Header image

Articole din rubrica Articole, Oamenii Bisericii, Pilde și povestiri

Amintiri minunate despre Părintele Constantin Sârbu

„Din cauza tulburărilor de la biserica din cartierul în care locuiam, toată lumea de acolo s-a împrăştiat. Eu am început să mă rog zilnic, să citesc Paraclisul Maicii Domnului, cu rugămintea să-mi arate unde să mă duc, întrucât aveam nevoie de hrană pentru suflet. Într-o noapte, am visat un tânăr îmbrăcat într-o cămaşă lungă, albă,…

11:20, joi, 18 septembrie, 2014 | Continuarea

12 ani de la plecarea la cele veşnice a iubitului duhovnic de la Antim

Prin toată grija şi osteneala în lucrarea cea întru Dumnezeu, cu iubire pentru Hristos şi semeni, părintele Sofian Boghiu de la Mănăstirea Antim şi-a împlinit chipul zugrăvit cu nesfârşită răbdare hristică pentru veşnicie. Pe 14 septembrie s-au împlinit 12 ani de când rugăciunile lui ne ocrotesc părinteşte din cerurile lui Dumnezeu. Pe părintele Sofian îl…

11:08, luni, 15 septembrie, 2014 | Continuarea

Povestea vieţii maicii Teodora Popoaia de la Mănăstirea Văratec – „Viaţa monahală trebuie trăită frumos“

Extrem de exigentă cu sine, sensibilă, cu simţul corectitudinii şi cel al respectului întipărite în inimă de părinţii săi. Iradiază o pace şi o blândeţe pe care numai oamenii aproape de Dumnezeu le transmit. Se simte împăcată cu sine şi cu semenii, iar virtutea smereniei o face cu adevărat distinsă.

11:02, vineri, 5 septembrie, 2014 | Continuarea

“Cititorii necititori” şi alte fenomene ale vieţii noastre; interviu cu Arhimandritul Tihon Şevkunov, autorul volumului “Nesfinţii sfinţi”

Arhimandritul Tihon Şevkunov (în lume Gheorghe Alexandrovici Şevkunov) este cunoscut credincioşilor din România în primul rând ca autor al cărţii „Nesfinţii sfinţi şi alte povestiri” (Editura „Egumeniţa”, 2013). El s‑a născut pe 2 iulie 1958, într‑o familie de medici, şi a absolvit în 1982 Facultatea de Scenaristică a Universităţii Cinematografice Ruse de Stat. Tot în…

11:23, sâmbătă, 23 august, 2014 | Continuarea

Părintele Stephen Freeman: Duhul Sfânt, lumea modernă, penticostalism şi Ortodoxie

Părintele Stephen Freeman este preotul paroh al bisericii Sfânta Ana din Oak Ridge, Tenesse, de sub jurisdicţia Bisericii Ortodoxe Americane. A fost implicat iniţial în mişcările neo-protestante, în special în cea penticostală. Sinceritatea cu care a analizat starea sa şi a celor din jur l-a condus spre dreapta slăvire a lui Dumnezeu. Unele materiale de…

11:09, luni, 11 august, 2014 | Continuarea

Părintele profesor Mircea Păcurariu la ceas aniversar

Părintele profesor academician Mircea Păcurariu, unul dintre cei mai importanţi istorici ai Bisericii Ortodoxe Române, împlineşte azi, la 30 iulie, vârsta de 82 de ani de viaţă, din care peste o jumătate de secol este dedicată slujirii lui Hristos. După cum informează Ziarul Lumina, Ediția de Transilvania, Părintele profesor Mircea Păcurariu s-a născut la 30…

11:46, miercuri, 30 iulie, 2014 | Continuarea

“O viaţă în lumina credinţei. Înalt Prea Sfințitul Vladimir, OBÂRŞIA (capitolul I)

„Biserica este mereu vie, chiar şi atunci, când sunt puţini cei care mai cred în ea, când pulsul vieţii abia de se mai simte. Această viaţă ar fi putut să înceteze, dacă Biserica nu ar poseda minunata capacitate de regenerare. Unul din simbolurile sale a fost şi rămâne mereu a fi pasărea Pheonix, care renaşte…

9:19, sâmbătă, 19 iulie, 2014 | Continuarea

A fi om şi printre neoameni

Unde sântem acum şi ce fel de oameni sântem? Cât ne-am depărtat de rădăcinile Creştinismului? De bună seamă, două mii de ani este o perioadă lungă dar, după cuvântul lui Hristos, cu cât ne vom apropia mai mult de sfârşitul lumii – şi ne apropiem pe zi ce trece – tot mai greu va fi…

4:38, marți, 15 iulie, 2014 | Continuarea

Pentru ce sunt cheltuiți banii creștinilor la Biserica „Sf. Dumitru” ?

Guvernarea ignoră Legea egalității de șanse și lasă neajutorate minoritățile care au găsit șansa de a se simți în rând cu toată lumea. Pentru cei care se chinuiesc să demonstreze că preoții duc un mod de viață parazitar și pun prețuri exorbitante la serviciile divine cu scopul de a-și rotunji burțile și de a se…

12:36, sâmbătă, 12 iulie, 2014 | Continuarea

Părintele Vasile, mărturie vie a unei istorii vitrege…

Slujitorii vremurilor de prigoană…  Au fost judecaţi şi deportaţi, umiliţi şi strâmtoraţi, nedreptăţiţi şi batjocoriţi, dar prin credinţa lor nestrămutată, prin curajul lor neafişat ei au reuşit să păstreze vie flacăra Ortodoxiei pe meleagul nostru, să menţină focul rugăciunii în inimile acestui neam. Măcinaţi de ani şi boli, urme ale acelor vremuri, se duc unul…

10:23, miercuri, 9 iulie, 2014 | Continuarea

Profețiile lăsate de părintele Arsenie Boca

Spunea odata cineva: „Parinte, Ceausescu strica bisericile”. „Nu el, ma, ci pacatele omenirii“ – i-a raspuns Parintele. (Maria Matronea, Sibiu) * Odată, la Drăgănescu, am stat de vorbă cu Părintele Arsenie în biserică şi când să ies către poartă, cam pe lângă fântână, Părintele s-a oprit în faţa mea şi mi-a zis: „Măi, hai să-ţi…

9:21, duminică, 6 iulie, 2014 | Continuarea

„Noi, oamenii, suntem slabi, dar mari minuni face Dumnezeu“

Dialog cu stavrofora Iulia Băgăceanu, maica stareţă a Mănăstirii Clocociov, judeţul Olt. A ales calea monahismului la anii adolescenţei. Începutul a fost lin, însă parcursul s-a dovedit sinuos. Prin toate a trecut datorită poveţelor preacuviosului Visarion Coman. 48 de ani i-a fost duhovnic. Maica Iulia Băgăceanu, stareţa mănăstirii oltene Clocociov, rememorează un trecut luminat de…

10:02, joi, 26 iunie, 2014 | Continuarea

Monahia Cleopatra Drăgănescu de la Mănăstirea Văratec – Tinereţea fără bătrâneţe a unei călugăriţe nonagenare

Are 90 de ani şi este din copilărie la mănăstire. Iubeşte tăcerea, smerenia şi rugăciunea. Ţi-e mai mare dragul s-o priveşti cum migăleşte la război. Degetele-i dibace ţes firele multicolore şi, cu fiecare centimetru, răsar carpeţele fine, vii, atent cumpănite după modele ştiute de la înaintaşe. Frumuseţea, vioiciunea şi seninătatea călugăriţei sunt roadele unei vieţi…

8:52, luni, 23 iunie, 2014 | Continuarea

Canonul dat Părintelui Paisie de Cuviosul Porfirie

Părintele Porfirie a fost începutul apropierii mele de cuvioșii bătrâni, atunci când am venit pentru prima oară în Grecia, la vârsta de 19 ani, ca student la Drept. Cuviosul Porfirie nu s-a împăcat foarte bine cu caracterul meu și m-a zorit să-l am duhovnic pe Părintele Iacov Tsalikis din Evvia: – Acela e un om…

10:23, duminică, 22 iunie, 2014 | Continuarea

Sfântul Kukşa de la Odessa: „Vă rog, staţi în credinţa ortodoxă până la ultima suflare şi vă veţi mântui”

Straduiti-va sa mergeti la Bisericile lui Dumnezeu acum, cat ele sunt inca ale noastre. Va veni timpul cand nu le vom mai putea frecventa. Numai cei alesi vor intelege ce se intampla. Pe oameni ii vor obliga sa se duca la biserica apostata, insa nu trebuie sa mergem intr-acolo in niciun caz. Va rog, stati…

7:55, marți, 17 iunie, 2014 | Continuarea

Contact Form Powered By : XYZScripts.com