Articole din rubrica Articole, Credința și știința, Masonerie, Provocările vremii, Societatea
Știați că… Încălzirea globală și efectul de seră sunt mituri?
Sistemul oficial estimează că încălzirea globală provocată de efectul de seră va avea consecințe catastrofale: secetă, foamete, boli infecțioase, incendii pe suprafețe întinse, topirea ghețarilor, inundații, uragane, cutremure, dispariția unui număr mare de specii 1. Această minciună are un impact psihologic major asupra populației. London School of Economics a publicat la începutul lunii septembrie 2009…
4:03, sâmbătă, 4 iulie, 2015 | Continuarea
Cinstirea icoanelor nu este închinare la idoli
Oare cinstirea icoanelor are ceva în comun cu închinarea la idoli, o aminteşte cu ceva măcar pe departe? Bineînţeles că nu. Noi nu ne facem dumnezei din sfintele icoane, ci dând cinstire sfântului chip, icoanei, dăm cinstire Dumnezeului Celui Adevărat, sau Preacuratei Lui Maici, sau sfântului zugrăvit în ea. Privind sfântul chip cu ochii trupeşti,…
3:14, vineri, 3 iulie, 2015 | Continuarea
Nu-i iubim pe cei de alături, nu-L iubim nici pe Hristos….
Omul are nevoie de intimitate. Şi de multe ori este cu adevărat o problemă. Printre noi sunt mulți oameni care nu au nicicând posibilitatea să rămână singuri, singuri cu ei şi singuri cu Dumnezeu. Acasă mereu eşti înconjurat de familie, la locul de muncă ai colegi, în transport – o altă muţime de oameni. Ale…
8:16, joi, 2 iulie, 2015 | Continuarea
Pr. Constantin Sârbu – părintele săracilor
La 30 de ani am venit în Bucureşti. M-am născut la ţară, în satul Vâlcele, lângă Suceava şi am lucrat la colectiv de la 16 ani. O consăteancă mi-a spus: – Nu poţi continua munca la colectiv, eşti slabă, bolnăvicioasă. Hai cu mine la Bucureşti, stai la mine până îţi găseşti serviciu! Părinţii mei erau…
6:52, joi, 2 iulie, 2015 | Continuarea
Cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste, să vă apropiaţi!
Nu este nimeni vrednic. Toate sunt daruri ale Celui cu adevărat vrednic. Toate sunt daruri ale lui Hristos. Harul împărtăşit nouă are caracter de dar. Dacă ar fi după vrednicie, nimeni nu s-ar mai împărtăşi de harul nici unei Taine. Trebuie să ne ghidăm după cuvintele Sfântului Apostol Pavel, care ne dă o lămurire în…
3:18, miercuri, 1 iulie, 2015 | Continuarea
Școala părinților – De ce să înväțăm să acceptăm punctul de vedere al copilului
Înainte de a-i spune copilului că este timpul să plecați de la locul de joacă, sau să îi amintești că acel camion grozav la care se uită cu atâta interes trebuie să rămână la magazin, acceptă punctul său de vedere. Acceptă sentimentele și dorințele copilului tău, chiar dacă acestea par ridicole, iraționale, egoiste sau greșite. Asta nu…
2:15, miercuri, 1 iulie, 2015 | Continuarea
Cinci ingrediente care îți otrăvesc creierul
In ziua de azi exista multe lucruri care te pot aduce in pragul nebuniei, dar unele dintre ele pot conduce la asta intr-un timp mult mai scurt. Aceste ingrediente care deregleaza functiile gastrointestinala, hepatica si neurologica reprezinta fructele „intelepciunii infinite” a omului si, de-a lungul timpului, ne-au afectat abilitatea de a gandi limpede. Evitati cu…
8:00, miercuri, 1 iulie, 2015 | Continuarea
Stiți spre ce ne îndreptăm? Noi cum răspundem legalizării mariajului gay?
Noua decizie americana a fost socanta: SUA a legalizat mariajul gay (vezi ARHIVA Lacasuri Ortodoxe). Dar, problema este: acum, spre ce ne indreptam? Politic, există mai multe moduri în care putem continua lupta, dar problema cea mai mare pentru noi, creștinii ortodocși, este: cum putem raspunde, personal, in fata acestei noi provocări, sau ca familie…
5:26, marți, 30 iunie, 2015 | Continuarea
”Pe părintele Ioan l-a iubit mult Dumnezeu”
Dintre toţi închişii care într-un fel sau altul s-au bucurat de binecuvântarea părintelui Arsenie [Boca], cea mai mare condamnare a avut-o părintele Ioan, 25 de ani. Cred că nici un preot român n-a fost mai calomniat şi mai insultat decât acest preot, exemplu de trăire creştină. Acuzaţiile cele mai aberante, minciunile cele mai josnice i-au însoţit calvarul….
4:47, marți, 30 iunie, 2015 | Continuarea
„Să știi că este Dumnezeu – să crezi în El și să-I slujești!”
Pe Părintele Rusalin Simeria l-am remarcat prima oară prin silueta sa înaltă, ce traversa oraşul pe jos, zi de zi, în reverendă, în drum spre biserica din Caransebeș unde slujea – slab, uscat, ascetic, cu barba albă, mergând cu pas apăsat şi hotărât, fără a privi în stânga sau dreapta. La braţul dânsului, de cele…
4:27, vineri, 26 iunie, 2015 | Continuarea
Înainte de a exista ca persoane pământeşti, existăm ca gând, ca intenţie a lui Dumnezeu. Arsenie Boca despre ereditate.
– Toate faptele omului, toate mişcările lui se înseamnă undeva, într-o nevăzută carte şi se înseamnă şi în sămânţa sa şi cu aceasta îşi trage urmaşii sub povara isprăvilor sale. – Înainte de a exista ca persoane pământeşti, existăm ca gând, ca intenţie a lui Dumnezeu. – De faptul că suntem oarecumva anteriori faţă de…
3:26, joi, 25 iunie, 2015 | Continuarea
Știați că…erele geologice sunt un mit și că straturile sedimentare se pot forma, de fapt, în cateva zile?
De mulți ani sistemul oficial propagă minciuna datării radioactive, prin care susține mitul erelor geologice. Evoluționiștii au interes să îi convingă pe oameni că pământul este foarte vechi. Iar aceasta o fac pentru ca evoluția speciilor să fie plauzibilă,având la dispoziție timpul necesar transformărilor. La ora actuală există mai multe exemple de datare greșită. Cel…
4:11, miercuri, 24 iunie, 2015 | Continuarea
Părintele Epifanie Teodoropulos despre bolile psihice și cele duhovnicești
– Părinte, este cunoscut faptul că o parte din psihiatri consideră că pricina unor boli psihice este înfrânarea în perioada vârstei tinere. – Părerea lor este greşită şi explicaţia foarte simplă. Toţi cei ce consultă pe psihiatru sunt bolnavi. Nimeni nu merge la medic când este sănătos. Fiindcă o parte din bolnavii aceştia nu au…
1:10, marți, 23 iunie, 2015 | Continuarea
O rugăciune este un remediu puternic
Rugăciunea este cea mai firească mişcare sufletului smerit, care îşi recunoaşte neputinţa şi aleargă la Ziditorul său, Dumnezeu, pentru a lua izbăvire şi uşurare în durerile sale. Fără rugăciune, credinţă în puterea divină şi optimism, vindecarea nu ar fi posibilă. Sfântul Ioan Gură de Aur spunea despre puterea rugăciunii: “Rugăciunea este arma cea mai tare,…
6:45, luni, 22 iunie, 2015 | Continuarea
Așa cum nu putem trăi fără aer, fără apă, fără mâncare, nu putem trăi fără Hristos, fără Sfânta rugăciune
Cuvântul de învățătură al părintelui Ioanichie Bălan despre rugăciune, care e considerată maică și împărăteasă peste toate faptele bune ( citat dintr-un interviu al părintelui): Întâi trebuie să credem și apoi să strigăm la cel în care credem: Tată, auzi-mă! Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu Miluiește-mă!! Și la Sfinții lui Dumnezeu să strigăm și…
4:15, luni, 22 iunie, 2015 | Continuarea

