe la ușa sufletului nostru, tot astfel…
10:05, marți, 27 iunie, 2017 | Continuarea
Două porunci care cuprind toată legea şi toţi proorocii…
Dar mai mare decât toate este dragostea ca desăvârşire în Dumnezeu şi ca una care dăruieşte desăvârşitele premii, căci dragostea nu poate face rău aproapelui, nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte, nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu gândeşte răul, ci dragostea este plinirea legii. Dragostea Îl pleacă spre milostivire pe…
11:45, marți, 27 iunie, 2017 | Continuarea
Canon de rugăciune către Sfântul Mare Mucenic Teodor Stratilat
Troparul Sfântului Mare Mucenic Teodor Stratilat, glasul al 4-lea: Strălucit voievod al adevăratei Oşti a Împăratului Ceresc ai ajuns, Fericite Teodor, purtătorule de biruinţă; că înţelepţeşte te-ai luptat cu armele credinţei şi mulţimile demonilor le-ai biruit şi adevărat biruitor te-ai arătat. Pentru aceasta pe tine cu credinţă pururea te fericim. Cântarea 1, glasul al 8-lea….
1:56, miercuri, 21 iunie, 2017 | Continuarea
Cum îi vedem pe ceilalţi, aşa ne dă Dumnezeu…
Prima dată când mă duc la chilie, să mă iert cu aceia cu care am făcut ascultarea, fie că am ceva cu cineva, fie că nu am, eu să zic: „Blagosloviţi şi mă iertaţi pe mine, păcătosul, poate am suparat cu ceva“. Şi el (ei) zic: „Dumnezeu să te ierte“. Şi când mp duc la…
7:50, marți, 20 iunie, 2017 | Continuarea
Lucrarea tăcută a lui Dumnezeu
Sunt foarte mulţi oameni care lucrează de dimineaţă şi până seara la lumina soarelui, fără ca să privească la soare, fără să simtă soarele, fără să cugete măcar o dată la soare! Sunt foarte mulţi oameni care îşi petrec veacul lor în lumina, puterea şi cu ajutorul lui Dumnezeu, fără ca să privească la Dumnezeu,…
3:45, luni, 19 iunie, 2017 | Continuarea
De ce este recomandat ca în post soții să se abțină de la relațiile intime?
Postul ne învaţă cum să ne stăpânim simţurile şi trupul, el ne învaţă cum să ne înfrânăm de la relaţiile intime. Este important să se respecte zilele şi perioadele de post (Postul Mare, al Crăciunului, al Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, şi al Adormirii Maicii Domnului), când Biserica nu săvârşeşte Taina Cununiei. Soţii trebuie să…
3:30, luni, 19 iunie, 2017 | Continuarea
De ce Dumnezeu nu împlineşte rugăciunile noastre
Sunt însă destul de multe cazuri când Dumnezeu nu împlineste rugăciunile noastre. Din ce motiv? Pentru că multi, aşa cum am spus, se roagă numai cu buzele, iar mintea lor colindă pretutindeni. Ne zboară atenţia de la cuvintele rugăciunii. Mântuitorul nostru îi mustră pe cei care au o astfel de rugăciune, zicând: ”poporul acesta Mă…
12:26, luni, 19 iunie, 2017 | Continuarea
Pomenirea sfântului cuviosului cneaz Igor de Cernigov
Azi mai avem un mare eveniment. Proslăvind pomenirea sfântului cuviosului cneaz Igor de Cernigov, noi ne amintim şi de viaţa lui. Mulţi dintre voi cunosc bine viaţa sa, dar eu aş vrea să vă atrag atenţia la circumstanţele canonizării lui. Din punctul de vedere istoric, sfântul cuviosul cneaz Igor nu este un erou. Şi acesta…
12:46, duminică, 18 iunie, 2017 | Continuarea
Rugăciunea zilei de Duminică
De vreme ce ziua Duminicii îmi aduce aminte de Atotputernicia Ta, Stăpâne, cu care ai zidit lumea și ai răscumpărat pe om, pentru aceasta iubitorule de oameni, Doamne, mă închin Ție și-Ți mulțumesc foarte pentru darurile cele mari, ce ai făcut la toate zidirile Tale. Cu adevărat se bucură și se veselește inima mea, când…
8:05, duminică, 18 iunie, 2017 | Continuarea
În discuție cu sectanții evitați sã declanşați prejudecãţile
Este foarte important sã evitãm declanșarea prejudecãților. Nu da niciodatã rãspunsurile așteptate. De exemplu, când un harizmat îti spune cã are descoperiri de la Duhul Sfânt, nu-i rãspunde cã „și satana ia chip de înger al luminii”. Acela deja așteaptã acest rãspuns, pentru cã așa i-a zis pastorul cã rãspunde un ortodox la aceastã provocare….
4:23, sâmbătă, 17 iunie, 2017 | Continuarea
„Miluiește-mă, Doamne, sufletul meu s-a tulburat foarte…”
Cărarea vieții noastre este plină de suferințe și lacrimi, de spini și pălămidă. Peste tot sunt înfipte cruci, agonie și durere. Fiecare pas este o grădină Ghetsimani, fiecare urcuș, o Golgotă, și fiecare moment, o suliță. Dacă am putea să absorbim pământul cu un burete, din el ar curge după aceea sânge și lacrimi –…
2:00, sâmbătă, 17 iunie, 2017 | Continuarea
Înainte de a critica faptele celorlalți oameni, bine ar fi să ne verificăm şi să vedem dacă sufletul nostru este curat
În cuprinsul Sfintelor Evanghelii observăm că Hristos, pentru ai înțelepți pe ucenici, dar și pe ceilalți ascultători ai lui, cât și pentru faptul de a se face mai înțeles, le spune adesea pilde pline de învățătură. După acest model, și Sfinții Părinți în cărțile și cuvântările lor de învățătură spuneau adesea pilde cu tâlc duhovnicesc….
10:45, joi, 15 iunie, 2017 | Continuarea
Mă ascultă pe mine Dumnezeu?
Şi atunci mă gândeam – m-a încurajat foarte mult – , că Sfântul Macarie se ruga pentru Egipt şi se foloseau toţi de rugăciunile lui, şi ereticii (slujitorii idoleşti). Pentru toţi cetăţenii Egiptului s-a rugat. Să nu neglijaţi rugăciunea, zicând vorbe ca acestea: „Mă ascultă pe mine Dumnezeu?” Părinţilor! Fraţilor! Dacă tu, frate, cum te…
9:50, marți, 13 iunie, 2017 | Continuarea

