Arhive Sfaturi duhovnicești - Pagina 55 din 256 - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

Articole din rubrica Iustin Pârvu, Sfaturi duhovnicești

Rugați-vă pentru că numai prin rugăciune vom putea trece peste greutățile acestui veac

Este foarte greu la ora aceasta, că lumea stă în această nedumerire și așteaptă să i se spună să se limpezească odată pentru totdeauna, că toată starea aceasta a epocii cipurilor este stare diavolească, de aceea trebuie să ne păzim din tot dinadinsul, pentru că este vorba despre atacarea vieții spirituale. Până la ora aceasta…

3:30, sâmbătă, 3 decembrie, 2016 | Continuarea

Cum şi cui să dăm milostenia

Când vrem să facem o milostenie adesea ne apare întrebarea: va fi ea un beneficiu pentru cel ce cere, sau îi va aduce mai multă pagubă. Doar cerşetetori sunt şi bețivii, ce strâng bani pentru o sticlă, și cei care şi-au făcut din asta o profesie, și chiar escrocii deghizaţi în călugări rătăcitori…. În Evanghelie…

3:20, sâmbătă, 3 decembrie, 2016 | Continuarea

Patimile şi modul în care pot fi înlăturate

„Lumina aparţine celor care şi-au curăţit sufletul de patimi.” (Benedict Aghioritul) Omul, chiar o singură zi de ar trăi, este imposibil să nu păcătuiască. Plecând de la această premisă, înţelegem că fiecare om are păcatele şi patimile sale. Fiinţa umană a fost creată după chipul lui Dumnezeu (Facere 1, 27) şi tinde spre îndumnezeire, spre…

7:39, joi, 1 decembrie, 2016 | Continuarea

Mai mare este omul în genunchi, decât în picioare

Vechii creștini se întreceau în virtuți, în fapte bune, în rugăciunea inimii. Creștinii de azi vor să fie și cu un picior în cer, dar și cu unul bine înfipt pe pământ. Or, Dumnezeu ne dă să alegem: să trăim pe pământ în aspirație pentru cele veșnice și trainice. Creștinul „de duminică” merge grăbit la…

10:58, miercuri, 30 noiembrie, 2016 | Continuarea

De aceste trei păcate să ne ferim

Deci, dintre toate păcatele câte-s amintite în Sfânta Evanghelie, Domnul Hristos mai ales trei păcate le-a avut în vedere și i-a îndemnat pe oameni să le lase: – necredința în Dumnezeu: „Cel ce va crede și se va boteza, se va mântui; iar cel ce nu va crede se va osândi” (Marcu 16, 16); – sminteala, adică…

9:35, luni, 28 noiembrie, 2016 | Continuarea

Dacă vrei să te mântuieşti, să te lipeşti cu tot sufletul către citirea din cărțile Sfinţilor Părinţi

Dacă urmarea voastră nu va fi după puterea Sfintei Scripturi, atunci nici spre un folos nu vă va fi vouă toată munca şi nevoinţa vieţii voastre. Au nu ştiţi că urmarea dreaptă, după puterea Sfintei Scripturi, cap este? Iar dacă capul va fi tăiat, ce folos de trup? Adică, dacă va fi urmarea împotrivitoare asupra…

4:11, luni, 28 noiembrie, 2016 | Continuarea

Cât de cuminte este să știi să taci și să știi să vorbești frumos despre alții!

O simplă vorbă necugetată, fie chiar și nevinovată, spusă într-o clipă despre cineva, cât de mult trebuie să te milogești ca sa scapi de urmarile ei. Și cine te poate încredința că ești cu adevărat iertată? Un duhovnic chiar, te poate ierta de faptă, dar consecința ei o porți tu. Cât de cuminte este să…

6:10, duminică, 27 noiembrie, 2016 | Continuarea

Dorinţa de răzbunare aduce nefericire

Crezi că te răzbuni asupra aproapelui, dar te chinuieşti pe tine însuţi. Te dai în braţele pornirii ca unui călău lăuntric care te împresură din toate părţile; şi-ţi sfâşii liniştea. Ce poate fi mai nefericit decât un om mereu stăpânit de mânie? Ca şi nebunul furios care nu se bucură niciodată de linişte; care e…

11:10, sâmbătă, 26 noiembrie, 2016 | Continuarea

Mai merită să faci copii în ziua de azi?

Părinte, astăzi mulţi oameni tineri nu vor să facă copii, deoarece se gândesc în ce fel de lume vor aduce pe copiii lor. Poluare de la chimicale, de la centrale nucleare, viaţă plină de stres, societate sălbatică, războaie… Dacă sântem deja în timpul lui Antihrist, mă gândesc şi eu, că nu s-ar merita ca cineva…

12:31, joi, 24 noiembrie, 2016 | Continuarea

Pentru ca să ajute Dumnezeu, omul trebuie să se străduiască pe cât îi stă în putinţă

– Gheronda, în fiecare zi spun: „De mâine voi lua aminte, mă voi îndrepta”, dar apoi cad iarăşi în aceleaşi greşeli. – Să-L pui pe Dumnezeu înainte. Să spui: „Cu puterea lui Dumnezeu voi încerca să mă îndrept”, ca să te ajute Dumnezeu. Faptul că vrei să te îndrepţi înseamnă că accepţi ajutorul. Ceri aşadar…

12:10, miercuri, 23 noiembrie, 2016 | Continuarea

Nu puteți dormi?

Dacă nu vă este somn, nu dormiți. Nu vă lăsați apăsați de gânduri privitoare la somn și la grabnica lui venire. Deseori omul suferă nu din pricina insomniei, ci a temerilor legate de aceasta. Necesitățile individuale de odihnă și somn diferă de la un om la altul. Important este să ne cunoaștem pe noi înșine…

12:01, miercuri, 23 noiembrie, 2016 | Continuarea

Părintele Arsenie Papacioc: Vă spun trei lucruri pe care să le respectați

Ne dați un cuvânt de folos? Uite, vă spun trei lucruri pe care să le respectați și să știți că sunteți oameni care pot nădăjdui mântuirea: 1. Să fiți bine mărturisiți. Vă dați seama că asta este taina care ne mântuiește. Căci „ce veți dezlega voi, dezleg și Eu! ” Taina e făcută pe un…

11:36, sâmbătă, 19 noiembrie, 2016 | Continuarea

„Doamne, uşurează suferinţa!”

În fiecare zi strigam la Dumnezeu: „Doamne, uşurează suferinţa!” Şi în loc de răspuns, de uşurarea suferinţei, aveam o suferinţă şi mai mare. Aşa ani de zile. Şi vedeam că toţi mureau în jurul nostru şi ne gândeam că mâine murim şi noi. Dar am ieşit afară. Problema suferinţei şi a sensului ei, să zicem…

10:20, sâmbătă, 19 noiembrie, 2016 | Continuarea

Prin rugăciune aflăm voia lui Dumnezeu

Prin rugăciune, aflăm voia lui Dumnezeu într-o problemă care ne preocupă. Bătrânul Iosif Isihastul zicea: „Dacă vreţi să cunoaşteţi voia lui Dumnezeu, renunţaţi total la voia voastră, la toate gândurile şi planurile, şi, cu profundă umilinţă, cereţi-I lui Dumnezeu sfatul în rugăciune. Faceţi apoi ceea ce se va prezenta în inima voastră sau o va…

1:03, vineri, 18 noiembrie, 2016 | Continuarea

Părintele Rafail Noica, la Iași: „Cine judecă pe aproapele face un pas de lucrare antihristică”

Duminica, 13 noiembrie 2016, Sfânta Liturghie a fost săvârșită la Catedrala mitropolitană din Iași de patru arhierei: Mitropolit de Nafpaktos și Sfântul Vlasie, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Înaltpreasfnțitul Părinte Serafim, Mitropolitul românilor ortodocși din Germania, Europa Centrală și de Nord și Preasfințitul Părinte Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei. De asemenea, au…

8:18, luni, 14 noiembrie, 2016 | Continuarea

Contact Form Powered By : XYZScripts.com