Articole din rubrica Articole, Credința și știința, Provocările vremii
O adevărată magie modernă – manipularea prin mesajele subliminale şi publicitate
Aceste mesaje care se află sub limita de la care mintea este capabilă să le perceapă în mod conştient, dar care reuşesc să penetreze subconştientul, înscriindu-se în memorie, au primit numele de mesaje subliminale. O adevărată magie modernă, metoda mesajelor subliminale oferă posibilitatea manipulării indivizilor, fără ca aceştia să realizeze măcar că gândurile, dorinţele sau…
10:30, vineri, 31 octombrie, 2014 | Continuarea
Majoritatea tinerilor rătăcesc astăzi din cauza că nu au repere spirituale
Iulian Rusanovschi trăieşte intens sentimentul naţional şi cel de creştin ortodox. Nu este fundamentalist, pur şi simplu, acestea sunt reperele sale sufleteşti, cele care îl călăuzesc în faptele sale. În timp ce cea mai mare parte din basarabeni vor să treacă în stânga Prutului lucruri ce le-ar asigura cu un venit, Iulian face „contrabandă” cu…
11:26, joi, 30 octombrie, 2014 | Continuarea
Cine Te-a rănit într-atât?
Întâmplarea ce urmează, care ne-a povestit-o tot Părintele Iacov (Talichis), s-a întâmplat într-o Vineri Mare. O bătrânică s-a dus să aprindă candelele într-o biserică din satul ei. Din curiozitate s-a uitat în altar şi ce vede? Pe Sfânta Masă stătea un tânăr în jur de 30 de ani, avea răni în palme şi în picioare…
10:53, joi, 30 octombrie, 2014 | Continuarea
„Credeţi că pot să fac aceasta?”
Doi orbi L-au strigat pe Hristos să-i tămăduiască: „Miluieşte-ne pe noi, Doamne, Fiul lui David!“ Iisus i-a întrebat: „Credeţi că pot face aceasta?“ Poate oare Dumnezeu? Este El un Dumnezeu puternic sau un Dumnezeu slab şi neputincios? Este surprinzător şi chiar lipsit de evlavie să punem aceste întrebări, dar cred că nu avem încotro. Căci…
10:23, joi, 30 octombrie, 2014 | Continuarea
Doctorul necredincios – o minune a Sfântului Ioan Rusul
În orăşelul Limni din insula Évvia trăia şi lucra un medic pe nume Mantzóros. Era un medic foarte bun, dar nu credea în Hristos şi nici nu era interesat să poarte discuţii despre credinţă şi suflet. Vorbea întotdeauna împotriva credinţei, iar opiniile sale în ceea ce priveşte creştinismul erau de-a dreptul fanatice. La un moment…
8:20, joi, 30 octombrie, 2014 | Continuarea
Naşterea de copii mulţi este mai mult o chestiune de jertfă şi mai puţin de mijloace materiale
Naşterea de copii mulţi este mai mult o chestiune de jertfă şi mai puţin de mijloace materiale. Stareţul considera că familiile cu mulţi copii sunt foarte binecuvântate de Dumnezeu. Şi a adus de fată următorul fapt: Un oarecare soț cu mulţi copii a murit cam de tânăr. Toți care l-au cunoscut au spus că era…
5:37, joi, 30 octombrie, 2014 | Continuarea
Nu te-ai rugat niciodată ca să ţi se dea smerenie?
După câteva zile, Nifon a avut o vedenie. Se făcea un drum larg care ducea spre răsărit şi pe care-l păzeau o mulţime de bărbaţi negri înarmaţi cu suliţe şi nu lăsau pe nimeni să treacă. La începutul drumului se înghesuiau o mulţime de oameni, dar nu inaintau pentru că se temeau de acei negri….
