Arhive Articole - Pagina 213 din 786 - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

Articole din rubrica Articole

Părintele Paisie de la Sihla despre deznădejde

“Ce-i aia disperare si deznadejde? Deznădejdea, disperarea, e cel mai mare păcat. Nu spune așa, că “eu n-am să mă mai mântuiesc, că eu degeaba mă rog“, nu! Tu să spui așa: “De unde-s gândurile astea? Ba nu. Eu, cu ajutorul Măicuței Domnului, am să mă mântuiesc.” Ușa raiului e deschisă, tată. Numai noi să…

2:42, vineri, 10 noiembrie, 2017 | Continuarea

Cum ar trebui să se pregătească tinerii pentru Sfânta Taină a Cununiei?

Dacă s-ar pregăti măcar tot atât cât se pregătesc pentru petrecerea nunţii, ca timp şi energie, ar fi extraordinar. Pregătirea pentru orice Taină a Bisericii înseamnă curăţire. Omul spală vasul sufletului şi al trupului pentru a primi harul cel de viaţă dătător. Pregătirea pentru Taina Cununiei este una continuă. Începe de mititel, prin mersul la…

2:07, vineri, 10 noiembrie, 2017 | Continuarea

Cum putem cultiva răbdarea

Adeseori, nerăbdarea noastră în lucrarea creștină vine din aceea că mai degrabă vrem să ne delectăm de roadele efortu­rilor făcute și să avem succese rapide, vizibile. A doua zi după ce ne-am întors către Dumnezeu vrem deja să fim sfinți. Dacă nu se întâmplă asta, începe să ni se pară că efortu­rile noastre sunt zădarnice,…

9:04, vineri, 10 noiembrie, 2017 | Continuarea

Dacă ai necazuri, la orice oră să strigi: „Doamne ajută-mă!” Și așa oriunde te-ai afla, Îl ai pe Dumnezeu!

Oamenii se plâng azi că le merge greu. Unii ar vrea să se apropie de Dumnezeu și să ceară ajutor, dar motivează că nu au timp. Marii duhovnici ne spun însă că ne putem ruga oriunde și-L putem găsi pe Dumnezeu „la orice oră”, pentru că El este foarte aproape de noi. Noi suntem cei…

1:35, joi, 9 noiembrie, 2017 | Continuarea

Ce trebuie să faci în fiecare seară înainte să te culci?

Chiar și atunci când ești foarte obosit, să nu te întinzi pe pat fără să faci rugăciune. Să spui un „Sfinte Dumnezeule” și Psalmul 50, apoi câteva rugăciuni către Măicuța Domnului, care mereu e lângă noi. Să săruți icoana lui Hristos și a Maicii Domnului, să faci semnul crucii pe perna ta și apoi să…

7:00, marți, 7 noiembrie, 2017 | Continuarea

Mâncărurile care „întârzie” în stomac

Românii au căutat totdeauna bucuria unor mese sărbătoreşti, s-au ospătat cu rudele şi prietenii, au ciocnit căte un pahar sau mai multe, au stat în jurul mesei cu bucate ademenitoare ore lungi. Ce trebuie să ştie mesenii, pentru a nu-şi deregla sistemul digestiv, atunci când le fac ochi dulci mâncărurile, prăjiturile, băuturile, explică profesor doctor Alexandru…

4:53, marți, 7 noiembrie, 2017 | Continuarea

Cum poți să treci peste o greutate sau un necaz?

Când aveţi câte o greutate sau un necaz, nu vâ mai frământaţi până vi se sparge un vas de sânge la cap, sau vă îmbolnăviţi de stres şi luaţi tone de pastile. Ci spuneţi aşa: „Doamne, Tu m-ai lasat să alunec în necazul acesta, Tu ajuta-mă să ies!” Şi începi cu Paraclisul Maicii Domnului, cu…

4:51, marți, 7 noiembrie, 2017 | Continuarea

Părintele Arsenie Boca: ,,Sufletul, izgonit din trup de moartea acestuia, are să se chinuiască în felul fiecărei patimi, care l-a ros în viața pământească,,

Suferința Să nu uităm că una e lupta şi suferinta omului mărturisit şi alta e suferinta omului nemărturisit. Unul e luminat la minte, liniştit şi câştigă din nou nevinovătia; celălalt e întunecat, îndărătnic şi mai rău se afundă. Unul e ascultător de duhovnic, – asta-i uşurează răbdarea încercărilor; celălalt nu ascultă de nimeni, ceea ce-i face…

2:19, marți, 7 noiembrie, 2017 | Continuarea

Bărbații sunt puternic ispitiți de femeile cu haine mulate și provocatoare

Un articol dedicat fetelor și femeilor. Hristos a înviat! Este un subiect pe care noi l-am mai discutat, dar e foarte important să insistăm pe el. De când a venit căldura am văzut pe stradă foarte multe fete îmbrăcate în pantoloni mulați. Nu blugi sau pantaloni din stofă, in sau mătase, ci egări, pantolani perfect…

2:10, marți, 7 noiembrie, 2017 | Continuarea

3 lucruri să faci în fiecare zi, când pleci de acasă! Numai aşa vei trece prin toate cu bine, vei avea spor şi belşug de la Dumnezeu!

Un bunic evlavios și ajuns la o vârstă foarte înaintată, era înconjurat de mulți nepoți și strănepoți căci avea o familie mare. Bătrânul povestea nepoților multe întâmplări cu tâlc din viața sa. Nepoții erau foarte entuziasmați de toate întâmplările prin trecuse bunicul lor. La un moment dat, unul dintre nepoți care era mai mare l-a…

1:59, marți, 7 noiembrie, 2017 | Continuarea

Pr. Iurie Hemei la emisiunea „Popas Duhovnicesc”: Duminica XXII după Rusalii, produs de Accent TV

  Popas Duhovnicesc: Duminica a XXII-a după Rusalii Părinte Avraame, fie-ți milă de mine și trimite pe Lazăr să-și ude vârful degetului în apă și să-mi răcorească limba, căci mă chinuiesc în această văpaie (Luca 16, 24) Predică Preotul Iurie Hemei, parohul bisericii Sf. Ierarh Nicolae, s. Sagaidac, r-nul Cimișlia Înregistrare video de la biserica…

10:15, marți, 7 noiembrie, 2017 | Continuarea

Evanghelia lui Lazăr și a bogatului nemilostiv – Sfântul Nicolae Velimirovici

Evanghelia lui Lazăr si a bogatului nemilostiv Luca 16, 19-31 Oamenii se ceartă pentru avuţiile pământului, şi cearta lor istovitoare şi zadarnică nu are sfârşit. O, oameni, voi ai cui sunteţi ? Oile se războiesc pentru iarba pe care o pasc; stă uimit stăpânul turmei și al pajiştii si priveşte cum turma, care e a…

9:45, sâmbătă, 4 noiembrie, 2017 | Continuarea

ÎPS Mitropolit Vladimir a sfinţit piatra de temelie a bisericii „Sfântul Ierarh Nicolae” din s. Pelinia, r. Drochia

Este o mare binecuvântare să fii chemat ca să împrumuți mâinile tale lui Dumnezeu, pentru ca El să zidească o biserică, o casă a prezenței și lucrării harului Preasfintei Treimi, pentru sfințirea și mântuirea oamenilor. La sfârșitul slujbei de sfințire a unei noi biserici ortodoxe se cântă: „Această Casă, Tatăl a zidit-o, această Casă, Fiul…

10:07, vineri, 3 noiembrie, 2017 | Continuarea

Despre arderea părinților

De-a lungul istoriei, religiile lumii priveau viața ca un absolut, iar fiecare concept filozofico-religios încerca să ofere explicația proprie a veșniciei. Știința a ajuns la concluzia că energia totală a unui sistem fizic izolat rămâne nemodificată în timp, indiferent de natura proceselor interne din el. Altfel zis, nimic în lume nu dispare fără urmă, ci…

10:11, joi, 2 noiembrie, 2017 | Continuarea

Oamenii văd numai ceea ce vor să vadă și aud numai ceea ce vor să audă

Lumea din jurul nostru reflectă, într-un fel, propriul nostru „eu”. Ea ni se pare așa cum suntem de fapt noi înșine. Despre asta ne vorbește și următoarea parabolă: Nu departe de drum se afla un copac bătrân și uscat. Odată, noaptea, se furișa pe lângă el un hoț. Acesta s-a speriat tare și a fugit,…

4:10, marți, 31 octombrie, 2017 | Continuarea

Contact Form Powered By : XYZScripts.com