Header image

Articole din rubrica poezie, Teologie

Sergiu Grossu – Tu m-ai făcut

Sergiu Grossu (născut în 1920 în satul Cubolta din Basarabia) a făcut studii de filozofie şi teologie la Bucureşti. A activat clandestin, începând cu 1948, în mişcarea religioasă Oastea Domnului, interzisă de regimul comunist. Arestat în 1959 şi condamnat la 12 ani de închisoare, a fost eliberat în 1962, în urma unui decret de graţiere….

9:53, vineri, 16 august, 2013 | Continuarea

Cheia bătrânei

Stă bătrâna gârbovită pe o bancă sub un tei, toate tristeţile lumii sunt ascunse-n ochii ei. Se gândeşte neîncetat la căsuţa ei umilă ce i-au vândut-o copiii ca să-şi construiască vilă. Dar în vilă n-are loc, i-au făcut lângă grădină cămăruţă cu un geam să privească spre lumină. Căci copii-s ocupaţi se plimbă în jos…

10:02, vineri, 16 august, 2013 | Continuarea

Practica face ca lucrurile să devină reale

Cine spunea: După ce am cumpărat un pian, mi-am pierdut nădejdea că am să învăţ vreodată să cânt la el. Degetele mele erau neîndemnatice şi muzica ieşea chinuită. Dar acum, după mai multe lecţii, pot cânta piese simple cu destulă încredere. Poate că exerciţiile nu mă vor face să cânt perfect, dar ele mi-au îmbunătăţit…

6:05, miercuri, 14 august, 2013 | Continuarea

Preot Alexei Mateevici – Roagă-te

Alexei Mateevici (1888 – 1917) Preot, poet. Unul din cei mai reprezentativi preoţi şi scriitori ai Basarabiei. Alexei Mateevici – născut în familia preotului Mihail şi a preotesei Nadejda Mateevici, la 16 martie 1888, în satul Căinari din fostul judeţ Bender, dar o mare parte a copilăriei şi-a petrecut-o într-o altă binecuvântată zonă a Moldovei,…

4:56, marți, 13 august, 2013 | Continuarea

Tatăl nostru – desen animat ortodox

Titlul original: „Отче наш” Anul: 2000 Gen: Animatie Studio, țară: Rusia Durata: 4:49 Regizor: Stanislav Sokolov, Elena Livanov Descriere: Un desen animat în care o fetiță citește cea mai importantă rugăciune din lume – „Tatăl nostru.” Traducere şi subtitrare pentru www.ortodox.md Natalia Lozan, Oltea Boldureanu

1:58, marți, 13 august, 2013 | Continuarea

Valeriu Gafencu – Rămas bun

„Să nu așteptaţi fericirea să vină din altă parte decât dinăuntrul vostru, unde sălăşluieşte Hristos.” Născut: 1 ianuarie 1921;  Trecut la Domnul: 18 februarie 1952; Întemniţat la: Aiud, Piteşti și Târgu Ocna;  Întemniţat timp de: 11 ani Rămas bun Sângernând de răni adânci, De zile fără soare, De răni ascunse şi puroi, Cu oasele slabe şi moi, Stau ghemuit în…

12:34, marți, 13 august, 2013 | Continuarea

Nu nărăviţi câinele

Sfântul Ioan Gură de Aur zice: „Diavolul este în chipul unui câine flămând ce aşteaptă pe tot locul să i se arunce o coajă de pâne, un os sau alte rămăşiţe de mâncare. De-i arunci ceva, el începe a se ţine de tine; el vine şi mâine să-i arunci ceva. Dar de nu-i dai nimic,…

9:28, luni, 12 august, 2013 | Continuarea

Din Patericul Egiptean – Sa nu ne aratam faptele bune

Zis-a un bătrân oarecare: – Cel ce îşi descoperă şi îşi arată faptele sale cele bune pentru fericirea şi lauda şi slava oamenilor, acela este asemenea cu omul care seamănă sămânţa sa pe deasupra pământului şi nu umblă cu grapa peste dânsa ca s-o acopere pe ea, şi venind păsările cerului, mănâncă toată sămânţa lui,…

6:52, luni, 12 august, 2013 | Continuarea

Între cădere și cădere

Porumbelul, când se murdărește, aleargă repede la apă și se spală. Ei nu pot suferi necurățenia; nu-i place de ea. O oaie, de o bagi într-un noroi, într-o mocirlă, umblă în toate părțile să fugă, să scape de acolo. Dar porcul, când ajunge în noroi, se tăvălește și se lăfăiește în el cu plăcere. Asta-i…

2:15, sâmbătă, 10 august, 2013 | Continuarea

Din Patericul Egiptean – Cum ne comportam cu cei ce ne vorbesc de rau

Zis-a un bătrân: – De vei auzi că cutare te-a clevetit, te-a grăit de rău, te-a defăimat pe tine, și de va veni acela la tine, să nu îl vădești pe el, ci te veselește împreună cu dânsul și fii cu veselă față către dânsul, ca să ai îndrăzneală către Dumnezeu întru rugăciunea ta.

11:44, vineri, 9 august, 2013 | Continuarea

Despre cei cu suflet veritabil

În realitate, nu este așa de important cine ești, ci dacă există cineva gata să te preţuiască aşa cum eşti, cine te va primi pentru ceea ce prezinţi cu adevărat. Doar numai acela care vine la tine, când toată lumea te părăseşte şi este prietenul tău adevărat. Iar în continuare a acestui adevăr vreau să…

9:37, miercuri, 7 august, 2013 | Continuarea

Cât de bine e să iubeşti

Dragă prietene, cât este de bine să fii iubit, nu-i aşa? Probabil ai şi tu mămică şi tătic, frăţiori şi surioare, bunică şi bunel care foarte mult te iubesc. Ei au grijă de tine, îţi cumpără jucării, se joacă cu tine, îţi ajută în toate şi te mângâie dacă eşti trist. Şi tu la fel…

7:33, miercuri, 7 august, 2013 | Continuarea

Un altfel de pisoi

Intinşi pe iarba verde şi moale, în grădina din spatele casei, Matei împreună cu Maria priveau încântaţi jocul năstruşnicilor pisoi. Păreau trei ghemotoace pufoase de blană care se rostogoleau zglobii unul pe lângă altul, încercând să prindă în lăbuţele lor mici un puf de păpădie care se încăpăţâna să plutească pe deasupra năsucurilor umede. Copii…

2:06, miercuri, 7 august, 2013 | Continuarea

Pe unde trecuse Mântuitorul

Pelerinaj la mănăstirile de pe meleagurile pitorești călărășene Mihai Morăraș  Redactor-şef la ziarul „Universitatea”. Lector la Facultatea de Jurnalism. Membru al Uniunii Scriitorilor din R. Moldova.   Pe unde trecuse Mântuitorul Prin aceste defileuri ca de munte și cu șleauri ce tot curg în serpantină timpu-și împletește pletele cărunte și povara-și duce-n spate în surdină….

12:20, miercuri, 7 august, 2013 | Continuarea

Nu fi supărăcios, învaţă să ierţi

A fi supărăcios înseamnă a arăta o calitate destul de neplăcută a caracterului tău. De obicei supărarea vine din iubire de sine şi mândrie, stări în care te simţi demn de mai multă laudă, atenţie, grijă, decât cei care ţi le oferă. Supărăciosul îi supără şi pe ceilalţi din jurul său cu cuvântul, cu aluzia,…

9:37, miercuri, 7 august, 2013 | Continuarea

Contact Form Powered By : XYZScripts.com