Articole din rubrica Articole, Comentariile zilei, Intrarea Domnului în Ierusalim
Ce va auzi Domnul în sufletele noastre: „Osana“ sau „Răstigneşte-L“?
Astăzi, fiecare biserică, fiecare schit sau mănăstire devine un mic Ierusalim. Iar fiecare inimă creștină este gată să exclame: „Osana! Binecuvântat este Cel ce vine în Numele Domnului! ” E Duminica Intrării Domnului în Ierusalim, e Duminică Floriilor şi e vremea să ne întrebăm fiecare cu ce fel de flori îl vom întâmpina pe Domnul….
7:35, duminică, 24 aprilie, 2016 | Continuarea
Numai în Stăpânul ai nădejdea ta, şi slujeşte Lui din tot sufletul tău
Astăzi te iubeşte un boier şi-ţi făgăduieşte să-ţi facă mult bine, iar mâine întoarce dragostea în urâciune, şi te urmăreşte ca să te omoare. Şi acestea toate se fac, fiindcă lumea nu are nici o statornicie sau adevăr, cum s-a văzut lămurit nu numai la oamenii ceilalţi, ci şi la însuşi Stăpânul nostru când a…
10:48, sâmbătă, 23 aprilie, 2016 | Continuarea
Teologia „icrei” – în sâmbăta Sfântului Lazăr
În Sâmbăta, numită a Sfântului Lazăr, Biserica Ortodoxă aminteşte de minunea săvârşită de către Mântuitorul Hristos în Betania – învierea lui Lazăr (prieten al lui Hristos), mort de patru zile (Ioan, 11, 1-45). Sfânta Biserică aminteşte despre această minune în slujbele din perioada Postului Mare, începând cu ziua de Marţi din Săptămâna a 6-a – majoritatea stihirilor…
9:50, vineri, 22 aprilie, 2016 | Continuarea
Aveţi credinţă în Dumnezeu, orice s-ar întâmpla!
Nu vă consideraţi neştiutori! Dacă aveţi puţină credinţă în Dumnezeu, bateţi cu orice chip la poarta vieţii, cu fărâma aceea de credinţă! Pentru că Mântuitorul a spus Apostolilor: De veţi avea credinţă cât o grăunţă de muştar… Cui a spus-o? Acelora care aveau credinţă, căci mergeau după El. Deşi vedeau că este Dumnezeu, vedeau că…
3:44, vineri, 22 aprilie, 2016 | Continuarea
Fiecare muncă se poate sfinţi
Fiecare trebuie să-şi sfinţească prin rugăciune şi trăirea sa atât munca pe care o face, cât şi pe el însuşi. Iar de este patron şi are răspundere, să-i ajute duhovniceşte şi pe muncitorii lui. Şi dacă mai are şi o stare lăuntrică bună, îşi sfinţeşte şi munca sa. De pildă, atunci când nişte tineri merg…
1:04, joi, 21 aprilie, 2016 | Continuarea
Noi înşine ne scurtăm timpul vieţii
Unii spun că viaţa noastră este destul de scurtă. Credem, însă, că noi înşine ne scurtăm timpul vieţii prin lipsa de măsură, prin reaua întrebuinţare a lucrurilor şi prin pervertirea obiceiurilor. Dacă ne folosim viaţa cu respect, cu socotinţă şi cumpătare, atunci aceasta este cu siguranţă destul de lungă. Omul, în general, nu apreciază timpul,…
12:06, joi, 21 aprilie, 2016 | Continuarea
Sfinţenia, înainte de toate, înseamnă smerenie
Sfinţenia este desăvârşirea trăită, lucrată, oglindirea slavei lui Hristos în firea omenească şi dovada nemărginitei sale puteri. Sfinţii au fost oameni care, după ce L-au cunoscut pe Mântuitorul, L-au mărturisit prin viaţa de fiecare zi cu tot sufletul lor, din toată inima. Ei au pus mai presus decât orice iubirea de Dumnezeu şi slujirea…
11:47, miercuri, 20 aprilie, 2016 | Continuarea
„Iar am supărat pe Dumnezeu!”
