Articole din rubrica Articole, Maica Domnului, Minuni și vindecări, Pilde și povestiri
O mare minune a Maicii Domnului cea Grabnic Ajutătoare
După ce-i murise soțul, o doamnă din Megara a fost înștiințată de Serviciul Fiscal să se prezinte la oficiul local pentru reglementarea unei mari datorii pe care soțul o făcuse prin firmele pe care le avea. S-a dus așadar la Fisc ca să afle despre ce sumă de bani este vorba și despre cum se…
8:31, miercuri, 18 martie, 2015 | Continuarea
Maica Domnului, liniștește casa noastră…
În casele unora, după cum vine la urechea noastră, este mare tulburare. Nu se împacă soțul cu soția, nu se iubesc frații; se bat, se judecă, se ceartă și este mare neorânduială. Și atunci, văzând biata mamă atâta zbucium în familia ei, sau tata, sau bunicul, care este mai credincios, pune mâna pe un acatist…
6:02, marți, 17 martie, 2015 | Continuarea
Maica Domnului plânge pentru fiecare creştin
Aşa cum plângea Maica Domnului pentru Fiul ei, atunci când era pe Cruce, tot astfel plânge şi acum pentru fiecare creştin care crede în Dumnezeu. Odată, pe când mă rugam, am urcat la înălţime, sus la Tronul lui Dumnezeu, şi ceream ajutor… Aceasta s-a petrecut cu câţiva ani în urmă, atunci când am orbit din…
10:40, vineri, 6 martie, 2015 | Continuarea
O istorioară despre ajutorul grabnic al Maicii Domnului
Episcopul Chesarie Păunescu povestea că prin anul 1934, când era director la Seminarul monahal din Mănăstirea Cernica, s-a întâmplat că în iarna aceea s-au terminat alimentele şi lemnele de foc la elevi. Nu mai aveau nici bani în casă, nici mănăstirea nu avea rezervă de lemne şi hrană. – Ce să fac? spunea preasfinţitul. Nu…
12:00, luni, 2 martie, 2015 | Continuarea
Avem bucuria de a avea pe Maica Domnului ca mama noastră, şi ştiţi cum e mama…
O mătuşă de-a mea, Dumnezeu s-o odihnească, era îndemnată de oameni de altă credinţă să treacă la credinţa lor. Şi le-a spus aşa: „Eu de Maica Domnului nu mă las, eu de Biserică nu mă las! Mie-mi place când bate toaca, mie-mi place când se trag clopotele, eu de Maica Domnului nu mă las!” Aşa…
9:16, sâmbătă, 28 februarie, 2015 | Continuarea
Maica Domnului a avut, ca toată lumea, şi momente de aleasă fericire, dar cele mai multe i-au fost de grea suferinţă
În cursul vieţii sale pământeşti, Maica Domnului a avut, ca toată lumea, şi momente de aleasă fericire, dar cele mai multe i-au fost de grea suferinţă. La nici o mamă de pe pământ nu au venit, îndată după naştere, îngeri, nici n-au auzit cântări îngereşti; nici n-au venit crai din depărtări să aducă daruri deosebite…
10:02, vineri, 27 februarie, 2015 | Continuarea
Orice cere Maica Domnului, Dumnezeu împlineşte…
Mult poate rugăciunea dreptului care se face pentru alţii. De aceea, rugăciunea Maicii Domnului e cea mai primită. De aceea spune: „Ocrotitoare neînfricată, neînfruntată, ceea ce eşti bună”, nu? Să primească rugăciunile – „întăreşte viaţa de obşte a creştinilor, mântuieşte pe cei ce i-ai rânduit să conducă şi Biserica şi pe toţi creştinii şi dă…
9:54, luni, 23 februarie, 2015 | Continuarea
„Și cu rugăciunile tale izbăveşti din moarte sufletele noastre…”
Aşa va asculta Maica Domnului şi rugăciunile noastre, neluând în seamă păcatele noastre. Doar să ne adresăm mereu mijlocirii ei cereşti. Să zicem cât mai des cu buzele şi cu inimile noastre rugăciunea „Născătoare de Dumnezeu Fecioară, bucură-Te!” sau să i ne adresăm prin chemarea scurtă de rugăciune: „Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi!” Şi acoperământul ei…
