Articole din rubrica Articole, Sfaturi duhovnicești, Sfintele Taine, Teologie
Cum şi când ne apropiem de Euharistie?
Una dintre cele mai delicate probleme ale teologiei practice, atunci când avem în vedere participarea concretă la Sfânta Liturghie, este cea legată de raportul dintre Spovedanie şi Cuminecare. Mai exact, vrem să analizăm aici practica împărtăşirii de mai multe ori cu o singură Spovedanie, pe care clericii, fără excepţie, o aplică în mod consecvent numai…
9:35, vineri, 3 octombrie, 2014 | Continuarea
Сele trei lucruri mari din lume
Cuvânt către demnitarul Ioan, despre cele trei lucruri mari din lume! Mi-ați pus următoarele trei întrebări: – Care este cea mai mare cugetare care se potrivește omului? – Care este cea mai mare grijă pe care se cuvine să o aibă omul? – Ce lucru trebuie să aștepte omul ca răsplată? A cugeta la Pronia…
5:47, joi, 2 octombrie, 2014 | Continuarea
Sfaturi pentru lupta cu patimile
În noi încă nu au fost nimicite patimile, ci zac ascunse, și neplăcerile de care avem parte, cu îngăduința lui Dumnezeu, în urma ciocnirilor cu aproapele noastru ne arată că lăuntric suntem încă neputincioși și că nu am ajuns încă la măsura împlinirii poruncilor lui Dumnezeu, și ca atare trebuie să ne luptăm cu patimile…
2:35, joi, 2 octombrie, 2014 | Continuarea
Infernul neiubirii
Or, ce înseamnă infernul? Dostoievski îl înțelege drept: „durerea celor ce nu pot iubi”. Eu cred că aici e vorba și de neviolarea libertății lor. Sfântul Isaac Sirul zice: „Să nu vă închipuiți că în iad Dumnezeu nu iubește, dar iubirea lucrează în diferite chipuri”. Între noi fie vorba, eu cred că oamenii care vorbesc…
5:04, miercuri, 1 octombrie, 2014 | Continuarea
Dacă iertăm, vom fi iertaţi
Ca să reușim iertarea și împăcarea cu Dumnezeu trebuie să ţinem seama de cuvântul evanghelic care spune: dacă le iertăm oamenilor greșelile lor, Părintele Ceresc ne va ierta și nouă greșelile noastre. Împlinind acest cuvânt, vom lua iertare de la Dumnezeu pentru greaua povară a păcatelor pe care le purtăm în spate. Ducem toţi un…
11:43, miercuri, 1 octombrie, 2014 | Continuarea
Cum poate începe un tânăr viața de familie corect?
Mai întâi să se îngrijească să afle o fată bună, care să-l odihnească sufleteşte, pentru că pe fiecare îl odihneşte alt caracter de om. Să nu caute să fie bogată şi frumoasă, ci mai ales simplă şi smerită. Adică trebuie să dea mai multă atenţie frumuseţii lăuntrice şi nu celei exterioare. Atunci când tânăra este…
8:24, miercuri, 1 octombrie, 2014 | Continuarea
De un singur lucru trebuie să ne asigurăm în principal: să-L iubim sincer
Ce ne face vrednici de Sfânta Împărtășanie? Uneori ne considerăm nevrednici. Citește mai atent rugăciunile de Împărtășanie pentru că ele pun în balanță acestea două: nevrednicia și inima cu care mergem la Dumnezeu. „Știu că vin cu nevrednicie, dar nu vin la Tine ca un nepăsător, ci ca nu cumva fiind lipsit prea mult de…
8:19, miercuri, 1 octombrie, 2014 | Continuarea
Omul este om prin puterea dragostei sale
Omul e singur şi sărac, ca un ecou fugar printre stâncile unui munte. Omul e trist, făptură rătăcită şi slabă, orfan al darurilor dumnezeieşti, sărman al înţelesului şi bucuriei, poartă deschisă tuturor îngenunchierilor. Om, omule bun, pune în cugetul şi fapta ta întâi dragostea. Întâi dragostea… Nu dragostea nesăţioasă, dragostea de bogăţie, de putere, de stăpânire,…
