Articole din rubrica Articole, Citate și cugetări
Pe Domnul să-L cauţi, nu pe oameni. Aici suntem trecători. Altundeva e patria noastră
Apoftegme ale Bătrânului Ambrozie Să te rogi continuu! Nu doar cu buzele, ci şi cu mintea şi cu sufletul: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu cel Viu, miluieşte-mă pe mine, păcătoasa”. În acest chip vei ajunge la Dumnezeu şi-l vei vedea strălucind ca Soarele. Pe oameni îi iertăm, nu ne certăm cu ei. Să ceri…
10:56, marți, 29 septembrie, 2015 | Continuarea
Taina pocăinţei este judecata milostivă ce o face Dumnezeu cu noi păcătoşii
De obicei oamenii nu se întorc la Dumnezeu decât atunci când dau de primejdii, adică atunci când îi ajunge dreptatea dumnezeiască din urmă şi trebuie să dea seama de ce au facut. Nu e rău să te întorci la Dumnezeu nici chiar atunci, în ceasul al unsprezecelea; însă ar fi cu mult mai bine să…
9:41, marți, 29 septembrie, 2015 | Continuarea
Să găseşti o rugăciune pe care să o poţi spune cu toată mintea ta
Dacă rugăciunea pe care doreşti s-o aduci lui Dumnezeu nu este importantă şi semnificativă pentru tine în primul rând, nu o vei putea prezenta Domnului. Dacă eşti neatent faţă de cuvintele pe care le pronunţi, dacă inima ta nu le resimte sau dacă viaţa nu îţi este îndreptată în aceeaşi direcţie cu rugăciunea ta, aceasta…
10:50, luni, 28 septembrie, 2015 | Continuarea
Viitorul încredinţaţi-L Providenţei divine!
Asupra aspectelor Providenţei lui Dumnezeu, pe care omul le ignoră, Bătrânul Porfirie zicea: „Oamenii pot ajunge la o întunecare a conştiinţei văzând, zicând aşa, neantul din faţa lor şi cugetând: «Noi cădem în neant, suntem pierduţi. Iar din spate suntem războiţi!» Atunci revin la Dumnezeu şi-i luminează credinţa noastră ortodoxă. Dumnezeu lucrează în taină şi…
8:20, luni, 28 septembrie, 2015 | Continuarea
Îl căutaţi pe Domnul?! Căutaţi-L, dar numai în dumneavoastră…
– A merge la Athos nu este rău dacă nu există obstacole acasă. Iar dacă există, atunci puteţi sta acasă. Dumnezeu este accesibil peste tot. Şi nu este mai aproape de Athos decât de Elatma [scrisoarea îi este adresată unui locuitor din Elatma]. Faceţi tot ceea ce vă cere sufletul… – Domnul este pretutindeni şi…
7:02, luni, 28 septembrie, 2015 | Continuarea
Când încep suferinţele, mizeriile, oamenii îşi aduc aminte de Dumnezeu…
Sunt foarte mulţi oameni care lucrează de dimineaţă şi până seara la lumina soarelui, fără ca să privească la soare, fără să simtă soarele, fără să cugete măcar o dată la soare! Sunt foarte mulţi oameni care îşi petrec veacul lor în lumina, puterea şi cu ajutorul lui Dumnezeu, fără ca să privească la Dumnezeu,…
3:46, luni, 28 septembrie, 2015 | Continuarea
Lucruri pe care trebuie să le păzești cu sfințenie (I)
Dacă ai posibilitate și voință, obișnuiește să te trezești la rugăciune în miez de noapte. Rugăciunea din timpul zilei este de argint şi este dusă la Dumnezeu de către sfinţii îngeri, însă cea mai puternică rugăciune este cea din timpul nopţii. Ea se numeşte de aur fiindcă atunci cerurile sunt deschise iar rugăciunea ajunge la…
1:50, luni, 28 septembrie, 2015 | Continuarea
„Atunci mi-am dat demisia, văzând minunile Părintelui! „
