Articole din rubrica Ştiri
Sfântul Ierarh Nicolae, păstorul cel milostiv, cinstit în rugăciune la Mănăstirea Suruceni
„Bine slugă bună şi credincioasă, bine lucrătorule al viei lui Hristos, tu şi greutatea zilei ai purtat, tu şi talantul cel dat ţie l-ai înmulţit, şi celor ce au venit după tine nu i-ai pizmuit. Pentru aceasta, porţile cereşti ţi s-au deschis, intră întru bucuria Domnului tău şi te roagă pentru noi, Sfinte Nicolae.” (Slujba…
4:36, duminică, 22 mai, 2022 | Continuarea
Duminica a V-a după Paști (a Samarinencei) și prăznuirea aducerii moaștelor Sfântului Ierarh Nicolae (+345), făcătorul de minuni, din Mira Lichiei la Bari (1087).
PC Părinte Arhimandrit Nicolae, Duhovnicul Mănăstirii Ciuflea, a oficiat Slujba Priveghierii și Sfânta Liturghie în Duminica a V-a după Paşti, numită şi a Samarinencei, în Catedrala „Sf. Mare Mucenic Teodor Tiron” a Mănăstirii Ciuflea din Chișinău, fiind înconjurat de soborul de preoţi şi diaconi. În timpul Sfintei Liturghii a fost citită pericopa evanghelică care ne…
4:29, duminică, 22 mai, 2022 | Continuarea
Biserica Ortodoxă Română proclamă sfințenia unei isihaste: Cuvioasa Teofana Basarab
La hramul Catedralei Patriarhale, sâmbătă, 21 mai 2022, a avut loc evenimentul istoric prin care s-a proclamat sfințenia Cuvioasei Teofana Basarab, prima monahie din istorie cunoscută ca fiind de origine română și fiica Domnitorului Basarab I al Țării Românești. Evenimentul a avut loc în „Anul omagial al rugăciunii în viața Bisericii și a creștinului” și…
11:03, sâmbătă, 21 mai, 2022 | Continuarea
Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan Teologul cinstit liturgic la Catedrala arhierească „Adormirea Maicii Domnului” din Soroca
În ziua prăznuirii Sfântului Apostol și Evanghelist Ioan Teologul, 21 mai 2022, Preasfințitul Ioan, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan a liturghisit în catedrala arhierească „Adormirea Maicii Domnului” din municipiul Soroca. La slujba praznicală au participat prot. Nicolae CRAVEȚ, protopop și secretar al Vicariatului de Soroca, prot. Pavel VULUȚĂ, protopop de Drochia, prot. Anatolie STEFANOV, protopop…
10:13, sâmbătă, 21 mai, 2022 | Continuarea
O întâlnire de suflet cu fotograful Pavel Bălan
O personalitate arhicunoscută în lumea fotografiei autohtone este Pavel Bălan, ajuns la o vârstă patriarhală. Toată viața a activat în calitate de operator și fotograf. Totodată, fiind aproape de credința noastră creștin-ortodoxă, a căutat să imortalizeze imagini ale icoanelor, troițelor, cărților vechi și altor sfințenii, pe care a reușit să le ”prindă” volens nolens. Monumentalul…
12:00, vineri, 20 mai, 2022 | Continuarea
Pelerinaj de o zi la 9 Mănăstiri
Pelerinajul este organizat cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir, Întâistătător al Bisericii Ortodoxe din Moldova. Plecări: 22 mai, 12 iunie, 10 iulie, 31 iulie Programul Pelerinajului Ziua 1 Plecare din Chișinău la ora 6:00. Mănăstirea Hârjauca. Mănăstirea Hârjauca Mănăstirea Hârjauca se află în preajma satului omonim din raionul Călărași (la o distanță de 60 km de…
10:12, joi, 19 mai, 2022 | Continuarea
La hramul istoric al Catedralei Patriarhale va fi proclamată canonizarea Sf. Cuv. Teofana Basarab | Programul manifestărilor
Catedrala Patriarhală serbează sâmbătă, 21 mai 2022, hramul istoric dedicat Sfinților Împărați Constantin și Elena. Manifestările cuprind proclamarea canonizării Sfintei Cuvioase Teofana Basarab. Detalii despre viaţa sfintei, aici. Programul integral: Proclamarea canonizării Sfintei Cuvioase Teofana Basarab în ziua hramului istoric al Catedralei Patriarhale, „Sfinții Împărați Constantin și Elena”, sâmbătă, 21 mai 2022 Sâmbătă, 21 mai 2022, marea sărbătoare a „Sfinţilor Împăraţi…
9:54, joi, 19 mai, 2022 | Continuarea
Ziua Familiei: Acțiuni social-caritabile pentru zeci de familii aflate în dificultate și refugiați ucraineni
