Articole din rubrica Articole, Sfaturi duhovnicești
Am o stare proastă!
E o stare în care nu simt bucuria şi nu sunt conştientă că m-am născut pentru bucurie. Şi atunci voi face ceva. Ce? În primul rând zic: Doamne miluieşte! Doamne Iisuse Hristoase! Cercetându-ne stările sufleteşti ne putem da seama care e bolnavă şi putem alege să fim sănătoşi strigând la Domnul, rugându-ne Lui. Dacă am…
10:28, marți, 28 octombrie, 2014 | Continuarea
Calea dragostei are rezultate mai eficiente
Părintele Porfirie a fost vizitat de un om binevoitor, care i-a mărturisit: – Părinte, sunt foarte supărat. Câţiva fraţi cu care mă întâlnesc mă răstălmăcesc şi mă obosesc cu observaţiile lor continue. Au principii aspre, deşi văd că al meu caracter nu este după cum vor ei. Au o purtare dură faţă de mine. Părintele…
10:00, marți, 28 octombrie, 2014 | Continuarea
Nu există carieră în viața duhovnicească
Munca, poziția socială ar trebui să nu aibă nicio importanță în relațiile dintre persoane. Privilegiul nu este pe plan exterior, ci interior; cel care iubește cel mai mult pe Dumnezeu, cel care se roagă cel mai mult, cel care se silește să împlinească cel mai mult poruncile, acela va fi cel mai aproape de Domnul….
7:02, marți, 28 octombrie, 2014 | Continuarea
Noi, oamenii, pacătuim uşor cu gândul
Dumnezeu, Creatorul nostru, ne-a dat uzul vorbirii, ca să ne descoperim unii altora simţămintele inimilor, şi, datorită naturii noastre comune, să facem cunoscute celorlalţi oameni gândurile noastre, dându-le la iveală ca din nişte cămări ascunse ale inimii. Dacă am fi alcatuiţi numai din suflet, ne-am înţelege unii cu alţii numai prin gândire; dar, pentru că…
1:21, marți, 28 octombrie, 2014 | Continuarea
Altfel ce-aţi avea de răbdat ?
Soţul meu nu mă înţelege şi este foarte aspru. Cum să mă port cu el? Greu, greu! Da, vă este greu, dar altfel ce-aţi avea de răbdat ? Iar fără răbdare, nu este mântuire. Iată că Domnul, care vă rânduieşte mântuirea, vă şi dă prilejuri să arătaţi răbdare şi să înaintaţi pe calea mântuirii. Un…
10:00, marți, 28 octombrie, 2014 | Continuarea
Mărturisitorul de care vă temeţi, de Sergiu Ciocârlan, o carte închinată Sfințitului Mărturisitor Gheorghe Calciu-Dumitreasa
Cartea are aprox. 500 pagini și costă 12 lei. Poate fi comandată pe pagina de Comenzi. Din Prefața autorului: A rânduit Domnul să scriu încă o carte! O carte despre Părintele Gheorghe Calciu-Dumitreasa, model de bărbăţie duhovnicească şi de rezistenţă a Bisericii în vreme de prigoană. Mă minunez de purtarea Sa de grijă, fiindcă eu…
6:21, luni, 27 octombrie, 2014 | Continuarea
Nu vă lăsaţi slăbănogit de jale
E dureros când moare cineva. Iată, şi Dumneavoastră vestiţi că v-a murit soţia, vrând să spuneţi prin asta că s-a întâmplat un necaz cumplit. La noi a luat naştere ciudata credinţă că moartea e ceva înfricoşător. Dar ea, de fapt, ce este? Este ca trecerea dintr-o odaie în alta sau din orice alt loc în…
9:28, luni, 27 octombrie, 2014 | Continuarea
Nu ajunge să crezi cu inima
Zic unii oameni: nu mă lepăd de Hristos, Îl iubesc, Îl mărturisesc, Îl venerez, însă în inima şi sufletul meu, în lăuntrul meu, în ascunzişul persoanei mele intime. Cu gura, cu glas puternic şi înalt nu-mi dă mâna să o fac. Ei, şi? nu aceasta trage greu la cântar. Esenţialul nu-i oare ce credem, ce…
8:19, duminică, 26 octombrie, 2014 | Continuarea
Nunta trebuie să fie aşa….
