Articole din rubrica Articole, Sfaturi duhovnicești, Tineretul
Mă lupt din greu cu păcatul malahiei…
– Cum să ne luptăm cu patima malahiei şi cu vizionarea filmelor erotice? – Păi, bătându-te cu tine! Noi avem senzaţia că trebuie să vină cineva la noi să ne spună: Ah, mi-am adus aminte! Ştii, fiule, iei poţiunea — pardon — iei medicamentul ăsta, trei picături la prânz, trei dimineaţa şi trei seara, şi ai…
3:09, luni, 20 noiembrie, 2017 | Continuarea
A mângâia pe cel în durere
Uneori problemele celor de lângă noi nu își găsesc ușor rezolvarea și asta ne face să ne simțim agățați de aceleași văicăreli. Începem imediat a judeca pe cel în necaz că nu a făcut suficient pentru a ieși din situație, că nu are destulă voință, credință etc. Îi spunem verde în față “mai scutește-mă, m-am…
3:00, sâmbătă, 18 noiembrie, 2017 | Continuarea
Să iubeşti şi să te doară. Să te doară pentru cel pe care îl iubeşti
Sufletul creştinului trebuie să fie delicat, sensibil, să zboare, să tot zboare în nemărginire, în stele, în măreţiile lui Dumnezeu, în tăcere. Cel ce voieşte să devină creştin trebuie mai întâi să devină poet. Asta e! Trebuie să te doară. Să iubeşti şi să te doară. Să te doară pentru cel pe care îl iubeşti….
12:40, joi, 16 noiembrie, 2017 | Continuarea
L-am închis pe Hristos în formalisme – batic, fuste lungi, şapte acatiste pe zi
Cum ne vindecăm de închipuiri? L-am închis pe Hristos în formalisme – batic, fuste lungi, şapte acatiste pe zi -, dar tinerii-şi au vârsta şi trăirile lor. Cum îi face Biserica să înţeleagă că au suflet pe care trebuie să şi-l vindece? Un tineret sănătos sufleteşte înseamnă un neam sănătos. De acord! Ce pot să…
12:12, joi, 16 noiembrie, 2017 | Continuarea
Căsătoria a doua de obicei este mai rea ca prima!
„Dacă nu alăptaţi copii,veţi alăpta cancer!” „Nu creşteţi câini creşteţi copii. Nu vreţi copii? Trăiţi ca fraţii” În 1941 a venit la Părintele pentru sfat şi un frate al meu Vasile, căsătorit în satul Calbor, lângă Făgăraş. Venise pentru că se gândea că va fi chemat şi el în război şi să primească binecuvântare. Când…
11:40, joi, 16 noiembrie, 2017 | Continuarea
Dacă bârfeşti, chiar dacă nu mănânci nimic, tot în iad te duci
Cel mai greu mi se pare postul limbii. Limba este o gură de iad. Atâta mai vorbim, atâta mai clevetim, atâta mai povestim, atâta mai mărim minciunile de prin sat pe care le mai auzim, încât ne întrebăm dacă mai aude Dumnezeu sau nu rugăciunea noastră. Ce-ar fi dacă ne-am uita la noi şi în…
10:48, joi, 16 noiembrie, 2017 | Continuarea
Cum ar trebui să se pregătească tinerii pentru Sfânta Taină a Cununiei?
Dacă s-ar pregăti măcar tot atât cât se pregătesc pentru petrecerea nunţii, ca timp şi energie, ar fi extraordinar. Pregătirea pentru orice Taină a Bisericii înseamnă curăţire. Omul spală vasul sufletului şi al trupului pentru a primi harul cel de viaţă dătător. Pregătirea pentru Taina Cununiei este una continuă. Începe de mititel, prin mersul la…
2:07, vineri, 10 noiembrie, 2017 | Continuarea
Cum putem cultiva răbdarea
Adeseori, nerăbdarea noastră în lucrarea creștină vine din aceea că mai degrabă vrem să ne delectăm de roadele eforturilor făcute și să avem succese rapide, vizibile. A doua zi după ce ne-am întors către Dumnezeu vrem deja să fim sfinți. Dacă nu se întâmplă asta, începe să ni se pară că eforturile noastre sunt zădarnice,…
9:04, vineri, 10 noiembrie, 2017 | Continuarea
Dacă ai necazuri, la orice oră să strigi: „Doamne ajută-mă!” Și așa oriunde te-ai afla, Îl ai pe Dumnezeu!
Oamenii se plâng azi că le merge greu. Unii ar vrea să se apropie de Dumnezeu și să ceară ajutor, dar motivează că nu au timp. Marii duhovnici ne spun însă că ne putem ruga oriunde și-L putem găsi pe Dumnezeu „la orice oră”, pentru că El este foarte aproape de noi. Noi suntem cei…
1:35, joi, 9 noiembrie, 2017 | Continuarea
Ce trebuie să faci în fiecare seară înainte să te culci?
Chiar și atunci când ești foarte obosit, să nu te întinzi pe pat fără să faci rugăciune. Să spui un „Sfinte Dumnezeule” și Psalmul 50, apoi câteva rugăciuni către Măicuța Domnului, care mereu e lângă noi. Să săruți icoana lui Hristos și a Maicii Domnului, să faci semnul crucii pe perna ta și apoi să…
7:00, marți, 7 noiembrie, 2017 | Continuarea
Cum poți să treci peste o greutate sau un necaz?
Când aveţi câte o greutate sau un necaz, nu vâ mai frământaţi până vi se sparge un vas de sânge la cap, sau vă îmbolnăviţi de stres şi luaţi tone de pastile. Ci spuneţi aşa: „Doamne, Tu m-ai lasat să alunec în necazul acesta, Tu ajuta-mă să ies!” Şi începi cu Paraclisul Maicii Domnului, cu…
4:51, marți, 7 noiembrie, 2017 | Continuarea
Bărbații sunt puternic ispitiți de femeile cu haine mulate și provocatoare
Un articol dedicat fetelor și femeilor. Hristos a înviat! Este un subiect pe care noi l-am mai discutat, dar e foarte important să insistăm pe el. De când a venit căldura am văzut pe stradă foarte multe fete îmbrăcate în pantoloni mulați. Nu blugi sau pantaloni din stofă, in sau mătase, ci egări, pantolani perfect…
2:10, marți, 7 noiembrie, 2017 | Continuarea
3 lucruri să faci în fiecare zi, când pleci de acasă! Numai aşa vei trece prin toate cu bine, vei avea spor şi belşug de la Dumnezeu!
Un bunic evlavios și ajuns la o vârstă foarte înaintată, era înconjurat de mulți nepoți și strănepoți căci avea o familie mare. Bătrânul povestea nepoților multe întâmplări cu tâlc din viața sa. Nepoții erau foarte entuziasmați de toate întâmplările prin trecuse bunicul lor. La un moment dat, unul dintre nepoți care era mai mare l-a…
1:59, marți, 7 noiembrie, 2017 | Continuarea
Pr. Iurie Hemei la emisiunea „Popas Duhovnicesc”: Duminica XXII după Rusalii, produs de Accent TV
Popas Duhovnicesc: Duminica a XXII-a după Rusalii Părinte Avraame, fie-ți milă de mine și trimite pe Lazăr să-și ude vârful degetului în apă și să-mi răcorească limba, căci mă chinuiesc în această văpaie (Luca 16, 24) Predică Preotul Iurie Hemei, parohul bisericii Sf. Ierarh Nicolae, s. Sagaidac, r-nul Cimișlia Înregistrare video de la biserica…
10:15, marți, 7 noiembrie, 2017 | Continuarea
Oamenii văd numai ceea ce vor să vadă și aud numai ceea ce vor să audă
Lumea din jurul nostru reflectă, într-un fel, propriul nostru „eu”. Ea ni se pare așa cum suntem de fapt noi înșine. Despre asta ne vorbește și următoarea parabolă: Nu departe de drum se afla un copac bătrân și uscat. Odată, noaptea, se furișa pe lângă el un hoț. Acesta s-a speriat tare și a fugit,…
4:10, marți, 31 octombrie, 2017 | Continuarea