8:09, marți, 30 septembrie, 2014 | Continuarea
Simbolul verighetei: iubirea nu are nici început, nici sfârşit…
Condiţiile de întemeiere a unei familii sunt la fel, în orice moment istoric. De pildă, nu sărăcia împiedică valoarea trăiniciei unei familii, pentru că iubirea îmbogăţeşte orice. Ce dulce este iubirea!… Dar să nu se meargă pe instincte şi pe plăceri într-o căsnicie, ci gândind la un scop suprem: mântuirea reciprocă. Stimularea continuă, reciprocă, spre…
6:12, marți, 30 septembrie, 2014 | Continuarea
Iubiţi-vă preoţii şi rugaţi-vă pentru ei
Dacă ne depărtăm de Dumnezeu, atunci şi Dumnezeu ne ia duhovnicii, îi lasă mai puţini, le ia darul cuvântului, le dă frică să n-aibă curaj să mustre păcatul pe faţă şi ne ceartă cu boli, cu necazuri. Şi în locul Duhului Sfânt şi al duhovnicilor profunzi, se înmulţesc sectele de tot felul. Iubiţi-vă preoţii şi…
7:09, luni, 29 septembrie, 2014 | Continuarea
Femeia este inima. Bărbatul este capul
Dumnezeu urăşte despărţirea şi divorţul. El vrea o unire nezdruncinată (cf. Mat. 19:3-9; Mar. 10:2-12). Preotul ia inelele de pe degetul mâinii stângi, le pune pe cel al mâinii drepte, apoi iarăşi pe stânga, şi în cele din urmă le pune înapoi pe mâna dreaptă. Începe şi sfârşeşte cu mâna dreaptă, fiindcă aceasta este mâna…
11:21, luni, 29 septembrie, 2014 | Continuarea
„Sărut mâna, te iubesc şi mi-am adus aminte de tine”
Păi să-ţi întrebi inimioara. Ce să faci? În fiecare dimineaţă să conştientizezi că: „Doamne, eu n-aş fi putut să mă bucur de ziua de astăzi dacă mama mea şi tatăl meu nu mi-ar fi dat viaţă, că puteau să nu mi-o dea, puteau să mă ucidă prin avort”. La vârsta dumitale sunt foarte mulţi copii…
11:10, sâmbătă, 27 septembrie, 2014 | Continuarea
Crucea lui Hristos şi crucile noastre – Predică la Duminica după Înălţarea Sfintei Cruci
“Cine voieşte să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea sa şi să-Mi urmeze Mie” (Marcu 8, 34) Am sărbătorit, iubiţii mei, praznicul Cinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci, pentru care Biserica noastră a cântat ,,Crucii Tale ne închinăm, Stăpâne, şi sfântă Învierea Ta o lăudăm şi o slăvim”. Pentru Cruce…
9:23, sâmbătă, 27 septembrie, 2014 | Continuarea
Un suflet bolnav nu poate oferi trupului o viaţă sănătoasă
Păcatul se săvârşeşte în suflet şi îl face bolnav de-a dreptul; însă dacă trupul îşi trage viaţa de la suflet, fireşte că un suflet bolnav nu poate oferi trupului o viaţă sănătoasă. Singur faptul că păcatul aduce după sine întuneric sufletesc şi urât are o înrâurire nesănătoasă asupra sângelui, care este temeiul sănătăţii trupeşti; dar…
1:48, sâmbătă, 27 septembrie, 2014 | Continuarea
Rugăciune către Îngerul Păzitor
Sfinte Îngere, păzitorul și acoperitorul meu cel bun, cu inimă zdrobită și cu sufletul îndurerat stau dinaintea ta și mă rog. Auzi-mă pe mine, păcătosul rob al lui Hristos, care cu multă căință și lacrimi amare strig: să nu pomenești fărădelegile și nedreptățile cu care eu, nevrednicul, te mâhnesc în toată vremea, săvârșind fapte necuvenite…
8:50, sâmbătă, 27 septembrie, 2014 | Continuarea

