Articole din rubrica Articole, Comentariile zilei
Istoria minunată a Icoanei „PÂINEA VIEȚII VEȘNICE”
Icoana Maicii Domnului „PÂINEA VIEȚII VEȘNICE” a fost pictată în primăvara anului 2024 de către iconarul Dumitru Musteață. Această icoană este dedicată unei mari minuni de vindecare miraculoasă, săvârșită în zilele noastre de Maica Domnului la Spitalul de Medicină Urgentă din Chișinău. Astfel, bolnava cu numele Alexandra Tkacenko a fost internată în secția Chirurgia 2…
11:00, joi, 16 octombrie, 2025 | Continuarea
Ierarhia bisericească imită ierarhia îngerilor
Nu poate mintea noastră să ajungă până la imitarea și vederea (contemplarea) nematerială a ierarhiilor cerești, dacă nu se folosește de călăuzirea materială potrivită ei. De aceea începătorul desăvârșirii ne-a rânduit preacucernica ierarhie bisericească, învrednicind-o de imitarea mai presus de lume a ierarhiei cerești, ca pe una ce înfățișează ierarhiile nemateriale amintite în chipuri materiale și forme compuse,…
10:09, joi, 16 octombrie, 2025 | Continuarea
Limitele supunerii. Moldova în preajma reformei administrației bisericești, între anii 1959 – 1960
Dragi cititori ai portalului Moldova Ortodoxă, cu acceptul domnului academician Valeriu Pasat, continuăm publicarea unor materiale documentare unice legate de istoria Bisericii Ortodoxe din Moldova din perioada 1940-1991. Textele fac parte din lucrarea „Biserica Ortodoxă și puterea sovietică în RSS Moldovenească (1940-1991)”, apărută la editura „Cartier” din Chișinău, în anul 2018. Capitolul 8. Limitele supunerii….
3:33, miercuri, 15 octombrie, 2025 | Continuarea
Cuvânt despre milostenie al Sfântului Andrei, cel „nebun” pentru Hristos
Într-una din zile, fericitul Andrei, umblând prin cetate, a venit aproape de casele desfrânatelor, iar una din ele l-a prins pe el de haină. Atunci au venit şi celelalte desfrânate şi, stând împrejurul lui Andrei, îl batjocoreau. Iar el nu răspundea nimic, fără numai îşi ţinea nările cu mâna şi scuipa. Iar ele l-au întrebat:…
8:39, miercuri, 15 octombrie, 2025 | Continuarea
Pocroavele – Acoperământul Maicii Domnului
ПОКРОВ. ПРАЗДНИКИ. Pocroavele – Acoperământul Maicii Domnului. Sărbătoarea Acoperământului Preasfintei Născătoare de Dumnezeu a fost instituită în jurul anului 930. Ea este prăznuită la 1 octombrie pe stil vechi și la 14 octombrie pe stil nou. Este uimitor faptul că în Grecia sărbătoarea nu a căpătat o răspândire largă, în timp ce în Rusia a…
8:40, marți, 14 octombrie, 2025 | Continuarea
Acoperământul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu
În vremurile cumplite cele mai de pe urmă, cînd s-au înmulţit păcatele noastre, s-au înmulţit şi primejdiile asupra noastră, încît s-au împlinit cuvintele Sfîntului Pavel, care zicea: “Primejdii de la tîlhari, primejdii de la rudenii, primejdii de la neamuri, primejdii în cetăţi, primejdii în pustiuri, primejdii pe mare, primejdii între fraţii cei mincinoşi” (2 Cor….