Părintele Paisie, zăcând în ultimii săi ani în pat, cu un picior rupt, fără vedere, din cauza unei duble cataracte la ochi, şi aproape surd, la vârsta lui de peste 90 de ani, ori de câte ori avea câte o tulburare sau durere sau mâhnire, el se ruga şi plângea, zicând în taină: „Iar am…
7:18, miercuri, 20 aprilie, 2016 | Continuarea
Vlădica Longhin Jar, cu dragoste şi disperare pentru vremurile de acum
Preasfinţitul Longhin Jar s‑a născut pe 19 august 1965, în fosta localitate românească Mihoreni, devenită Petrasevka şi alipită la URSS după 1940, astăzi parte a Ucrainei. A primit la botez numele de Mihail. A avut o copilărie dramatică, rămânând orfan de ambii părinţi. La 24 de ani a fost hirotonit preot şi a pus apoi bazele unor orfelinate în…
4:10, miercuri, 20 aprilie, 2016 | Continuarea
„Orice icoană işi are harisma ei…“
Care sunt cele mai vestite icoane miraculoase din ţara noastră şi în ce condiţii o icoană capătă această harismă ? – Cele mai vestite icoane din ţara noastră sunt: Sfânta Ana de la Mănăstirea Bistrita – Neamţ, Maica Domnului de la Mănăstirea Neamţ, Maica Domnului de la Mănăstirea „Dintr-un Lemn“. Apoi, Maica Domnului de la…
1:50, miercuri, 20 aprilie, 2016 | Continuarea
Nimic nu are o putere mai mare de a smulge pe cineva din ghearele deznădejdii
Soră dragă, dacă la Judecata de Apoi vei avea probleme cu acest păcat pe care l-ai mărturisit și l-ai plâns atâta, eu îl voi lua asupra mea.” Sunt cuvintele părintelui Dometie Manolache, unul dintre marii duhovnici români ai secolului XX, care a trăit cu multă discreție și care, și după moarte, rămâne învăluit pe mai…
1:20, miercuri, 20 aprilie, 2016 | Continuarea
Marea boală duhovnicească, care se numește egoism
Astăzi vom vorbi despre marea boală duhovnicească, care se numește egoism. Egoismul este o patimă irațională care biciuiește în adevăratul sens al cuvântului neamul omenesc. Toți oamenii suferim de această mare boală. Pe omul egoist, egoismul îl face de rușine și îl teatralizează. Suntem chemați de Dumnezeu să ne nevoim, să ne luptăm împotriva acestui…
4:21, marți, 19 aprilie, 2016 | Continuarea
25 Sfaturi cum să fii fericit veșnic, recomandate de Dumnezeu!
Fericirile ,,PSALTIRII”, Carte din Vechiul Testament – prima parte a Bibliei Psaltirea, este una din cărţile poetice inspirate de Duhul Sfânt, ale Vechiului Testament. Este o carte în care sunt cuprinse cele mai frumoase imne de slăvire a lui Dumnezeu. Totodată textul sacru al Psaltirii, este rugăciune, este cuvânt de înţelepciune, de întărire sufletească. Prin…
3:14, marți, 19 aprilie, 2016 | Continuarea
Sfântul Ignatie Briancianinov: Fericit este sufletul care şi-a văzut păcatul cuibărit în sânul său!
Cine va declara război păcatului, smulgând cu sila păcatul din mintea, inima şi trupul lui, aceluia îi dă Dumnezeu un mare dar: „vederea păcatului său”! Fericit este sufletul care şi-a văzut păcatul cuibărit în sânul său! Fericit este sufletul care a văzut în sine căderea strămoşilor, vechimea vechiului Adam! O asemenea vedere a păcatului său…
9:34, marți, 19 aprilie, 2016 | Continuarea
Nu este altă avere mai cinstită decât rugăciunea întru toată viața oamenilor
Bun lucru este totdeauna a ne ruga, și a nu îngreuia și a nu ne slăbănogi, după cum zice Domnul. Și iarăși spune apostolul: „Neîncetat rugați-vă”, adică noaptea și ziua, și în tot ceasul. Și nu numai când intri în biserică, iar cealaltă vreme să fii fără de grijă. Ci ori de lucrezi, ori de…
12:00, marți, 19 aprilie, 2016 | Continuarea

