Articole din rubrica Monitorizarea presei
Soţia i-a cerut să aleagă între păstrarea bebeluşului lor născut cu sindrom Down şi divorţ: a ales copilul
Membrii unei familii ar trebui să crească împreună, doar că uneori acest lucru nu se întâmplă. După naşterea fiului său, un copil cu sindrom Down, Samuel Forrest s-a trezit în faţa unei alegeri care i-a frânt inima: să-şi dea nou-născutul spre adopţie sau să fie părăsit de soţie. Forrest, original din Auckland, Noua Zeelandă, a…
11:19, vineri, 13 februarie, 2015 | Continuarea
Ateul Tsipras a cerut binecuvântarea Bisericii Ortodoxe înainte de fi investit premier
Înainte de a fi instalat oficial în funcţia de premier al Greciei, preşedintele Syrizei, Alexis Tsipras a făcut o vizită Arhiepiscopului Atenei şi a toată Elada, Ieronim. Întâlnirea dintre cei doi este cu atât mai semnificativă cu cât Tsipras este ateu şi a dorit doar o ceremonie civilă la investirea în funcţia de premier, nu şi…
9:04, joi, 12 februarie, 2015 | Continuarea
„Nuntă ca-n poveşti”- un caz dintre acelea care nu se promovează în mass-media
În general, posturile de televiziune fac reclamă nunţilor faraonice, în care mirii sunt preocupaţi doar de alegerea unor haine cât mai luxoase sau unor feluri de mâncare cât mai exotice. Accentul se pune pe potenţa financiară a organizatorilor, sugerându-se că o „nuntă ca-n poveşti” înseamnă neapărat opulenţă financiară şi dezmăţ mediatic. Cu toate acestea, iată…
1:24, joi, 12 februarie, 2015 | Continuarea
Conducătorul Bisericii Ortodoxe Ucrainene (schismatice) cere arme de la Statele Unite
Patriarhul Filaret al Bisericii Ortodoxe Ucrainene (schismatice) a cerut Statelor Unite să livreze arme Kievului pentru războiul civil din Donbass. Liderul religios, excomunicat de Biserica Ortodoxă Rusă, a formulat cererea de asistenţă militară în faţa Congresului American. Recent, Casa Albă a anunţat că o posibilă livrare de arme pentru Kiev ar duce la o escaladare…
10:58, miercuri, 11 februarie, 2015 | Continuarea
Știri din Diaspora. Franța: A avut loc primul Festival de Filme Ortodoxe ruseşti în Marceille
În perioada 6 – 7 februarie 2015, a avut loc primul Festival de Filme Ortodoxe ruseşti în Marceille, la sudul Franţei. Timp de doză zile, locuitorii or. Marseille şi a împrejurimilor lui au vizionat 11 filme avînd conţinut ortodox şi spiritual în limba rusă. Toate filmele au fost pregătite cu subtitre şi explicaţii importante în…
10:05, miercuri, 11 februarie, 2015 | Continuarea
În San Francisco, homosexualii vor să impună şcolilor catolice programa lor
Arhiepiscopul catolic din San Francisco, Salvatore Cordileone, se află în centrul unui scandal deoarece a cerut profesorilor de la cele patru universităţi aflate sub jurisdicţia bisericii să nu predea sau să manifeste un comportament aflat în contradicţie cu doctrina Bisericii. Cordileone a insistat asupra învăţăturii tradiţionale în ceea ce priveşte homosexualitatea, căsătoriile între persoane de…
11:40, marți, 10 februarie, 2015 | Continuarea
Biserica Ortodoxă are STATISTIC cele mai puține biserici, comparat cu celelalte culte din România, raportat la numărul de credincioși
Vă prezint o statistică foarte interesantă găsită în articolul acesta – Mobilul ascuns din spatele atacurilor asupra Bisericii Ortodoxe Române (5 feb 2015). Articolul prezintă la sfârșit o analiză obiectivă, cu date statistice, din care se observă că numărul bisericilor ortodoxe din România este cel mai mic, comparat cu celelalte culte religioase, raportat la numărul de credincioși. Comparând numărul…
9:20, marți, 10 februarie, 2015 | Continuarea
O masă caldă pentru nevoiaşi în schimbul unui zâmbet
Mai mulţi tineri din Iaşi oferă îmbrăcăminte, încălţăminte sau o masă caldă. Acceptă în schimb un zâmbet sau un simplu, mulţumesc. Le aduce bucurie numai faptul că au făcut pe cineva fericit. Diana, Alexandru şi Bogdan au pus pe picioare proiectul „Troc” şi se consideră un liant între oamenii care vor să ajute şi cei…
2:29, luni, 9 februarie, 2015 | Continuarea
Poetul Grigore Vieru va fi comemorat la 80 de ani de la naştere
O serie de evenimente culturare de comemorare a poetului Grigore Vieru vor avea loc la Chișinău. Manifestările vor avea loc în memoria poetului, care pe data de 14 februarie ar fi împlinit 80 de ani. Evenimentele vor fi organizate de Ministerul Culturii, instituţiile cultural-concertistice din subordine şi Uniunea Scriitorilor din Moldova. Solicitată de MOLDPRES, Aliona…
6:30, duminică, 8 februarie, 2015 | Continuarea
„7 Cuvinte” – Premiera primului film despre viaţa Părintelui Gheorghe Calciu
„7 Cuvinte” este povestea unui om care a petrecut 21 de ani după gratii. Gheorghe Calciu, student la Medicină, intră în închisoare în 1948, pentru „vina” de a-şi fi iubit ţara şi credinţa. Timp de 16 ani trece prin experienţe – limită: reeducarea de la Piteşti, cavoul morţii din Jilava, „ispitirile” de la Aiud. După…
5:53, duminică, 8 februarie, 2015 | Continuarea
Primul deceniu de cotidian creştin în România (2005 – 2015)
Cotidianul Patriarhiei Române, Ziarul Lumina, împlineşte astăzi, 7 februarie 2015, 10 ani de apariţie neîntreruptă. În cele peste 3.000 de numere care au fost publicate până acum, pulsează viaţa Bisericii din anii de început ai acestui al treilea mileniu creştin. Cu mijloacele specifice presei scrise, dar şi prin dinamica ediţiei online, ziarul îşi împlineşte cu…
10:11, sâmbătă, 7 februarie, 2015 | Continuarea
„Toderiţă al mamei“ – Patriarhul românilor – 100 de ani de la naşterea Patriarhului Teoctist
Puţini erau cei care auzeau o vorbă de evanghelie în limba dulce a Botoşanilor şi nu-şi dădeau seama cine este vorbitorul – Patriarhul de veşnică şi frumoasă amintire, Teoctist. Deşi plecase de mai bine de 50 de ani de pe plaiurile Moldovei şi se afla în inima Bucureştilor, sfinţia sa vorbea la fel ca în…
4:18, sâmbătă, 7 februarie, 2015 | Continuarea
Mesajul tenorului Vlad Miriță pentru cei care nu vor „Religia în școli”
Tot mai multe personalități se implică în disputa publică legată de prezența orei de religie în școlile de stat. După ce cunoscuta jurnalistă, Liana Stanciu, a preluat conducerea Asociației „Părinți pentru Ora de Religie”, acum este rândul tenorului Vlad Miriță să ia apărarea prezenței orei de religie în școli. Într-un mesaj postat pe facebook, tenorul a…
12:48, sâmbătă, 7 februarie, 2015 | Continuarea
O măicuță „altfel“ din Munții Făgărașului
Aflându‑ne într‑un pelerinaj istoric și religios cu copiii și tinerii cu dizabilități de la Asociația „Dai o șansă’’ din Alexandria, jud. Teleorman, alături de părinții lor, am avut parte de o întâlnire mai mult decât emoționantă: cea cu o măicuță născută cu Sindromul Down. Traversând Munţii Carpaţi spre Făgăraş, pe un drum forestier, între păduri de brazi şi stejari, departe de zgomotul…
4:54, joi, 5 februarie, 2015 | Continuarea
Camera Comunelor a Parlamentului Marii Britanii aproba crearea de copii cu „trei parinți”
Camera Comunelor a adoptat un proiect de lege care va face din Regatul Unit al Marii Britanii prima țara ce va permite crearea de copii „cu trei parinți”. Parlamentarii britanici au votat cu 382 de voturi la 128, in sprijinul Reglementarilor 2015 privind embriologia și fertilizarea umana (prin donare mitocondriala), elaborate de Ministerul Sanatații, care…
4:37, joi, 5 februarie, 2015 | Continuarea