Ziua Internaţională a Familiei este sărbătorită anual în data de 15 mai, iar Biserica Ortodoxă din Moldova a organizat cu acest prilej mai multe acțiuni social-caritabile în sprijinul și ajutorarea a zeci de familii creștine aflate în dificultate, precum și familii de refugiați ucraineni aflați în țara noastră. Astfel, cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir, Sectorul…
12:05, miercuri, 18 mai, 2022 | Continuarea
Mobilier pentru elevii Gimnaziului Hrușova
Cu binecuvântarea Înalt Preasfințitului Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, în cadrul proiectului internațional de caritate ”Întinde o mâină pentru Moldova!” s-a reușit a înzestra cu mobilier necesar 2 clase din Gimnaziul Hrușova, donație oferită de dl Laurean Graef, Președintele Asociației de Caritate “SpeRo e.V.” din Germania. PC părinte prot. mitr. Teodor Pelin, Protopop de…
10:16, marți, 17 mai, 2022 | Continuarea
Slujire arhierească la Sfânta Mănăstire „Nașterea Maicii Domnului” din s. Vărzărești, r. Nisporeni
Luni, 16 mai, 2022, Înaltpreasfințitul PETRU, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie la Mănăstirea „Nașterea Maicii Domnului” din satul Vărzărești, raionul Nisporeni. Astfel, în dimineața zilei, Înaltpreasfinția Sa, a fost întâmpinat de Maica Stareță, Egumena SILUANA (Iacob), dimpreună cu obștea, soborul preoțesc și dreptmăritorii creștini ce au venit să i-a parte la slujbă. Înainte de începerea Sfintei…
3:53, luni, 16 mai, 2022 | Continuarea
Excursie / Pelerinaj la Putna și Mănăstirile din Bucovina
Pelerinajul este organizat cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir, Întâistătător al Bisericii Ortodoxe din Moldova. Plecări: 19 mai, 10 iunie Programul Pelerinajului Ziua 1 Plecare din Chișinău, la ora 23:00. Ziua 2 Dimineața ajungem la Suceava. Vizităm Mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou Mănăstirea Sf. Ioan cel Nou Biserica Sfântul Ioan cel Nou a fost ridicată…
3:01, luni, 16 mai, 2022 | Continuarea
A trecut la Domnul Arhimandritului Siluan (Cheptene), , parohul bisericii „Înălțarea Domnului”, din s. Bălceana, r. Hînceşti
Mesaj de condoleanțe al Înaltpreasfinţitului Arhiepiscop PETRU, adresat cu trecerea la cele veșnice a Arhimandritului SILUAN (Cheptene), paroh al bisericii „Înălțarea Domnului”, din s. Bălceana, r. Hînceşti „…despre cei ce au adormit, nu voim să fiţi în neştiinţă, ca să nu vă întristaţi, ca ceilalţi, care nu au nădejde” (1 Tesaloniceni 4, 13) Îndoliată comunitate…
10:06, luni, 16 mai, 2022 | Continuarea
Vindecarea slăbănogului de la Vitezda. Mulțumim Domnului pentru încă o Duminică cu Sfântă Liturghie!
https://biserica-spiridon.info/ https://www.facebook.com/bisericaspiridon Transmisiune live Duminica a 4-a după Paști se numeşte Duminica Slăbănogului. Sfânta Evanghelie ne vorbeşte despre Scăldătoarea Oilor numită Vitezda, a cărei apă vindeca pe bolnavul care intra în ea, îndată după ce un înger al Domnului se pogora şi o tulbura. Aici stătea un paralitic care, de 38 de ani, aştepta să…
9:26, luni, 16 mai, 2022 | Continuarea
Mănăstirea Putna l-a serbat pe Sf. Iacob Putneanul: Îndemna monahii să lucreze atât la mântuirea lor, cât și a poporului
Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților a oficiat duminică Sfânta Liturghie la Mănăstirea Putna, care l-a serbat pe Sfântul Ierarh Iacob Putneanul, al doilea mare ctitor al sfântului așezământ și cel care a lăsat scris în Testamentul său ca monahii să lucreze atât la mântuirea proprie, cât și la cea a viei celei de taină – poporul creștin. Ierarhul a avut…
11:30, duminică, 15 mai, 2022 | Continuarea
PS Siluan: „Familia este acel mediu în care se cultivă valorile, acele valori care contribuie la o lume mai bună, o lume în care Dumnezeu e la El acasă.” La Orhei s-a desfășurat Marșul pentru Familie
La data de 15 mai 2022, de ziua Internațională a Familiei, Vicariatul Orhei în parteneriat cu autoritățile Raionale și Municipale au organizat Marșul pentru Familie. Așa cum orice lucru bineplăcut Domnului se începe cu o rugăciune, evenimentul a debutat cu un moleben pentru bunăstarea Familiilor săvârșit de Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar mitropolitan la…
7:15, duminică, 15 mai, 2022 | Continuarea

