Articole din rubrica Articole, Maica Domnului, Minuni și vindecări
Credința adâncă a Părintelui Efrem Katunakiotul
Iubiții mei frați, trebuie să vă spun: suntem slabi în credință. Nu avem acea credință puternică, așa cum am văzut la Bătrânul Efrem Katunakiotul. Acesta, cândva, a avut o suferință trupească. Îi apăruse o eczemă pe piciorul stâng, iar această eczemă s-a tot întins, s-a tot întins, până i-a acoperit tot spatele. Ajunsese să aibă spatele plin…
10:23, miercuri, 19 august, 2015 | Continuarea
Stăpâna noastră! (O minune a Maicii Domnului)
În părțile Lombardiei trăiau doi soți foarte credincioși care aveau multă evlavie la Maica Domnului. Pentru aceasta, cuprinși de dor dumnezeiesc, au pictat pe un perete al casei lor icoana ei, cheltuind mulți bani pentru ca ea sa devină cât mai frumoasă și mai măreață. De fiecare dată când treceau prin fața icoanei, se închinau…
10:20, luni, 17 august, 2015 | Continuarea
Folosul Paraclisului Maicii Domnului
Sotii Teodor si Sultana Petre din satul Crăsani – Ialomiţa, au fost din tinerete credinciosi, buni, milostivi, nelipsiti de la biserica. Iată însă, cu rânduiala lui Dumnezeu, se îmbolnaveste greu femeia în vara anului 1950. Internată la Bucureşti în spital, supusă la cel mai bun tratament, boala se agrava, încât sfârsitul apropiat era inevitabil. Avea…
11:51, duminică, 16 august, 2015 | Continuarea
O arătare a Maicii Domnului
Unei învățătoare, despre o arătare a Maicii Domnului Îmi scrieți cu entuziasm cum vi s-a arătat Maica Domnului și cum v-ați îndreptat acum pe calea de nădejde a credinței. Fetița Dvs. zăcea cu febră puternică. Ați convocat un consiliu de doctori. Aceștia au examinat-o pe fată și s-au retras ca să se sfătuiască. Dvs. trăgeați…
7:27, vineri, 7 august, 2015 | Continuarea
Maicuța Domnului l-a prins în brațele Ei
Sus pe o stâncă, înlăuntru într-o peșteră, era o bisericuță a Maicii Domnului. Farasioții au făcut în afara stâncii o terasă de scânduri pentru mai multă lărgime. Ca să ajungă până acolo trebuiau să urce 40 de trepte săpate în stâncă și altele 120 ce erau făcute din scânduri. La această bisericuță a mers să…
5:01, sâmbătă, 1 august, 2015 | Continuarea
Cum a salvat Maica Domnului o femeie grav bolnavă
In oraşul Vaslui, mai este încă în viaţă profesorul pensionar Dumitru Cotoran. Prin anul 1939-1940 era profesor de filosofie la liceul din Vaslui. Şi, după cum singur mărturiseşte, era un ateu convins. Soţia era însă credincioasă. Dar nu aveau copii. Iată, însă, că soţia i se îmbolnăveşte grav şi este internată pentru operaţie la un…
8:42, joi, 30 iulie, 2015 | Continuarea
Să o ascultăm şi noi pe Sfânta Născătoare de Dumnezeu!