Îmi amintesc acum un episod interesant de la Mănăstirea Sâmbăta. Eu eram în acea vreme responsabil cu cazarea la mănăstire. Şi, la un moment dat vine un domn îmbrăcat civil. Și-mi povestește următoarele: Uite, eu sunt colonelul care l-a arestat pe părintele Arsenie. Ce m-am speriat atunci! M-or trecut niște fiori… Zic: Doar nu vei…
11:09, luni, 28 septembrie, 2015 | Continuarea
Vai mie dacă nu iubesc…
Asemenea lui Simon Kirineanul trebuie să fim întotdeauna gata să alergăm în ajutorul aproapelui. Dacă ceri de la cineva ocupat un serviciu, ți-l va face. Dar nu ți-l va face niciodată leneșul. Vai mie dacă nu iubesc… De trei lucruri este nevoie. Primul, credința. Al doilea, credința. Al treilea, credința. Ce ușor se ține postul…
10:24, luni, 28 septembrie, 2015 | Continuarea
Nicio rugăciune nu rămâne fără răspuns
Există perioade în istoria popoarelor când se arată slava lui Dumnezeu în toată splendoarea ei şi când Împărăţia lui Dumnezeu îşi vădeşte puterea. Atunci pare a se stabili o relaţie vizibilă între Dumnezeu şi oameni; se înmulţesc, devin mai dese, minunile, profeţiile, ca şi la facerea lumii, când lumina s-a despărţit de întuneric şi s-au…
8:34, luni, 28 septembrie, 2015 | Continuarea
Trei fapte bune pentru a ne șterge păcatele
Sufletul care a defăimat pe Ziditorul pentru plăcerea zidirii trebuie să vindece cu durere de bunăvoie dulceaţa cea volnică, şi cu întristare de bunăvoie desfătarea prin care s-a lipsit de dumnezeiasca lumină. Şi fiindcă pedeapsa curăţeşte greşeala, cu dreptul este să primească pedeapsă, cel care a îndrăznit să săvârşească păcatul. Dar fiindcă omul, păcătuind, a…
8:07, duminică, 27 septembrie, 2015 | Continuarea
Cuvânt la Praznicul Înălţării Sfintei Cruci
Evanghelia care se citește în această duminică în bisericile ortodoxe, de Sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci este cea din Vinerea mare, în care Domnul nostru Iisus Hristos a fost răstignit, după ce a pătimit, a fost batjocorit şi chinuit. Fiind răstignit pe cruce, s-a rugat: „Părinte, iartă-le lor, că nu ştiu ce fac!” De sărbătoarea Înălțării…
9:05, sâmbătă, 26 septembrie, 2015 | Continuarea
Dumnezeu de la omul bolnav, două lucruri cere…
Şi Sfântul Efrem Sirul zice aşa: „Dumnezeu de la omul bolnav, două lucruri cere: Să mulţumească lui Dumnezeu pentru boală şi să se roage neîncetat”. Numai atât. Nu cere post, nu priveghere, nu plecare de genunchi, nu culcarea pe jos, nu târzia mâncare, nu uscata mâncare, nu puţina mâncare, nu starea de toată noaptea nu…
2:49, sâmbătă, 26 septembrie, 2015 | Continuarea
Soţul ideal se alege, iar alegerea proastă duce la deziluzie
Soţul ideal se alege, iar alegerea proastă duce la deziluzie. Sigur, se nasc diferite întrebări: când alegem, cum alegem, de ce atâtea fete care au ales soţi ideali nu pot vorbi în căsnicia lor despre soţi ideali, de ce atâţia băieţi care au căutat fete ideale nu au reuşit să găsească ce au căutat. Dacă…
2:00, sâmbătă, 26 septembrie, 2015 | Continuarea
Părintele Arsenie Boca – fără ispite nu te poți mântui
Mântuirea înseamnă un alt mod de a trăi, dobândirea altei firi, nu aceasta care o avem. Pentru că aceasta trebuie toată topită, scărmănată, omorâtă prin tot felul de ciopleli, altfel nu e cu putință să crească firea după Dumnezeu. Mântuirea e imposibilă fără ispite pentru că numai cu prilejul lor ne cunoaştem; dându-ți seama de…
11:50, sâmbătă, 26 septembrie, 2015 | Continuarea

