Articole din rubrica Articole, Sfaturi duhovnicești
Nu te lăsa biruit de rău, ci biruieşte răul cu binele
1. Vă îndemn, deci, fraţilor, pentru îndurările lui Dumnezeu, să înfăţişaţi trupurile voastre ca pe o jertfă vie, sfântă, bine plăcută lui Dumnezeu, ca închinarea voastră cea duhovnicească, 2. Şi să nu vă potriviţi cu acest veac, ci să vă schimbaţi prin înnoirea minţii, ca să deosebiţi care este voia lui Dumnezeu, ce este bun…
4:05, miercuri, 3 mai, 2017 | Continuarea
Întristarea usucă toată puterea şi stăruinţa sufletului
Scurt vorbind, întristarea tulbură toate sfaturile mântuitoare ale sufletului şi usucă toată puterea şi stăruinţa lui, făcându-l ca pe un ieşit din minte şi legându-l de gândul deznădejdii. De aceea, dacă avem de gând să luptăm lupta duhovnicească şi să biruim cu Dumnezeu duhurile răutăţii, să păzim cu toată străjuirea inima noastră dinspre duhul întristării…
9:18, marți, 2 mai, 2017 | Continuarea
Nu îți arăta nevoința!
„Nu îți arăta nevoința!”, adică fii smerit și nu căuta să arăți oamenilor ce fapte duhovnicești te întărește Dumnezeu să împlinești. Acest îndemn se trage din cuvântul Mântuitorului Iisus Hristos, care zice: „Luați aminte ca faptele dreptății voastre să nu le faceți înaintea oamenilor ca să fiți văzuți de ei; altfel nu veți avea plată…
1:57, marți, 2 mai, 2017 | Continuarea
O femeie poate face bărbatul bun sau îl poate face rău…
Iată ce vă spun: dacă diavolul vă necăjeşte prin aprige tulburări şi necazuri, ori dacă vă vedeţi soţul ori soţia supărată, să ştiţi că nu trebuie să-l luaţi la rost atunci. Trebuie să spuneţi, asa cum am mai spus: “Lasă pe mâine , nu îi spune nimic acum. Îi voi spune mâine ce am de…
6:18, duminică, 30 aprilie, 2017 | Continuarea
Iubirea e darul lui Dumnezeu
Ştiţi că, totuşi, iubirea este ultima treaptă în desăvârşirea noastră moral-duhovnicească. Sigur că iubirea e prezentă pe toate treptele vieţii duhovniceşti, dar ea nu se poate impune. Te sileşti cât te sileşti, însă iubirea e darul lui Dumnezeu şi vine atunci când răbdăm necazurile, când suntem împăcaţi în conştiinţa noastră cu Dumnezeu, când ne luptăm…
2:16, sâmbătă, 29 aprilie, 2017 | Continuarea
Rugaţi-vă seara, dimineaţa şi în celelalte clipe ale vieţii voastre de zi cu zi!
Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi”. Când rostim această rugăciune, stabilim cu Hristos o relaţie personală care scapă raţiunii noastre. Viaţa lui Hristos pătrunde treptat în noi. Unii se roagă cu gândul, cu mintea. Or, nu poate exista rugăciune acolo unde nu e participarea inimii. În rugăciune, inima şi mintea sunt, în…
6:29, vineri, 28 aprilie, 2017 | Continuarea
Eşti sever şi nemilostiv? Îţi plac distracţiile, chefurile şi beţiile?