6:33, duminică, 8 februarie, 2015 | Continuarea
Dacă am şti cum ne iubeşte Preacurata…
Sufletul meu se înfricoşează şi se cutremură când se gândeşte la slava Maicii lui Dumnezeu. Mintea mea este slabă şi inima mea e săracă şi neputincioasă, dar sufletul meu se bucură şi e atras să scrie despre ea măcar un cuvânt. Sufletul meu se înspăimântă de o asemenea îndrăzneală, dar iubirea mă împinge să nu…
9:15, vineri, 6 februarie, 2015 | Continuarea
Nu este cineva care să o cheme cu credinţă şi să nu fie ascultat
Dacă cele nouă cete ale îngerilor ar cădea din cer şi ar devei demoni. Dacă toţi oamenii ar devei răi. Dacă toate făpturile, cerul, luminătorii, preoţii, animalele s-ar lepăda de Dumnezeu. Toate aceste rele ale făpturilor, comparate cu plinătatea Sfinţeniei Născătoarei de Dumnezeu nu ar fi posibil să-l întristeze pe Dumnezeu. Deoarece numai Stăpâna noastră,…
4:08, marți, 20 ianuarie, 2015 | Continuarea
Maica Domnului a readus în lume bucuria
Orice lucru bun găseşte omul să spună despre Maica Domnului nu va putea să exprime măreţia Ei. Prin ascultarea ei, Maica Domnului ne-a deschis nouă iarăşi Raiul, pe care îl închisese neascultarea Evei. Eva a rupt veriga care ne unea cu Dumnezeu şi a adus în lume întristare şi durere. Maica Domnului a unit iarăşi…
8:17, vineri, 9 ianuarie, 2015 | Continuarea
Maica mea! Dulcea mea Măicuţă!
Dragostea sa pentru Maica Domnului era mai presus de orice descriere. Nu am văzut până astăzi un om care să o iubească atât de mult pe Maica Domnului, după Dumnezeu, precum Stareţul Iosif. Ochii săi vărsau lacrimi la simpla auzire a numelui ei sau şi numai atunci când vedea icoana ei sau cânta vreo cântare…
8:22, luni, 15 decembrie, 2014 | Continuarea
Maica Domnului nu ne-a lăsat…
Episcopul Chesarie Păunescu povestea că prin anul 1934, când era director la Seminarul monahal din Mănăstirea Cernica, s-a întâmplat că în iarna aceea s-au terminat alimentele şi lemnele de foc la elevi. Nu mai aveau nici bani în casă, nici mănăstirea nu avea rezervă de lemne şi hrană. – Ce să fac? spunea preasfinţitul. Nu…
6:27, duminică, 7 decembrie, 2014 | Continuarea
Maica Domnului ocrotitoarea noastră
Nu-mi este rușine să mi-o închipui pe Maica Domnului, zbătându-se, cerând, implorând, intervenind, stăruind; după cum nu-mi este rușine a mi-o închipui copilărește – dar nu eretic – alergând la poarta raiului cu o chisea de argint în mână și cu mahrama pe braț ca să întâmpine pe mucenicii Fiului ei, să le ureze bun…
8:51, luni, 10 noiembrie, 2014 | Continuarea
Mărturie din România despre o minune recentă a Maicii Domnului „Pantanassa”
Noi, robii lui Dumnezeu, Mircea-Nicolae şi Daniela-Monica, mărturisim spre cinstirea Maicii Domnului Pantanassa faptul că cele relatate mai jos sunt întocmai cu realitatea. „Consider că avem de-a face cu un cancer de gradul II, însă cu noroc poate fi doar de gradul I”- dr. prof. chirurg oncolog, afirmaţie făcută cu ocazia vizitei medicale dinaintea operaţiei…
6:52, miercuri, 22 octombrie, 2014 | Continuarea


ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat Episcopului Filaret de Căpriana, mesaj de felicitare cu ocazia prăznuirii ocrotitorului ceresc
Prăznuirea Sfântul Apostol Andrei, la Mănăstirea „Sfintele Femei Mironosițe Marta și Maria” Hagimus
La Chișinău a avut loc prima seară duhovnicească din Postul Nașterii Domnului
Duminica a XXVI-a după Cincizecime si Sf. M. Mc. Ecaterina, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova