Articole din rubrica Acatiste
Acatistul Sfintei Mari Muceniţe Ecaterina
Ocrotitoarea familiei și a femeilor cu grele nașteri precum și a pruncilor slabi și a persoanelor în vârstă (24 noiembrie / 7 decembrie) După obişnuitul început, se zic Rugăciunile începătoare. Condacele şi Icoasele:Condacul 1:Vrednicei de laudă muceniţei Ecaterina, care cu darul de la Dumnezeu şi cu învăţatura ei cea preaînaltă a uimit ştiinţa învăţaţilor de atunci…
9:03, sâmbătă, 6 decembrie, 2025 | Continuarea
Viața Sfântului Ierarh Amfilohie, Episcopul Iconiei
Sfântul Amfilohie, din copilărie iubind pe Dumnezeu, s-a făcut călugăr și își petrecea viața pustnicește. El, fugind de gâlcevile și tulburările lumești, petrecea în singurătate într-un loc pustiu, slujind lui Dumnezeu cu osârdie și nevoindu-se într-o peșteră patruzeci de ani. Murind păstorul Bisericii Iconiei, îngerul Domnului s-a arătat noaptea lui Amfilohie și i-a zis: „Amfilohie,…
9:00, vineri, 5 decembrie, 2025 | Continuarea
Canon de rugăciune către Sfântul Ierarh Amfilohie, Episcopul Iconiei
Troparul Sfântului Ierarh Amfilohie, Episcopul Iconiei Glasul al 4-lea Dumnezeul părinţilor noştri Care faci pururea cu noi după blândeţile Tale, nu îndepărta mila Ta de la noi; ci, pentru rugăciunile lor, în pace îndreptează viaţa noastră. Cântarea 1 Glasul al 4-lea Irmos: Adâncul Mării Roşii… Stih: Sfinte Părinte Amfilohie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Fiind…
8:14, vineri, 5 decembrie, 2025 | Continuarea
Viaţa Sfinților Apostoli Arhip, Filimon și soției sale, Apfia
Sfântul Apostol Arhip, unul din cei 70 de apostoli, a fost episcop după Sfântul Epafras din Colose, în cetatea Frigiei, după mărturia Sfântului Ambrosie. Pentru aceasta Sfântul Apostol Pavel îl numeşte ostaşul său, în scrisoarea sa către Filimon. Sfântul Filimon era cetăţean vestit în Colose, iar despre Sfânta Apfia, zice Sfântul Ioan Gură de…
8:07, vineri, 5 decembrie, 2025 | Continuarea
Canon de rugăciune către Sfinţii Apostoli Filimon, Arhip şi Onisim şi către cei împreună cu dânşii
Troparul Sfinţilor Apostoli Filimon, Arhip şi Onisim Glasul al 3-lea Sfinţilor Apostoli, rugaţi pe Milostivul Dumnezeu ca să dea iertare de greşeli sufletelor noastre. Cântarea 1 Glasul al 2-lea Irmos: Veniţi, popoare… Stih: Sfinte Apostole Filimon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Umblând prin Locaşurile cele Cereşti cu bucurie, lucrătorule de cele sfinte, dă-mi mie har,…
7:11, vineri, 5 decembrie, 2025 | Continuarea
Acatistul Intrării în Biserică a Maicii Domnului
Acatist – Orice astfel de rugăciune specială, poartă numele de Acatist. Prin numele de ACATIST se înţelege „Rugăciune citită în picioare”, deci este o rugăciune care se citeşte obligatoriu în picioare sau stând în genunchi, dar numai după rostirea rugăciunilor începătoare! (indiferent de numele Sfinţilor cărora se adresează!) Rugăciunile începătoare, obligatorii: În numele Tatălui şi al Fiului şi…
3:00, miercuri, 3 decembrie, 2025 | Continuarea
Viața Sfântului Mucenic Dasie – martir al Scythiei Minor
În lumea romană păgână, decăzută, plină de idoli şi zei care aveau înclinaţii spre slăbiciuni şi păcate, creştinismul şi desăvârşirea pe care acesta o propovăduia au întâlnit numeroase împotriviri şi prigoane. Cea mai cruntă persecuţie anticreştină a fost cea din timpul împaratului Diocleţian (284-305), în timpul căruia au fost emise în acest sens patru edicte…
8:23, miercuri, 3 decembrie, 2025 | Continuarea
Acatistul Sfântului Cuvios Grigorie Decapolitul
Condacul 1 Apărătorul nostru şi folositorul cel fierbinte, după datorie mulţumiri aducem ţie, Sfinte, noi, cei izbăviţi din nevoi cu rugăciunile tale. Ci ca cel ce ai către Domnul îndrăzneală, din toate primejdiile izbăveşte-ne pe noi, ca să-ţi cântăm ţie: Bucură-te, Sfinte Cuvioase Părinte Grigorie! Icosul 1 Îngerească viaţă alegând a petrece pe pământ, Părinte,…
8:10, miercuri, 3 decembrie, 2025 | Continuarea
Viața Sfântului Cuvios Grigorie Decapolitul
După ce s-a curățit de patimile trupului și ale sufletului, după ce a primit darul Sfântului Duh întru sine, și ca un alt Pavel a strălucit cu lumină cerească și dumnezeiască, Sfântul Grigorie s-a făcut vas ales ca să ducă mărturisirea dreptei și sfintei credințe înaintea neamurilor celor abătute la minte cu eresul luptei contra sfintelor icoane. Acesta…
8:01, miercuri, 3 decembrie, 2025 | Continuarea
Canon de rugăciune la vreme de necazuri
În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie! Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindeni eşti şi toate le plineşti, Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi Te sălăşluieşte întru noi şi ne curăţeşte de toată întinăciunea şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre. Sfinte Dumnezeule, Sfinte…
2:07, marți, 2 decembrie, 2025 | Continuarea
Acatistul Sfântului Porfirie Kafsokalivitul
Condacul 1 Pe Părintele nostru Porfirie, făcătorul de minuni, care a împărţit mană din pustia binecuvântată a Sfântului Munte celor care flămânzeau în pustia duhovnicească a lumii, veniţi să îl lăudăm, binecredincioşilor, şi pentru rugăciunile pe care le înalţă Domnului pentru mântuirea neamului creştinesc să îi mulţumim cântându-i: Bucură-te, Părinte Porfirie, biserică vie a lui Dumnezeu!…
9:20, marți, 2 decembrie, 2025 | Continuarea
Viața Sfântului Cuvios Porfirie Kavsokalivitul
Sfântul Cuviosul Părintele nostru Porfirie Kavsokalivitul (1906-1991) a fost un monah și mare duhovnic grec contemporan de la Muntele Athos. A adormit întru Domnul în Chilia (Coliba) Sfântului Gheorghe de la Schitul Sfintei Treimi din Kafsokalivia de la Muntele Athos. Cuviosul Porfirie Kavsokalivitul s-a născut pe 7 februarie 1906 în satul Sfântul Ioan din Karistia,…
9:16, marți, 2 decembrie, 2025 | Continuarea
Viața Sfântului Filaret al Moscovei – una dintre personalităţile remarcabile ale Bisericii Ortodoxe Ruse din veacul al XIX-lea
Sfântul Filaret este una dintre personalităţile remarcabile ale Bisericii Ortodoxe Ruse din veacul al XIX-lea. S-a născut în 1782 – tatăl său fiind preot – în oraşul Kolomna, aproape de Moscova, iar la botez a primit numele Vasile. La vârsta de nouă ani a fost admis la seminarul teologic din localitate, continuând mai apoi studiile…
11:44, luni, 1 decembrie, 2025 | Continuarea
Viața Sfântului Mucenic Roman, diaconul, și a Sfântului copil Varula
Sfîntul Mucenic Roman era de neam din Palestina. El a fost diacon al bisericii Cezareii, iar în vremea prigoanei, ce se ridicase de păgîni asupra creştinilor, petrecea în Antiohia, propovăduind cuvîntul lui Dumnezeu şi întărind pe credincioşi, ca să petreacă neclintiţi în mărturisirea lui Dumnezeu. Cînd bătrînul eparh Asclipiad voia să dărîme Biserica creştină din…
9:46, luni, 1 decembrie, 2025 | Continuarea
Viața Sfântului Mucenic Platon din Ancira
În această zi, facem pomenirea Sfântului Mare Mucenic Platon din Ancira, fratele Sfântului Mucenic Antioh (+ 306) Sfântul Mucenic Platon era din părțile Galatiei, din cetatea Ancira, frate cu Sfântul Mucenic Antioh, născut din părinți creștini și crescut în bună credință. Încă neajungând la vârsta desăvârșită, s-a arătat desăvârșit în faptele cele bune, căci era…
9:33, luni, 1 decembrie, 2025 | Continuarea

