Articole din rubrica Articole, Citate și cugetări
Tăria sincerităţii
Viaţa noastră este plină de contradicţii şi de sensuri denaturate. În lupta de toate zilele, sinceritatea este luată drept prostie, aşa după cum şiretenia şi ipocrizia sunt luate drept inteligenţă. Se socoteşte om inteligent omul şiret, omul care ştie a păcăli şi exploata pe fratele său, în timp ce acela se mişcă sincer faţă de…
10:30, vineri, 13 noiembrie, 2015 | Continuarea
Adevărata căsătorie nu este o viaţă de desfătare şi de bunăstare
Biserica Răsăritului a osândit pe deplin şi cu multă emfază oricare subestimare şi desconsiderare a căsătoriei, pe care a tratat-o cu multă sfinţenie şi i-a definitivat locul, spre a nu fi considerată mai puţin sfântă pentru cei care se apropie de sfântul jertfelnic, spre deosebire de Biserica Catolică, aceasta împropriindu-şi teoria augustiniană despre căsătorie, o…
10:14, vineri, 13 noiembrie, 2015 | Continuarea
Puterea rugăciunii
Dumnezeu e pretutindeni doar că trebuie rugat. Uneori chiar o rugăciune scurtă făcută însă din tot sufletul şi cu toată inima te ajută dacă o zici cu putere. Chiar numai primele cuvinte din Tatăl nostru, dar cu adevărat înţelegând şi crezând pe Dumnezeu ca Tată, te pot ajuta. Puterea lui Dumnezeu îţi repară mintea şi-ţi…
7:15, vineri, 13 noiembrie, 2015 | Continuarea
Patru căi de a ne împăca cu noi, de a dobândi pacea inimii şi a sufletului
– Spune Sfântul Isaac Sirul: „Împacă-te, omule, cu sine-ţi, şi ai împăcat cerul cu pământul!”. Sunt patru principii sau căi de a ne împăca cu noi, adică de a dobândi pacea inimii şi a sufletului, şi anume: a) Să te mulţumeşti în viaţă cu foarte puţine dintre cele necesare vieţii; b) Să alegi locul cel…
7:00, vineri, 13 noiembrie, 2015 | Continuarea
Cum să începem practicarea Rugăciunii lui Iisus?
Cum să începem practicarea Rugăciunii lui Iisus? – Cred că nu trebuie nici o pregătire pentru a începe practicarea Rugăciunii lui Iisus. Trebuie să începi numai a te ruga şi rugăciunea însăşi te va învăţa cum să te rogi. Bineînţeles că trebuie să ai credinţa creştină în suflet şi să nu încerci să practici Rugăciunea…
7:18, joi, 12 noiembrie, 2015 | Continuarea
Dacă îți iubești copiii, nu le îngădui să se abată de la calea cea dreaptă!
Câți tineri necercați pier în zilele noastre, câți dintre ei devin atei și făcători de rele, din care fapt se acoperă de rușine părțile noastre! De unde acestea? Către voi, părinți înainte de toate, este adresată această întrebare: Dacă nu i-ați crescut atât de răi, cum de au devenit astfel? Cum de nu a putut…
5:36, joi, 12 noiembrie, 2015 | Continuarea
“Fără Dumnezeu nici pâna la prag”
Orice suflet binecuvântat este simplu, drept, milostiv, nobil, smerit, lipsit de răutate, lipsit de viclenie, înfrânat și temător de Dumnezeu. Nerăutatea și simplitatea atrag harul și mila lui Dumnezeu mai mult decât toate virtuțile. Frica lui Dumnezeu zdrobește trupul mai mult decât postul și celelalte nevoințe. Pentru cine o dobândește, nu există pe pamânt nici…
4:36, joi, 12 noiembrie, 2015 | Continuarea
Parintele Arsenie Boca – Viziunea din gara
Cu oamenii nu poţi face nimic. Oamenii vor ca tu să asculţi de ei, ei să te conducă, ei să-ţi spui ce trebuie să faci sau să nu faci. Ba mai mult: să faci şi pe Dumnezeu să asculte El de ei, nu ei de Dumnezeu. Discreţia de care-i rogi: “să nu ştie stânga ce…
1:59, joi, 12 noiembrie, 2015 | Continuarea
Pr. Gheorghe Calciu: De ce este persecutata Biserica?
Biserica este persecutată, în sensul spiritual. Cele mai odioase filme şi cărţi apar despre Iisus, despre Apostoli, cele mai odioase patimi pământeşti devin spectacolul lumii întregi. Ce mai vedem la televizor decât spectacolul acesta al desfrânării şi al păcatelor?! Când şi când mai apare altceva. Aţi văzut, în presa română? Niciodată nu se spune un…
1:27, joi, 12 noiembrie, 2015 | Continuarea
Dragostea are legătură întotdeauna cu a dărui, și nu cu a primi
Singurul lucru care face posibilă rugăciunea este iubirea, iar nu iubirea de sine. Iubirea este întotdeauna pentru celălalt, de dragul celuilalt. În iubire nu este vorba niciodată despre tine. Oricând vei auzi pe cineva întrebându-te: ”Mă iubești?”, să fugi. Fugi! Aceștia vor să te subjuge. Ei se raportează doar la ei înșiși, și nu la…
9:39, joi, 12 noiembrie, 2015 | Continuarea
Exorcizarea sau alungarea demonilor este o practică tulburătoare şi foarte primejdioasă
Exorcizarea sau alungarea demonilor este o practică tulburătoare şi foarte primejdioasă. Ca să te convingi de asta, este de ajuns să nimereşti o dată la o astfel de slujbă. Totuşi, când vorbesc de toate acestea, mă refer la o exorcizare adevărată. Pentru că la astfel de exocizări, fără îndoială, nu rareori se întâlnesc oameni care…
9:38, joi, 12 noiembrie, 2015 | Continuarea
Iată care este cheia inimii femeii iubite!
Dacă e să vorbim în linii generale, aproape orice femeie aşteaptă două lucruri de la bărbat: Primul: capacitatea de a lua decizii (altfel spus, caracterul hotărât) şi de a răspunde pentru ele, fiindcă a fi cap de familie, persoană responsabilă, este chemarea nemijlocită a bărbatului. Al doilea lucru pe care îl vrea orice femeie şi…
7:49, joi, 12 noiembrie, 2015 | Continuarea
Fă munca ta pentru Dumnezeu şi vei avea rugăciune şi vei avea pace…
Dumnezeu nu ne-a zis să ne aşezăm pe piatră şi să îndeplinim nefăptuirea. Ne-a zis că prin trudă şi sudoare ne vom mânca pâinea noastră. Asta nu ne împiedică de la rugăciune, ca să nu mai zic, Sfântul Vasile spune că „munca este ca rugăciunea”. Da, dacă-i făcută cu dragoste, cu gândul la Dumnezeu, nu cu gândul că asta mă încurcă…
6:33, joi, 12 noiembrie, 2015 | Continuarea
Uite, vă spun 3 lucruri pe care să le respectați și să știți că sunteți oameni care pot nădăjdui mântuirea
Ne dați un cuvânt de folos? – Uite, vă spun trei lucruri pe care să le respectați și să știți că sunteți oameni care pot nădăjdui mântuirea: 1. Să fiți bine mărturisiți. Vă dați seama că asta este taina care ne mântuiește. Căci „ce veți dezlega voi, dezleg și Eu! ” Taina e făcută pe…
10:27, miercuri, 11 noiembrie, 2015 | Continuarea
Omul mândru nu are linişte nici in Rai
Mândria nu lasă sufletul să o apuce pe calea credinţei. Necredinciosului îi dau acest sfat: Să zică: “Doamne, dacă exişti, luminează-mă şi-ţi voi sluji din toată inima şi din tot sufletul”. Şi pentru acest gând smerit şi dispoziţie de a sluji lui Dumnezeu, Domnul îl va lumina negreşit. Dar să nu spună: „Dacă exişti, pedepseşte-mă”,…
7:14, miercuri, 11 noiembrie, 2015 | Continuarea