La nunta din Cana nu era vin de ajuns. Născătoarea de Dumnezeu a văzut oaspeţii miraţi, iar pe stăpânul casei ruşinat și, împinsă de milă şi împreună-pătimire, ea a cerut sfat sau ajutor de la Fiul său, zicând: „Nu mai e vin”. La care Iisus i-a răspuns: „Ce este Mie şi ţie, femeie?”. Dar de ce…
7:52, duminică, 5 iulie, 2015 | Continuarea
Rugăciune la Icoana Maicii Domnului „Chezașa celor păcătoși”
O, Podoaba cetelor îngereşti şi Lumina celor ce călătoresc în pământul mântuirii, Vasul cel preafrumos plin de mirul tuturor darurilor Duhului, Oglinda sufletelor umilite, Veşmântul celor iubitori de feciorie, Buna Povăţuitoare a maicilor, Biruinţa sihaştrilor, Dorul mucenicilor, Nădejdea neclintită a păcătoşilor, Preasfântă Fecioară şi Maica Cuvântului, adapă-ne pe noi cei însetaţi de mântuire din izvorul…
11:05, vineri, 3 iulie, 2015 | Continuarea
Rugăciunea Sfântului Alexandru din Svir către Maica Domnului
Ocrotitoare neobosită, Maica Domnului, la tine alerg eu, blestematul, cel ce sunt mai păcătos decât toți oamenii. Ascultă glasul rugăciunii mele și auzi plânsul și suspinarea mea. Căci fărădelegile mele au întrecut capul meu și eu, ca o corabie în adânc mă scufund în marea păcatelor mele. Însă tu, Stăpâna mea atotbună și milostivă, nu…
11:31, joi, 2 iulie, 2015 | Continuarea
Maica Domnului – „Împărăteasa Heruvimilor şi a Serafimilor şi Stăpâna noastră”
Părintele Cleopa avea mare evlavie la Maica Domnului – „Împărăteasa Heruvimilor şi a Serafimilor şi Stăpâna noastră”. Spunea părintele Cleopa: „Ştiţi voi cine-i Maica Domnului? Ea este Împărăteasa Heruvimilor, Împărăteasa a toată făptura, cămara întrupării lui Dumnezeu-Cuvântul, uşa luminii, că lumina cea neapropiată, gânditoare prin ea e venit în lume. Aproape în fiecare predică Părintele…
11:41, miercuri, 1 iulie, 2015 | Continuarea
Să ne rugăm Maicii Domnului
Să ştiţi că nu există suflet sub cer care şi-a pus nădejdea în Maica Domnului şi să rămână ruşinat până la urmă! Prin rugăciunile ei, orice suflet va avea în veacul de acum linişte, alinare, acoperire şi sprijinire, iar în vremea morţii mila Maicii Domnului nu îl va lăsa; şi în ziua Judecăţii, Maica Preasfântă…
7:51, luni, 29 iunie, 2015 | Continuarea
Preasfântă Maică a Domnului, ajută-mă!
Este o boare de rugăciune, de pustnicie, care adesea bate peste binecuvântata Katunakia. Cu mulţi ani în urmă l-am întâlnit pe părintele isihast Antim. S-a nevoit într-o chilie, deasupra locului unde erau Daniil El era un om al tăcerii. Când vorbea, el spunea aproape mereu de rugăciunea neîncetată a inimii: «În timp ce rugăciunea către…
4:53, vineri, 19 iunie, 2015 | Continuarea
Puterea untdelemnului sfinţit
Cuviosul avea acest obicei minunat: când trebuia să se culce puţin, punea mai întâi un rând de pietre pe pământ şi peste ele arunca o pătură mică. Apoi cânta imne de înmormântare, ca şi cum s-ar fi îngropat singur pe sine. Pe urmă, zicea pe de rost patru Apostoli şi patru Evanghelii şi multe altele….
6:46, sâmbătă, 13 iunie, 2015 | Continuarea
„Pretind!” – O minune la cerere
Minunea care se va povesti acum, din păcate, nu s-a făcut prin bunăvoința lui Dumnezeu, ci la cererea insistentă a unei mame, care, nefericita, a considerat părerea și dorința ei mai corecte decât hotărârea dumnezeiască care fusese luată pentru binele fiului ei. De aceea, intrând ea în Biserica Maicii Domnului, împreună cu alți închinători, care…
1:23, miercuri, 27 mai, 2015 | Continuarea
“Bucură-te Marie”
Multe sunt minunile Maicii Domnului, toate atunci când le citim, rămân în inima noastra, dându-ne mai multă forţă şi nădejde de a merge înainte, cu Dumnezeu. În cartea intitulată “Patericul Maicii Domnului”, este o istorisire care pe mine m-a învăţat multe. Ceea ce am conştientizat cel mai adânc este cât de mult se uită Dumnezeu…
4:52, sâmbătă, 23 mai, 2015 | Continuarea


ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat Episcopului Filaret de Căpriana, mesaj de felicitare cu ocazia prăznuirii ocrotitorului ceresc
Prăznuirea Sfântul Apostol Andrei, la Mănăstirea „Sfintele Femei Mironosițe Marta și Maria” Hagimus
La Chișinău a avut loc prima seară duhovnicească din Postul Nașterii Domnului
Duminica a XXVI-a după Cincizecime si Sf. M. Mc. Ecaterina, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova