Articole din rubrica Articole, Sfaturi duhovnicești
Primejdia păcatului mic
Păcatul mic e foarte primejdios. Mai întâi de toate nu ţii cont de el, că l-ai făcut, că îţi zice: „Ce, numai atât? Asta o face toată lumea, îl faci şi tu…”. Nu mai vorbim de reaua vorbire. Acesta e un păcat foarte mare, pentru că, criteriul de judecată e iubirea. Tot ce se greşeşte…
5:30, joi, 4 iunie, 2015 | Continuarea
Prin credinţă omul ajunge să scape de păcat, ajunge la mântuire, la eliberarea de toate formele răului
Păcatul nu este firesc pentru om, deşi noi aproape că am putea crede că ţine de firea omului să fie păcătos, pentru că ne-am trezit în lumea aceasta cu înclinări păcătoase (patimi), considerăm că păcatul face parte din firea noastră. Dar, de fapt, nu e aşa, ci păcatul este ceva adăugat. Firea omului, aşa cum…
2:41, joi, 4 iunie, 2015 | Continuarea
De ce întârzie răspunsul la rugăciunile mele?
Oricâte rugăciuni am înălţa Domnului, este posibil ca El să nu îngăduie slobozirea noastră de vreuna dintre patimi, pentru ca să gustăm nepătimirea doar în parte: „Să nu ne mâhnim dacă, cerând ceva Domnului, rămânem multă vreme fără răspuns. Domnul a voit ca toţi oamenii să devină neîmpătimiţi. Toţi cei care cer ceva de la…
11:45, joi, 4 iunie, 2015 | Continuarea
Tot ceea ce dobândiţi în războaiele voastre lăuntrice se răsfrânge în viaţa voastră în Dumnezeu
Tot ceea ce dobândiţi în războaiele voastre lăuntrice se răsfrânge în viaţa voastră în Dumnezeu. Luptaţi împotriva a toată patima ce naşte în voi gânduri de judecată faţă de altcineva. Nu primiţi ceea ce vrăjmaşul vă insuflă împotriva celui ce se poartă nedrept cu voi. Fie că sunteţi singuri în chilia voastră sau în obşte,…
11:43, joi, 4 iunie, 2015 | Continuarea
Acatistul Sfintei Mucenițe Sofia doctorița
Condacul 1 O, Sfântă Muceniţă Sofia, cununa înţelepciunii mucenicilor, ceea ce ai strălucit cu podoabele fecioriei şi cu focul iubirii dumnezeieşti, aruncându-te în focul muceniciei, cere slobozire trupurilor noastre de văpaia pătimirilor şi pace sufletului, ca să-ţi împletim cu îngerii cununi de cântări : Aliluia ! Icosul 1 Primind în dar meşteşugul doctoricesc de la…
11:42, joi, 4 iunie, 2015 | Continuarea
Fă-mă, Doamne, să fiu mereu al Tău!
Cât ești de bun, Doamne al meu, și cât ne ești de apropiat; atât de aproape încât putem vorbi oricând cu Tine, putem să ne mângâiem cu Tine, să respirăm și să ne înțelepțim prin Tine, să ne aflăm pacea, să dobândim prin Tine larg orizont sufletesc. Învață-mă, Doamne, să Te iubesc cu simplitate, să-mi…
10:04, joi, 4 iunie, 2015 | Continuarea
Părinte nu este cel care doar l-a născut pe copil
Părinte nu este cel care doar l-a născut pe copil, ci acela care şi după naştere îl iubeşte. Şi dacă iubirea este necesară acolo unde există din fire, cu atât mai mult e trebuincioasă acolo unde a fost sădită de Dumnezeu. Ce răspuns îi vei da lui Dumnezeu când te va cerceta pentru că nu…
8:19, joi, 4 iunie, 2015 | Continuarea
Pot fi recomandate mijloacele anticonceptionale cu pretextul că este un păcat mai mic?
