Articole din rubrica Articole, Cleopa Ilie, Naşterea Domnului, Predici
Predică la Duminica dinaintea Nașterii Domnului
Predică la Duminica dinaintea Nașterii Domnului – Despre nașterea duhovnicească a creștinului. Deci fericiți și de trei ori fericiți sunt acei oameni care se întorc către Dumnezeu cu adevărată pocăință, părăsind păcatele. Că dacă Botezul este spălare de păcate și sfințire pentru om (I Corinteni 6, 11), tot așa și pocăința adevărată este curățire și…
12:24, sâmbătă, 4 ianuarie, 2025 | Continuarea
ÎPS Bartolomeu Anania – Duminica dinaintea Nașterii Domnului
ÎPS Mitropolit Bartolomeu Anania – Duminica dinaintea Nașterii Domnului (2003) „Cartea neamului lui Iisus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam. Avraam a născut pe Isaac; Isaac a născut pe Iacov; Iacov a născut pe Iuda şi pe fraţii lui; Iuda a născut pe Fares şi pe Zara, din Tamar; Fares a născut pe Esrom;…
11:32, sâmbătă, 4 ianuarie, 2025 | Continuarea
Predică la Sf. Prooroc Daniel și cei trei tineri
„Iubiți credincioși, Ne-am adunat în Sfânta Biserică astăzi spre prăznuirea Sfântului Prooroc Daniel și a celor trei tineri împreună cu dânsul, Anania, Azaria și Misail. Despre aceștia sunt relatări bogate. În Sfânta Scriptură există cartea Daniel și desigur, și în Sfânta Tradiție, la Sfinții Părinți. Ne-ar lua foarte mult timp pentru a trece în detaliu prin toate aspectele legate de Sfântul…
8:45, luni, 30 decembrie, 2024 | Continuarea
Sfântul Cuvios Cleopa de la Sihăstria – Despre chemarea lui Dumnezeu cea în multe feluri
Chemarea lui Dumnezeu este veşnică mai înainte de facerea lumii (Efeseni 1, 4; 3, 11; II Tesaloniceni 2, 13; II Timotei 1, 9) Iubiţi credincioşi, Pilda Sfintei Evanghelii, ce s-a citit astăzi, ne vorbeşte în chip tainic despre chemarea lui Dumnezeu la cina cea mare, care este Împărăţia lui Dumnezeu. Chemarea sau vocaţia, „este o…
11:51, sâmbătă, 28 decembrie, 2024 | Continuarea
ÎPS Mitropolit Bartolomeu Anania – Pilda celor poftiți la cină
„Iar El i-a zis: Un om oarecare a făcut cină mare şi a chemat pe mulţi; Şi a trimis la ceasul cinei pe sluga sa ca să spună celor chemaţi: Veniţi, că iată toate sunt gata. Şi au început unul câte unul, să-şi ceară iertare. Cel dintâi i-a zis: Ţarină am cumpărat şi am nevoie…
8:23, sâmbătă, 28 decembrie, 2024 | Continuarea
Cuvînt de învățătură pentru duminica a 29-a după Cincizecime (Pilda celor poftiți la cină)
„Mulți sunt chemați, dar puțini aleși” (Luca 14, 16-24) Frați creștini! În Sfînta Evanghelie de astăzi, noi am auzit pilda Mîntuitorului nostru, în care spune cum un om și-a gătit cina pentru prietenii săi, pe care îi anunțaseră din timp. Cînd totul a fost gata, el a trimis pe sluga sa ca să-i anunțe pe…
12:59, sâmbătă, 28 decembrie, 2024 | Continuarea
Rugăciune puternică către Sfântul Ierarh Spiridon cel grabnic ajutător
Rugăciune puternică către Sfântul Spiridon (Arhidiacon Vlad Roșu) Pictura Cozma Andrei. Video original • Rugaciune catre Sfantul Spiridon – Ac…
12:11, marți, 24 decembrie, 2024 | Continuarea
Sf. Sofian de la Antim: La înfricoșata judecată nu ne va întreba Domnul câți ani am trăit aici pe pământ, ci câte fapte bune am făcut
Toți dorim să trăim cât mai mult, să adăugăm cât mai mulți ani la vârsta noastră. Bună și firească este această dorință, pentru că de aceea ne-a dăruit Dumnezeu viața, ca să o trăim. Dar să nu uităm că vrednicia omului nu stă numai în numărul anilor pe care i-a trăit și valoarea vieții noastre…
9:53, luni, 23 decembrie, 2024 | Continuarea
Predică la pomenirea Sfântului Apostol Andrei, cel dintâi chemat la apostolat
† Iubiții mei, cât de bărbați [Andrei vine de la gr. anir, andros = bărbat] la minte suntem, cât de bărbătoși la suflet, și bărbații și femeile, și înrădăcinați în iubirea noastră de credință și de neam, în comparație cu bărbatul acesta preaminunat, cu Sfântul Apostol Andrei, care acum 2000 de ani, din porunca Domnului nostru, ca Apostol al Său, a inițiat o predicare…
2:02, joi, 12 decembrie, 2024 | Continuarea
Rugăciune vs Muncă: Cum să ai un echilibru în viața de zi cu zi? – Mitropolit Antonie de Suroj
Rugăciune vs Muncă: Cum să găsești un echilibru? Mitropolit Antonie de Suroj. Dacă vrei să susții activitatea acestui canal, alătură-te accesând link-ul de mai jos: / @literatura.ascetica
12:07, luni, 9 decembrie, 2024 | Continuarea
Cum să rupi lanțul păcatelor moștenite – Sf. Paisie Aghioritul
Păcatele moștenite: Cum te afectează și cum poți scăpa de ele? – Sf. Paisie Aghioritul.
6:40, duminică, 8 decembrie, 2024 | Continuarea
Cum să ne spovedim corect – Pr. Efrem Filotheitul
Cum să facem o spovedanie corectă? Pr. Efrem Filotheitul
6:14, duminică, 8 decembrie, 2024 | Continuarea
Cum să luptăm cu gândurile rele – Sf. Teofan Zăvorâtul
Sf. Teofan Zăvorâtul – Războiul cu gândurile. Călăuzire către viața duhovnicească.
3:27, duminică, 8 decembrie, 2024 | Continuarea
Cuviosul Sofian: Să ne coborâm și noi în noi, ca acolo să ne întâlnim cu Domnul
Știm că Dumnezeu, ca să fie înțeles de oameni, S-a coborât El Însuși la om. S-a smerit, făcându-Se om ca și noi. Iar noi, ca să înțelegem adevărul, adică pe Dumnezeu, care este însuși adevărul, trebuie să facem ca El, să ne coborâm și noi în noi, ca acolo să ne întâlnim cu Domnul. Dacă…
2:04, duminică, 8 decembrie, 2024 | Continuarea
Cuviosul Cleopa – Tămăduirea femeii gârbove. Despre zavistie şi făţărnicie
Zavistia este maica uciderii şi decît preadesfrînarea este mai rea (Sfîntul Ioan Gură de Aur, „Împărţire de grîu”, Buzău, 1833, p. 164) Iubiţi credincioşi, Aţi auzit în Sfînta Evanghelie de azi, cum mai-marele sinagogii, din rîvnă pentru cinstirea sîmbetei, şi-a ascuns zavistia şi făţărnicia sa, zicînd: Şase zile sînt în care se cade a lucra. Deci…
11:09, sâmbătă, 7 decembrie, 2024 | Continuarea

