Arhive Articole - Pagina 97 din 786 - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

Articole din rubrica Articole, Sfaturi duhovnicești, Sfintele Taine

Să fiţi bine spovediţi! Asta-i taina care mântuieşte!

– Cum să ne pregătim în vederea primirii Sfintei Împărtășanii? – Împărtășania te desăvârșește, nu-ți iartă păcatele. Dacă te spovedești, Dumnezeu te dezleagă prin duhovnic și la împărtășit. Dar să te dezlege de păcate mai întâi. De faptul că ai o ură pe cineva – te-a jignit cineva și ai zis: „Treaba lui, ce dacă…

10:44, sâmbătă, 25 iunie, 2022 | Continuarea

Viața Sfântului Cuvios Petru Athonitul, de Dumnezeu purtătorul

Sfântul Cuvios Petru Athonitul, de Dumnezeu purtătorul s-a liniștit singur în post și rugăciuni cincizeci și trei de ani. Și în atâția ani cuviosul n-a văzut față omenească, nici nu avea vreo haină de acoperit goliciunea trupească, nici altceva de trebuință firii omenești nu avea, ci numai cerul acoperământ și pământul pat; deci în vremea…

10:36, sâmbătă, 25 iunie, 2022 | Continuarea

Viaţa Sfântului Cuvios Onufrie cel Mare

Un împărat oarecare al Persiei, numit de istorici Narsita, a trăit pe vremea când în Roma împărăţea prea păgânul împărat Diocleţian. Acest Narsita se cunoaşte din fapte, că ori era cu totul creştin, ori că nu era departe de creştinătate, căci se ştie din istorie că au fost în acest fel unii din împăraţii Persiei….

10:00, sâmbătă, 25 iunie, 2022 | Continuarea

Cu fața spre Dumnezeu și în rugăciune se rezolvă totul

Ilie și Floarea-Doina Nichiforel, din Horodnicu de Sus, au împreună zece copii: Maria-Elisa, Ștefan, Anastasia, Teodora, Ioan, Andrei, Irina, Parascheva, Antonia și Nicolae. În cei 21 de ani de la cununie, au învățat să rămână fideli dragostei de la început, săcrească în ea și să ofere copiilor și unul altuia un loc de pace, de…

8:00, sâmbătă, 25 iunie, 2022 | Continuarea

Comori Ascunse. Interviuri cu fii duhovnicești – medicul Octavian Cirimpei

Comori Ascunse. Interviuri cu fii duhovnicești – medicul Octavian Cirimpei, unul dintre fiii duhovnicești ai părintelui stareț arhimandrit Rafail (Bodiu).

3:34, miercuri, 22 iunie, 2022 | Continuarea

Fericita Agafia de la Cuşelăuca: “Destăinuiţi Domnului jalea voastră şi el vă va hrăni!”

Fericita Agafia (Maranciuc) de la Mănăstirea Cuşelăuca (1819-1873) Fericita Agafia, cum îi spun surorile de la Cuşelăuca, s-a născut în 1819 în satul Păsățel, în Moldova dintre Bug și Nistru în familia creştinilor Ioan şi Eudochia Maranciuc. Soţii Maranciuc duceau o viaţă creştinească deosebită şi mergeau des la locurile sfinte, avînd o evlavie aparte pentru…

7:50, miercuri, 22 iunie, 2022 | Continuarea

Canon Înainte de împărtășirea cu sfintele și de viață dătătoarele taine ale lui Hristos

Facere. Arhim. Augustin Zaborosciuc Sf. Mănăstire Curchi   Cântarea 1  Irmos       Veniţi popoarelor, să cântăm cântare lui Hristos Dumnezeu, Cel ce a călăuzit pe poporul pe care L-a scos din robia egiptenilor că sa proslăvit. Pripeală: Iisuse, preadulce Fiul lui Dumnezeu, pomeneşte-mă când vei veni întru Împărăţia Ta.        Pe mine cel robit de…

11:24, luni, 20 iunie, 2022 | Continuarea

Să-l cunoaștem pe Dumnezeu prin sfinții săi

♱📖🙏Biserica Sfântului Ierarh Spiridon al Trimitundei din Chișinău. Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie în Duminica pomenirii Tuturor Sfinților. Lăsatul secului pentru Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel.  Prima duminică după Pogorârea Sfântului Duh, este ziua în care îi cinstim pe toți sfinţii trecuţi în calendare şi în sinaxare, care s-au proslăvit de Dumnezeu din iubirea Sa…

11:15, luni, 20 iunie, 2022 | Continuarea

Mitropolitul Vladimir: Doctorul creștin vede în cel bolnav pe însuși Hristos care așteaptă să fie îngrijit

Mesajul de felicitare al Mitropolitului Vladimir cu ocazia Zilei Lucrătorului Medical și a Farmacistului Stimaţi colaboratori ai sistemului de sănătate şi al învăţământului medical şi farmaceutic, cu prilejul sărbătorii profesionale – Ziua Lucrătorului Medical și a Farmacistului, vă adresez cele mai sincere felicitări și înalte considerațiuni. Profesia de medic, asistent medical şi farmacist este considerată,…

3:30, duminică, 19 iunie, 2022 | Continuarea

Slujirea Domnului presupune aleasă dăruire

Jurnalul săptămânal la Radio Europa Liberă cu Prot. Octavian Moșin: „Slujirea Domnului presupune aleasă dăruire” Născut la 3 iunie 1977 în orașul Drochia, într-o familie de intelectuali. A studiat teologia şi filologia la Chişinău. Masterate în filozofie şi asistenţă socială. Obţine gradul de doctor în teologie la Universitatea din Sibiu, România. Conferenţiar universitar, preot-paroh la…

8:27, sâmbătă, 18 iunie, 2022 | Continuarea

În educația copiilor, cea mai importantă este dragostea

Ne-am dori cu toţii ca ai noștri copii să fie mai buni decât noi — însă aici trebuie să fim prevăzători, ca nu cumva să întindem prea tare coarda. Îmi amintesc cum mi-a zis odată fiul meu: „Tata, vreau un elefant.” I-am zis că elefantul mănâncă mult, trebuie să-l hrăneşti. „Tu, ca să te antrenezi,…

1:35, marți, 14 iunie, 2022 | Continuarea

Rugăciunea Sfântului Ioan de Kronștadt către Mântuitorul Hristos

Doamne, Tu ai venit să ne mântuiești prin credința cea întru Tine și cred Ție că ești Mântuitorul meu – mântuiește-mă! Tu ai venit să înnoiești firea mea cea stricată prin păcat – preînnoiește-mă pe mine, cel care m-am făcut pe mine însumi stricăcios prin patimi și pofte păcătoase, înnoiește-mă sufletește și trupește, ca să…

12:20, marți, 14 iunie, 2022 | Continuarea

Chemarea sufletului la înviere / Film documentar creștin

PREMIERĂ! „Chemarea sufletului la înviere” Un film de Ierodiacon Afanasie (Bîrnaz), în amintirea starețului arhimandrit Rafail (Bodiu). Vizionare cu folos tuturor!

9:32, luni, 13 iunie, 2022 | Continuarea

Părintele Sofian Boghiu – Predică la Duminica Rusaliilor

În duminica de astăzi, numită Duminica Rusaliilor (Duminica Mare) sau Duminica Cincizecimii, prăznuim minunea Pogorarii Duhului Sfânt peste Apostolii Domnului și, de asemenea, ziua întemeierii Bisericii creștine în lume. Înainte de înălțarea Sa la cer, Mântuitorul a poruncit ucenicilor Săi să nu se despartă de Ierusalim, ci să aștepte împlinirea făgaduinței Tatălui ceresc, adică primirea…

11:39, sâmbătă, 11 iunie, 2022 | Continuarea

Părintele Justin Pârvu este canonizat prin recunoaștere populară

Dr. Prof. Vasile Astărăstoae: „Părintele Justin Pârvu este canonizat prin recunoaștere populară” Sper să nu cad în păcatul trufiei cu o asemenea introducere plăcută. Aș vrea să spun că atunci când m-a invitat maica Justina (fostă elevă de Facultate a domnului profesor), am acceptat de la început. De regulă, în ultimul timp, cam refuz invitațiile….

4:14, miercuri, 8 iunie, 2022 | Continuarea

Contact Form Powered By : XYZScripts.com