5:19, joi, 30 octombrie, 2014 | Continuarea
Naşii, părinţii spirituali ai finilor
De unde provine tradiţia de a avea naşi la Cununie? Din cele 7 Sfinte Taine ale Bisericii Ortodoxe, cea a Cununiei sau Nunţii este reglementată mai târziu. Iniţial, era privită doar ca o simplă binecuvântare, apoi întâlnim şi o scurtă slujbă a acestei binecuvântări. Nu în toate Bisericile locale se practică tradiţia de a avea…
4:16, joi, 30 octombrie, 2014 | Continuarea
Rugăciune, dar şi milă…
Rugăciunea are foarte mare importanţă pentru lume în general, ca şi pentru persoanele singuratice, în special; pentru cei sănătoşi şi în bună stare, ca şi pentru cei bolnavi şi în suferinţă. Numai că nu trebuie să rămânem doar la rugăciune, când e nevoie de mai mult decât rugăciune. În Pateric se spune că un părinte,…
2:13, joi, 30 octombrie, 2014 | Continuarea
„Ochii care nu se văd se uită”?
Ce părere aveţi despre relaţiile la distanţă? E adevărată zicala: „Ochii care nu se văd se uită”? Depinde. Depinde de ochi. Eu am uitat multe nume, dar ochi nu am uitat. Sunt oameni pe care îi recunoşti imediat după ce i-ai privit în ochi, îţi aduci aminte de unde îi ştii. La distanţă? Ca să…
11:50, joi, 30 octombrie, 2014 | Continuarea
Fiul meu, ţine Rugăciunea!
Într-o altă zi, pe când îmi făceam ascultarea pregătind mâncare pentru obşte, rosteam Rugăciunea cu gura: Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă! Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă! Stareţul mă urmărea cu metania sa şi, văzându-mă că lucrez şi rostesc Rugăciunea cu gura, se bucura foarte mult. Căci atunci când vedea că cineva nu rostea Rugăciunea, se întreba în sinea sa: Oare ce…
11:22, joi, 30 octombrie, 2014 | Continuarea
Dar nu se poate să nu fii aici!
Odată, într-o zi ploioasă, un tânăr suferind de o depresie care ajunsese pe punctul de a-l ucide, a intrat într-o biserică. A umblat îndelung, fără grabă, prin toate încăperile şi firidele, închinându-se şi sărutând icoanele, citind cuvintele din Scripturi inscripţionate pe ziduri. Apoi, după un tur complet, s-a aşezat epuizat într-o strană, scufundându-se în liniştea…
9:17, joi, 30 octombrie, 2014 | Continuarea
Rugăciunea în duh și adevăr înaintea icoanelor făcătoare de minuni
Pe măsură ce începi a te ruga în duh și adevăr înaintea unei sfinte icoane – de pildă, a Mântuitorului – așa încât dacă credința ta în prezența celui zugrăvit în icoană ajunge până la a-L vedea viu pe acesta, aceasta chiar se întâmplă, prin har, cu adevărat. Pildă sunt icoanele făcătoare de minuni, care…
10:23, miercuri, 29 octombrie, 2014 | Continuarea
Istoria tragică a Schitului Sârbești – profanat și distrus de comuniști
Schitul Sârbești a fost înființat în anul 1925 pe moșia dăruită în 1813 Mănăstirii Dobrușa de către soția medelnicerului Toma Cozma, Ecaterina. În hotărârea eparhială, emisă de P.S. Visarion al Hotinului (1923-1935) se arăta motivul înființării acestui așezământ monahal: ”Văzând cu jale, cum din moșia de odinioară Serbești, în suprafață de peste 800 ha, dată…
8:18, miercuri, 29 octombrie, 2014 | Continuarea
“Iartă-mă, dragostea mea”
Iertarea în căsnicie înseamnă să ştim să nu dăm importanţă la „cine a făcut” sau „de ce a făcut” sau „cum a putut să facă”, ci la „care este cea mai scurtă modalitate de a remedia situaţia”. Domnul Radu m-a învăţat un lucru important: orăşelul în care am crescut a fost un adevărat rai pentu…
7:44, miercuri, 29 octombrie, 2014 | Continuarea


Sinaxă arhierească la Reședința mitropolitană din Chișinău
Duminica a XXIX-a după Cincizecime (a sfinților Strămoși), la Catedrala Mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Nicodim, Arhiepiscop de Edineț și Briceni, aniversează 15 ani de arhierie
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare prot. Iulian Rață, cu ocazia aniversării a 20 de ani de la hirotonia în treapta de preot
Alătură-te Campaniei „De Crăciun devii mai bun!”, Ediția a VII-a
Peste 120 de copii de la grădinița ABC s-au împărtășit la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” din Chișinău
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVIII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană