Articole din rubrica Articole, Sfaturi duhovnicești, Teologie
Nu toţi din lume se prăpădesc, nici toţi din mănăstire se mântuiesc…
Cândva stăteam în faţa unei icoane făcute de Părintele Arsenie la Bucureşti pentru mănăstirea noastră, o icoană cu Adormirea Maicii Domnului, care se găseşte acum în Muzeul mănăstirii noastre. Stăteam în faţa acestei icoane şi o prezentam unui cadru universitar de la Sibiu, şi zic: „Eu cred că Părintele Arsenie este un geniu”. Şi respectivul…
9:59, joi, 31 octombrie, 2013 | Continuarea
Să ne ajutăm copii să-L cunoască pe Dumnezeu cel Viu…
Să începem cu câteva istorioare din viaţă. …O biserică nu prea mare la marginea oraşului. Se citeşte pericopa evanghelică. În acest moment se deschide uşa bisericii şi o tânără mamă, însoţită de doi copilaşi, intră în biserică. Copilul mai mărişor, care pare să aibă vreo trei ani a ezitat puţin lângă mama sa şi a…
10:37, miercuri, 23 octombrie, 2013 | Continuarea
Părtinele Iustin:”Vor veni vremuri si mai grele, va îngădui Dumnezeu vrăjmaşului să se atingă şi de suflet”
Ce ne puteţi spune despre vremurile grele prin care vom trece şi noi? Ei, prin ce-am trecut noi, dar prin ce-o să treceţi voi! Acele vremuri deja le-aţi început. Spre deosebire de alte vremuri, va îngădui Dumnezeu vrăjmaşului să se atingă şi de suflet; va fi mai mult o prigoană psihologică şi nu vă veţi putea…
9:15, joi, 17 octombrie, 2013 | Continuarea
Unui rugător de care îşi bat joc toţi casnicii săi
Până ce nu începusei să te rogi lui Dumnezeu, erai tuturor drag. Iar acum, dintr-o dată, eşti în casa ta ca în mijlocul unei tabere duşmane. Mai înainte vreme te îmbătai, şi fumai, şi mai furai câte puţin, şi înjurai, şi trândăveai în zilele lucrătoare, şi făceai toate celelalte câte sunt urâte înaintea lui Dumnezeu…
6:14, marți, 15 octombrie, 2013 | Continuarea
Vreau, dar nu pot…
Cine vrea poate să se ridice de pe pământ la cer. Nu are nevoie pentru aceasta decât de bunăvoinţă şi de virtute! „Vreau, dar nu pot”, spun mulţi, „pentru că virtutea este greu de dobândit”. Să ştii că nu e deloc greu de dobândit, dacă ai râvnă şi tânjeşti spre Dumnezeu. Gândeşte-te puţin la cei…
2:14, marți, 15 octombrie, 2013 | Continuarea
Nici deasă, nici rară, dar să ştie omul că stă în faţa lui Dumnezeu, atunci când se împărtăşeşte
Aşa cum cel ce are conştiinţa curată trebuie să se împărtăşească în fiecare zi, tot aşa şi cel aflat în păcate şi nepocăit nu-i este de folos nici în sărbătoare să se împărtăşească. Căci dacă ne împărtăşim cu nevrednicie, chiar dacă şi numai odată pe an ne-am împărtăşi, nu ne eliberăm de păcate prin aceasta,…
4:27, sâmbătă, 12 octombrie, 2013 | Continuarea
De ce ne pedepseşte Dumnezeu?
Un lucru trebuie să avem clar în minţile noastre: că o data ce suntem făptura bunului Dumnezeu, că o dată ce suntem păziţi de El, Care rânduieşte pentru noi şi pe cele mici şi pe cele mari, urmează că nu putem suferi ceva fără voia lui Dumnezeu şi că nici una dintre suferinţele noastre nu…
1:52, sâmbătă, 12 octombrie, 2013 | Continuarea
Ce să fac când mă ocărăşte femeia?
Un ucenic care era tot timpul ispitit de mânie, părându-i-se a fi dispreţuit şi ocărât de către soţia sa, l-a întrebat: „Ce să fac, Părinte, că vin multe ispite şi din nimica toată se aprinde cearta şi judecata şi mânia violentă şi răstălmăcirea, de ajungi să nu te mai înţelegi om cu om. Greşind eu…
9:30, vineri, 11 octombrie, 2013 | Continuarea
Omul și scaunul
Modestului funcţionar T., care se plânge de prietenul îngâmfat Îmi scrii ce plină de amar ţi-a fost învierea din acest an. Ce s-a întâmplat? Prietenul tău cel mai apropiat a dobândit o poziţie înaltă. De acest lucru te-ai bucurat la început. N-au trecut însă nici câteva săptămâni, că prietenul a început să se înstrăineze de…
6:09, vineri, 11 octombrie, 2013 | Continuarea
„Nu mâncărurile sunt rele, ci lăcomia pântecelui”
Nimic nu provoacă atâta mulţumire şi atâta sănătate, ca atunci când cineva mănâncă şi bea după măsura adevăratei nevoi a trupului său, astfel încât să nu aibă o grutate mai mare decât cea normală. Şi pentru a te convinge, observă-i mai întâi pe cei care mănâncă cu măsură şi apoi pe cei care mănâncă exagerat….
12:43, vineri, 11 octombrie, 2013 | Continuarea
Cum să ne mărturisim păcatele
Vă mărturisiţi greşelile, vă ziceţi că sunteţi nesfârşit de ticăloşi, ştiu. Dar aceasta nu-i de-ajuns. Vreau să vă conving că o asemenea mărturisire nu vă acoperă. Atâta vreme cât nu faceţi o mărturisire care să vă folosească, zadarnic vă învinuiţi pe voi înşivă, nu veţi putea prin aceasta să vă despovăraţi de păcat. Nu poţi…
12:39, sâmbătă, 5 octombrie, 2013 | Continuarea
Din Patericul Egiptean – Cuvinte de folos ale Sfântului Antonie cel Mare
Acest avva Antonie, cautand la adancul judecatilor lui Dumnezeu, a cerut, zicand: Doamne, cum unii traind putin, mor, iar altii prea imbatranesc? Si pentru ce unii sunt saraci, iar altii bogati ? Si cum cei nedrepti se imbogatesc, iar cei drepti sunt saraci ? Si a venit lui glas zicand: Antonie, ia aminte de tine. Ca acestea…
12:34, sâmbătă, 5 octombrie, 2013 | Continuarea
Părintele Arsenie Papacioc: „O suferinţă nu şi-a atins scopul, daca tu n-ai ieşit cu un folos din ea” (video)
O suferinta nu si-a atins scopul, daca este data ca o terapie, ca sa zic asa, daca tu n-ai iesit cu un folos din ea. Sa nu credeti ca Dumnezeu sta cu satarul in mana, sa ne pandeasca: ai gresit, tac. Nu! Mai intai mult s-ar usura in viata duhovniceasca, oamenii, daca ar sti cat…
11:21, sâmbătă, 5 octombrie, 2013 | Continuarea
De ce creştinul nu mai caută Duhul Sfânt, nu-l cunoaşte pe Duhul Sfânt?
Oamenii s-au amestecat cu lumea şi cu faptele lumii acesteia şi-n loc să ducă biserica în lume – „Cu pace să ieşim” – în loc să ducă ei duhul păcii pe care îl primim de la Hristos în Liturghie, să-l ducă-n lume, au adus lumea în biserică. Şi în acest fel ne-am încălzit aşa de…
6:19, marți, 1 octombrie, 2013 | Continuarea
Părintele Cleopa despre rugăciunea de dimineaţă şi “dracul înaintemergător” (Video)
2:33, luni, 30 septembrie, 2013 | Continuarea