Eşti sever şi nemilostiv? Adu-ţi aminte de acele fecioare ale căror candele s-au stins pentru că nu aveau untdelemn – untdelemnul simbolizează milostenia şi îndurarea – şi de aceea au rămas afară de la praznicul nunţii, şi astfel vei deveni iubitor de oameni. Îţi plac distracţiile, chefurile şi beţiile? Adu-ţi aminte de bogatul care l-a…
12:14, sâmbătă, 22 aprilie, 2017 | Continuarea
În Vinerea Patimilor se ține Post Negru
În Sfânta și Marea Vineri, numită în popor și Vinerea Neagră sau Vinerea Seacă, mulți credincioși țin post negru. Conform tradiției, cei fără slăbiciuni trupești nu consumă niciun fel de mâncare și nu beau apă până după Denia Prohodului. Așa cum a prezis Mântuitorul când au fost întrebați ucenicii Lui de ce ei nu postesc…
10:19, vineri, 14 aprilie, 2017 | Continuarea
Vrăjmaşul neamului omenesc urăşte mult pacea
După cum orice creştin are neapărată nevoie, când pierde pacea inimii, să facă orice spre a şi-o recâştiga, tot astfel trebuie să ştie că nu-i raţional şi drept ca vreo întâmplare a lumii să-l robească, întristeze sau să-i tulbure această pace. Da, se cuvine a ne mâhni pentru păcatele noastre, dar cu o întristare paşnică,…
3:20, miercuri, 12 aprilie, 2017 | Continuarea
Vrăjmaş milostiv şi prieten viclean
Când potrivnicul se vede bătut la prima piedică – cea mai uşoară – ce o ridică în calea robilor lui Dumnezeu prin lume, le stârneşte piedica a doua: propriul lor trup cu iubirea de sine. Se tânguie trupul, ca să te milostiveşti de el, (dar asta) e tânguirea vicleană a stricăciunii,care nu trebuie ascultată ci…
11:50, duminică, 2 aprilie, 2017 | Continuarea
Ce înțelegem când spunem „Nevoință duhovnicească”?
Sfântul Nectarie al Pentapolei, făcătorul de minuni, constituie pentru zilele noastre ale veacului al XXI lea, un dar al lui Dumnezeu pentru lume. Scrierile sale sunt rezultatul trăirii sale cuvioase. Din „GLASUL PĂRINȚILOR” al Sfintei Mănăstiri Paraklitou vă punem de față textul de mai jos al Sfântului Nectarie: „Scopul vieții noastre este să devenim desăvârșiți…
10:54, marți, 28 martie, 2017 | Continuarea
Să-i ierţi pe oamenii răniţi de cel viclean
-Dacă într-o zi, începu bătrânul, mergi liniștit pe drum și-l vezi pe fratele tău mergând și el liniștit pe drum și, dintr-o dată, apare un om rău cu un cuțit în mână, care se repede asupra fratelui, îl lovește și-l lasă jos plin de sânge, ce simți tu față de acel frate, milă sau furie…
8:50, vineri, 24 martie, 2017 | Continuarea
Părintele Justin Pârvu: Creşteţi copiii cu inima la Hristos! (despre familie și despre avort)
Dacă avortează nici atât cât au acum nu vor avea, pentru că Dumnezeu va lua de la ei belşugul. Creşteţi copiii cu inima la Hristos! Într-o familie, mama, tata şi copilul formează o trinitate. Ce este Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt în cer, este pe pământ familia creştină. Lucrurile mai stau şi altfel în viaţa…
10:53, joi, 23 martie, 2017 | Continuarea
Restricţia la mâncare este un ajutor, dar nu un scop în sine
Postul creştin se adresează omului în totalitatea sa, trup şi suflet. Restricţia la mâncare (după puterile fiecăruia) trebuie să fie o întărire, un ajutor în lupta pe plan spiritual, un efort de a scutura tirania trupului, ca nu cumva trupul să o ia înainte cu patimile sale. El trebuie să ne amintească în permanenţă starea…
9:33, luni, 20 martie, 2017 | Continuarea
Despre evlavia de ochii lumii
Tatăl tău, Care vede în ascuns, îți va răsplăti ție la arătare. (Matei 6, 18) Într-unul din primele capitole ale Evangheliei după Matei, Domnul nostru Iisus Hristos le vorbește celor ce postesc despre postul care place lui Dumnezeu, spunând: Nu fiți ca fățarnicii – nu postiți ca fățarnicii, nu faceți milostenie ca fățarnicii. Toate aceste…
3:35, vineri, 17 martie, 2017 | Continuarea

