Arhive Sfaturi duhovnicești - Pagina 244 din 256 - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

Articole din rubrica Articole, Interviu, Sfaturi duhovnicești

Vor veni vremuri în care numai cei ce vor simţi harul lui Dumnezeu vor putea distinge binele de rău

E foarte important să ştii să te rogi. De multe ori şi noi, călugării, stăm în mănăstiri şi nu ne rugăm, doar ni se pare că ne rugăm. Nu e de ajuns să mergi la biserică, la slujbe şi să stai acolo ca şi cum ţi-ai făcut datoria, din obligaţie. Trebuie să insistăm pe lucrarea…

9:00, marți, 20 mai, 2014 | Continuarea

Podoabele şi machiajul în Biserică

La fel ca şi bogăţia, podoabele sau bijuteriile sunt asociate în Sfânta Scriptură cu darurile primite de la Dumnezeu. Grija lui Dumnezeu faţă de poporul său este ilustrată uneori ca o metaforă a împodobirii: „”Ţi-am dat veşminte brodate, încălţăminte de piele fină, o legătură de vison pentru cap şi o mantie de mătase. Te-am gătit…

6:00, sâmbătă, 17 mai, 2014 | Continuarea

Cum citim Psalmii de blestem?

Cu siguranţă Psaltirea este cea mai citită carte a Vechiului Testament, atât în cultul public, cât şi în evlavia particulară. Cum ar trebui însă să înţelegem pasajele îndreptate împotriva duşmanilor, care oferă adevărate „recitaluri” de blesteme? Nu ne exercităm imaginaţia într-o zonă periculoasă, îndepărtându-ne de morala evanghelică? Într-adevăr, Psaltirea rămâne cea mai folosită carte biblică,…

12:38, vineri, 16 mai, 2014 | Continuarea

„Aveţi nădejde în Hristos, fiindcă cine nădăjduieşte în El nu dă greş niciodată”

Mulţi dintre cei ce vin aici, la Katunakia, îmi zic: „Dă-ne un cuvânt de folos”. Ei, să vă spun unul: închinaţi rugăciunii lui Iisus măcar o jumătate de oră din douăzeci şi patru – după programul lumesc, pe la ora 10-11 înainte de miezul nopţii. Spuneţi Rugăciunea fără să luaţi metanierul în mână; rugător, cereţi…

9:35, joi, 15 mai, 2014 | Continuarea

Cum scăpăm de tristeţe?

– Să fiţi veseli! Dragă, eu ştiu ce vă spun, cu toată siguranţa: oricare ar fi motivul unei întristări sau al unei mâhniri, este numai de la draci! N-avem motive. Dacă îţi creează starea aceasta de agitaţie, de tristeţe, îşi face cuib satana şi-şi cloceşte ouăle; nu mai poţi iubi, nu mai poţi vedea cu…

10:44, miercuri, 14 mai, 2014 | Continuarea

Ce înseamnă fericire?

Un semn al sfârşitului lumii este şi dispariţia porţilor dintre vecini. Şi puteţi observa lucrul acesta, mai ales la ţară, existau porţi între vecini; acum nu. Ca să te duci la vecin, ieşi pe poartă în drum, mergi puţin, intri pe poarta lui. Sunt foarte puţini care mai au porţi între ei Şi asta de…

3:06, miercuri, 14 mai, 2014 | Continuarea

Rugăciunea este relaţie şi întâlnire, nu comandă şi forţare

Întâi de toate, este foarte important să ne amintim că rugăciunea este o întâlnire şi o relaţie; este vorba de o relaţie tainică, una care nu poate fi impusă nici de noi, nici de Dumnezeu. Faptul că Dumnezeu se poate face prezent sau că ne poate lăsa cu sentimentul absenţei Sale face parte din această…

2:01, miercuri, 14 mai, 2014 | Continuarea

Unei femei cultivate pe care lumea o batjocorşte fiindcă merge la Biserică

La batjocură să răspunzi prin zâmbet. Batjocura lor vine din răutatea inimii; zâmbetul tău să fie lipsit de răutate. Neştiinţei i se potriveşte batjocura, iar cunoaşterii, zâmbetul. Prin zeflemeaua lor, ei fac să crească preţul rugăciunii tale înaintea Veşnicului Judecător: fiindcă lui Dumnezeu cea mai dragă îi este rugăciunea sufletului curajos care-i înconjurat de săgeţile răutăţii, urii, ticăloşiei şi…