Pot fi recomandate mijloacele anticonceptionale, cu pretextul că este un păcat, dar este un păcat mai mic? Dragă, anticonceptionalele si alte mijloace asemănătoare sunt fraudă conjugală si atentat împotriva planurilor lui Dumnezeu. Nu e crimă; e numai atentat. Este un păcat mai mic. Dar noi nu îngăduim nici cel mai mic păcat! Pentru că, din…
8:01, joi, 4 iunie, 2015 | Continuarea
Să ajutăm la mântuirea altora, împingând la povara lor şi rugându-ne pentru ei
„Cum putem ajuta noi, călugării, la mântuirea credincioşilor şi a oamenilor în general?” Îi ajutăm prin rugăciune, prin cuvânt şi exemplu personal. Scopul pentru care faci o faptă bună, pentru care te rogi, acela contează la Dumnezeu pentru mântuirea noastră şi a celor din jurul nostru. Eu, odată, stăteam pe cerdacul chiliei mele de la…
7:26, joi, 4 iunie, 2015 | Continuarea
Dumnezeu clădeşte pentru fiecare om o casă
Un tânăr bogat, care trăia în desfătările lumii şi de cele sufleteşti nici habar nu avea, avu într-o noapte un vis mântuitor. Se făcea în vis, că ajunsese în Rai şi se desfăta în frumuseţile de acolo, însoţit de Sfântul Petru, care îi dădea explicaţiile necesare. Într-un loc văzu clădindu-se un palat strălucitor. Tot materialul…
9:16, miercuri, 3 iunie, 2015 | Continuarea
Numai aşa găseşti calea spre Rai
Părinte, reproduc ceea ce a zis o femeie care frecventează această mănăstire: “Vă rog să-l întrebaţi pe părintele Iustin cum arată Raiul. Pentru că sigur el are viziunea Raiului, ştie cum e acolo”. Părinte, cum arată Raiul? Cât de departe suntem de el? Raiul e în inima fiecăruia. Nu-ţi vezi inima din cauza gândurilor şi…
5:14, miercuri, 3 iunie, 2015 | Continuarea
Vrednici se fac cei ce doresc fierbinte să devină ai lui Hristos
Rugăciunile noastre nu sunt ascultate pentru că nu suntem vrednici. Trebuie să devii vrednic pentru a te ruga. Nu suntem vrednici, fiindcă nu-l iubim pe aproapele nostru ca pe noi înşine. O spune Însuşi Hristos: Dacă îţi vei aduce darul tău la altar şi acolo îţi vei aduce aminte că fratele tău are ceva împotriva…
3:18, miercuri, 3 iunie, 2015 | Continuarea
De ce nu se fac nunţi în posturi?
De ce nu se fac nunţi în posturi? Pentru că nunta este bucurie şi trebuie însoţită şi de o masă. Iar în posturi nu se mănâncă de dulce, dar nu numai pentru asta. Pentru că am putea să facem o nuntă cu mâncare de post, dar asta nu-i permis. Pentru că bucuria nunţii nu poate…
3:11, miercuri, 3 iunie, 2015 | Continuarea
Dacă fiecare ar începe mai întâi să se îndrepte pe sine…
Acum culegem roadele poftelor şi gândurilor noastre, din pricina neascultării faţă de Tatăl Ceresc şi faţă de părinţii noştri de pe pământ. Gândurile noastre sunt atât de puternice, atât de pătrunzătoare, încât nu ne putem gândi. Noi, prin gândurile noastre, făurim fie orânduială, fie neorânduială înlăuntrul nostru, în jurul nostru, în lume, în cosmos. Putem…
3:09, miercuri, 3 iunie, 2015 | Continuarea
Să ne rugăm pentru Biserică, pentru lume, pentru toţi….
Să ne rugăm pentru Biserică, pentru lume, pentru toţi. Toată creştinătatea se află înlăuntrul rugăciunii. Dacă vă rugaţi numai pentru voi, asta ascunde interes. Pe când, dacă vă rugaţi pentru Biserică, înlăuntrul Bisericii sunteţi şi voi. În Biserică este Hristos unit cu Biserica, dar şi cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt. Sfânta Treime şi Biserica…
2:32, miercuri, 3 iunie, 2015 | Continuarea