Femeia trebuie să se mântuiască prin bărbat şi bărbatul prin femeie. Ăsta e scopul căsătoriei, ai mers în faţa sfântului altar, acolo nu te-ai dus numai să-ţi spui pirostiile pe cap, apoi întorci spatele, faci o masă mare şi bogată şi de acolo începe viaţă nouă…! Apoi, dacă începem viaţa nouă aşa, nu ştim cât…
7:33, duminică, 26 octombrie, 2014 | Continuarea
Rugăciune şi sfinţenie
Nu știm cum arată, căci – așa cum găsim la Ioan I cu 18 – „pe Dumnezeu nimeni nu L-a văzut vreodată”. Adevărat lucru este acesta, dar ne putem întâlni cu El în rugăciune. Du-te în camera ta, în cămara ta, în inima ta și, întâi de toate, gândește-te bine cu cine stai de vorbă…
5:56, duminică, 26 octombrie, 2014 | Continuarea
„În dragoste există respect şi respectul se află în dragoste“
De ce în familie trebuie să se teamă femeia de bărbat? Nu există egalitate? Oamenii se depărtează de armonia lui Dumnezeu, neînţelegând ceea ce spune Evanghelia. Şi astfel bărbatul, interpretând greşit cele pe care le spune Evanghelia, îi spune femeii sale: „Trebuie să te temi de mine“. Dar dacă s-ar fi temut de tine, nu…
4:26, duminică, 26 octombrie, 2014 | Continuarea
Unde să caut și cum să aleg soțul/soția potrivită, după ce criterii?
– Se crede ca astazi alegerea mirelui este foarte limitata. Multi spun ca nu gasesti tineri normali. Ce trebuie sa faca tanara ortodoxa in aceasta situatie? – Greu nu inseamna imposibil. Trebuie sa alegi mirele din familie credincioasa si in special din acele familii care merg la biserica; insa, din pacate, si aici se poate…
9:32, sâmbătă, 25 octombrie, 2014 | Continuarea
Părintele Selafiil cel Orb: «Iartă-mă, Doamne, că n-am făcut nimic bun!»”
– Ce să facem noi împotriva patimilor trupeşti, părinte? Trebuie post şi rugăciune. Să ziceţi aşa: «Doamne iartă-mă şi izbăveşte de patimi trupul acesta păcătos! Stai că mi-am amintit… Eu m-ai citeam vieţile sfinţilor şi patericuri şi-mi ziceam: «Cum au pătimit sfinţii, că tot oameni au fost şi ei? De ce adică să nu pot…
1:25, sâmbătă, 25 octombrie, 2014 | Continuarea
Osînda vrăjitoriei
Sîntem creştini de două mii de ani. Totuşi, în ultimul timp, remarcăm o tendinţă vădită spre ocultism, în toate formele lui de manifestare: spiritism, magie, ghicitul în cafea, tоlcuire a viselor, preziceri de tot felul (inclusiv şi horoscopul). Dacă răsfoim ziarele şi revistele, observăm anunţuri ale magilor, care susţin că posedă puteri supranaturale şi vindecă…
9:02, sâmbătă, 25 octombrie, 2014 | Continuarea
E indicat sau nu să mergem la psiholog?
E indicat sau nu să mergem la psiholog? Terapia cu acesta n-ar putea conduce la o îndreptare a persoanei? Dacă ați vrea să aprofundăm, ar trebui să mergem până la momentul în care Adam a fost alungat din rai și i s-au dat haine din piele. La aceste haine de piele se referă psihologii, numai…
4:44, joi, 23 octombrie, 2014 | Continuarea