8:53, miercuri, 14 mai, 2014 | Continuarea

Jertfa pentru binele celui bolnav

Dacă cerem ceva de la Dumnezeu fără să jertfim şi noi ceva, rugăciunea nu ne este ascultată. Dacă stau şi spun: „Dumnezeul meu, te rog, fă-l bine pe cutare bolnav’, fără să fac vreo jertfă, este ca şi cum aş spune nişte cuvinte frumoase. Numai atunci când Hristos va vedea dragostea mea, jertfa mea, îmi…

11:25, marți, 13 mai, 2014 | Continuarea

Totdeauna Dumnezeu ajută, totdeauna ajunge la timp, dar vrea de la noi răbdare

”Vino, bună şi iubita mea soră, vino şi iarăşi vom mângâia necazurile tale. Vino, şi-L vom binecuvânta pe Dumnezeu cu glasul dulce al inimii, rostit de gură şi care răsună în minte. Spunând: Binecuvântează suflete al meu pe Domnul şi toate cele dinlăuntrul meu numele cel sfânt al Lui! Vezi cât de mult ne iubeşte…

1:38, luni, 12 mai, 2014 | Continuarea

Când te rogi, vrăjmaşul nu are putere asupra ta

Nu există alt ajutor mai necesar, mai folositor şi mai mare pentru războiul trupesc decât rugăciunea neîntreruptă, spusă cu evlavie, credinţă şi cucernicie. Tocmai de aceea apostolul Pavel ne porunceşte: „Rugaţi-vă neîntrerupt”, pentru a ne păzi nevătămaţi de săgeţile ascuţite ale celui viclean, pe care le îndreaptă necontenit spre noi. De cel ce se roagă…

8:34, duminică, 11 mai, 2014 | Continuarea

Ce persoane nu se pot trece pe pomelnic?

Când facem pomelnic pentru Sfânta Liturghie, pe cine să trecem în primul rând? Cel mai mare neam pe care îl avem pe fața pământului nu-i tata și mama, cât veți trăi voi. Cel mai mare neam pe care îl avem nu-i soția, nu-i soțul, ci este preotul care ne-a botezat, și al doilea este nașul…

3:50, duminică, 11 mai, 2014 | Continuarea

Stareţul Dionisie Ignat de la Colciu – 10 ani de la mutarea la cele veşnice

Părintele Dionisie Ignat s-a născut în 22 septembrie 1909, în comuna Vorniceni din judeţul Botoşani, într-o familie de ţărani cu opt copii. Bătrânul Dionisie a trecut la cele veşnice în 28 aprilie/11 mai, 2004, la vârsta de 95 de ani, dintre care 78 de ani petrecuţi în Sfântul Munte. Noi avem nevoie, cum suntem, cum…

12:21, duminică, 11 mai, 2014 | Continuarea

Îngerul de la Sfântul Botez are mare putere

Atunci în ceasul morţii are mare îndrăzneală îngerul de la botez. Când vine acesta, toţi se dau la o parte. Îngerul pe care îl avem de la Sfântul Botez are mare putere. De aceea, când vă rugaţi acasă, după ce aţi terminat rugăciunile, să faceţi şi câteva închinăciuni la îngerul pe care îl aveţi de…

11:15, sâmbătă, 10 mai, 2014 | Continuarea

Ne putem ruga singuri acasă, fără a merge la Sfanta Liturghie?

Care este raportul între rugăciunea personală, intimă şi rugăciunea Liturgică? Ne putem ruga singuri acasă, făcând abstracţie de Sfânta Liturghie? Părintele Arsenie: Dumneavoastră faceţi o confuzie, să ştiţi… Rugăciunea Liturgică nu se poate compara cu nici o altă rugăciune. Sfânta Liturghie este Jerfa fără de sânge pe care o face Hristos. Nu poate explica mintea…

8:25, sâmbătă, 10 mai, 2014 | Continuarea

Contact Form Powered By : XYZScripts.com