10:59, luni, 13 octombrie, 2025 | Continuarea
Părintele Alexie și Sfântul Alexie – Icoana Omului lui Dumnezeu
Părintele ierodiacon Alexie Lungu, originar din Căinari, și-a aflat chemarea în taina icoanei. După ani de studii teologice la Chișinău, Craiova și Moscova, și după experiența athonită la Vatoped, părintele a dăruit lumii o lucrare de suflet: icoana Sfântului Alexie, Omul lui Dumnezeu – ocrotitorul său duhovnicesc. Realizată pe parcursul a cinci ani, icoana cuprinde…
9:07, duminică, 12 octombrie, 2025 | Continuarea
Dr. Pavel Chirilă – Argumente biblice să folosim mierea de albine în loc de zahăr
Deși mierea de albine și zahărul sunt la fel de dulci, există o diferență profundă între aceste două alimente, reprezentată de modul în care corpul nostru răspunde la fiecare dintre ele. Doctorul Pavel Chirilă, directorul Centrului Medical Naturalia, profesor de bioetică creștină și autorul cărții Nu hrăni cancerul, susține că un consum excesiv de zahăr…
7:44, sâmbătă, 11 octombrie, 2025 | Continuarea
Ce ne împiedică să iubim? Sfântul Luca al Crimeei – Predica de pe munte
Precum voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi asemenea; Şi dacă iubiţi pe cei ce vă iubesc, ce răsplată puteţi avea? Căci şi păcătoşii iubesc pe cei ce îi iubesc pe ei. Şi dacă faceţi bine celor ce vă fac vouă bine, ce mulţumire puteţi avea? Că şi păcătoşii acelaşi lucru fac. Şi…
7:56, sâmbătă, 11 octombrie, 2025 | Continuarea
Minunea credinței din carcera de la Jilava | Nicolae Chiselev
Aflat sub povățuirea Sf. Părinte Constantin Sârbu la Jilava, Nicolae Chiselev, supraviețuitor al temnițelor comuniste, ne-a împărtășit câteva minuni ale credinței din temnița umedă a Jilavei. Cum au reușit acești înlănțuiți ai lui Hristos să transforme suferința în rai, aflați în mărturia de mai jos. MINUNEA CREDINȚEI DIN CARCERA DE LA JILAVA | NICOLAE CHISELEV…
11:24, vineri, 10 octombrie, 2025 | Continuarea
ÎPS Mitropolit Vladimir a oficiat slujba Acatistului Acoperământului Maicii Domnului, la Catedrala Mitropolitană
Toată firea îngerească îți aduce laudă, pentru că ești cu adevărat Maica lui Dumnezeu și apărătoarea tuturor celor ce se roagă ție. Tu, cu Acoperământul tău cel dumnezeiesc, pe cei drepți îi veselești, pe păcătoși îi aperi, pe cei din primejdii îi izbăvești și te rogi pentru toți credincioșii care cântă: Aliluia! Condacul 9 În dimineața…
10:27, vineri, 10 octombrie, 2025 | Continuarea
Despre Sfântul Gherasim din Kefalonia, chiar la moaștele lui!
Urmăriți un frumos material în care părintele Pimen Vlad ne vorbește despre Sfântul Gherasim din Kefalonia, chiar la moaștele lui! Vizionare plăcută! Pentru Pomelnice și Donații accesați: https://www.chilieathonita.ro/pomelni… Pentru mai multe articole (texte, traduceri, podcasturi) vedeți https://www.chilieathonita.ro/ Pentru a vă abona la acest canal: click/tap pe butonul [[ Subscribe / Abonare ]] sau click aici…
7:57, vineri, 10 octombrie, 2025 | Continuarea
Părintele Serafim Dabija
Cu cizma pe icoane La Mănăstirea Zloţi, într-o zi de duminică din primăvara anului 1947, când slujba era în toi, în sfântul lăcaş au dat buzna un pâlc de soldaţi în frunte cu un comisar. Au păşit ferm peste călugării îngenuncheați, peste capetele credincioşilor sosiţi la slujbă din satele din jur şi au intrat cu automatele în…
2:59, joi, 9 octombrie, 2025 | Continuarea
Aflarea minunată a Moaștelor Sfântului Ierarh Tihon, Patriarhul Moscovei și al întregii Rusii
Moaștele Patriarhului Tihon au fost descoperite în anul 1992, la trei ani după trecerea sa în rândul sfinților. Până atunci, timp de mulți ani se crezuse că trupul sfântului ierarh nu se afla sub piatra sa de mormânt. La scurt timp după moartea Patriarhului Tihon şi înmormântarea sa în Catedrala Mică a Mănăstirii Donskoi, printre credincioşii…
7:58, joi, 9 octombrie, 2025 | Continuarea
Măsură pentru măsură. O lecţie a Sfinţilor Părinţi despre hrană
Şi a zis către ucenicii Săi: De aceea zic vouă: Nu vă îngrijiţi pentru viaţa voastră ce veţi mânca, nici pentru trupul vostru cu ce vă veţi îmbrăca. Viaţa este mai mult decât hrana şi trupul mai mult decât îmbrăcămintea.” (Evanghelia după Luca – 12, 22:23) În hrisoavele Mănăstirii Căldăruşani, după cum povestesc cei doi autori ai „Cărţii de bucate mănăstireşti”, Mihaela Ion…
7:58, joi, 9 octombrie, 2025 | Continuarea

