Articole din rubrica Ştiri
Pomenirea Sfântului Mare Mucenic Teodor Tiron, hramul Sfintei Mănăstiri Ciuflea din Capitală
Miercuri, 2 martie 2022, în ziua de pomenire a Sfântului Mare Mucenic Teodor Tiron, Sfânta Mănăstire Ciuflea din Capitală și-a sărbătorit hramul. Începând cu ora 07:00, în catedrala Mănăstirii a fost oficiată o Litie morțească, de către PC Arhimandrit Nicolae (Roșca), Duhovnicul-administrator al Sfântului Așezământ împreună cu un sobor de preoți militari pentru odihna și iertarea…
12:49, miercuri, 2 martie, 2022 | Continuarea
FOTO | Peste 1500 de porții de mâncare caldă, pături, fructe și alte daruri pentru refugiații de la punctul de trecere a frontierei Palanca
Cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir, continuă acțiunile de susținere și ajutorare a refugiaților din Ucraina, înfăptuite sub coordonarea Sectorului Sinodal Activitate Socială și Caritate al BOM, care au demarat de la începutul perioadei de criză umanitară din țara vecină. În acest sens, marți, 1 martie 2022, într-un extraordinar gest de solidaritate și iubire de aproapele,…
10:25, miercuri, 2 martie, 2022 | Continuarea
Mai multe parohii și instituții sociale ale Mitropoliei oferă ajutor cetățenilor ucraineni, refugiați în țara noastră
Cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir, Mitropolia Moldovei caută în continuare să fie alături de cetățenii ucraineni, greu încercați, care se refugiază în țara noastră, prin organizarea a mai multe acțiuni de sprijinire a celor aflați în nevoie. În acest sens se oferă zilnic spații de cazare, masă caldă, transport și asistență religioasă și materială pentru…
10:01, marți, 1 martie, 2022 | Continuarea
Parteneriat de asistență socială între Mitropolia Moldovei și Centru Multifuncțional ”Eternitate” Concordia s. Dubăsarii Vechi r. Criuleni
“Fericiti cei milostivi, ca aceia se vor milui” (Matei 5, 7) – astfel ne vorbește Iisus Hristos, Mântuitorul neamului omenesc, în Sfânta Evanghelie. Milostenia sau îndurarea creștină izvorăște din iubirea de Dumnezeu și de aproapele și se manifestă prin ajutorarea materială și morală a semenilor noștri aflați în nevoie. Mântuitorul, Care este modelul desăvârșit al…
7:15, luni, 28 februarie, 2022 | Continuarea
Episcopul Ioan al Sorocii a participat la ședința de lucru a Sectorului Sinodal Activitate Pastorală pentru Tineret
Luni, 28 februarie 2022, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului VLADIMIR, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, Preasfințitul Ioan, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan a participat la ședința de lucru a Sectorului Sinodal Activitate Pastorală pentru Tineret, desfășurată la biserica „Întâmpinarea Domnului” a Universității de Stat din Moldova. După încheierea întrunirii, Episcopul Ioan a săvârșit, împreună cu cei…
6:59, luni, 28 februarie, 2022 | Continuarea
PS Siluan, Episcop de Orhei a săvârșit la Biserica Nașterea Maicii Domnului din Stăuceni slujba prohodului și a înmormântării Protoiereului mitrofor Nicolae Gavrilița
Cu binecuvântarea ÎPS VLADIMIR, PS Siluan, Episcop de Orhei, Vicar mitropolitan a fost săvârșit astăzi la Biserica Nașterea Maicii Domnului din loc. Stăuceni slujba prohodului și a înmormântării Protoiereului mitrofor Nicolae Gavrilița. PS Siluan: În aceste momente de tristețe și vremelnică despărțire pentru toți cei care l-au cunoscut și l-au prețuit ca slujitor al Domnului,…
4:08, luni, 28 februarie, 2022 | Continuarea
Mănăstirea Cușelăuca a pregătit 50 de locuri de cazare pentru refugiații din Ucraina
Mănăstirea cu hramul Adormirea Maicii Domnului din satul Cușelăuca, raionul Șoldănești a pregătit 50 de locuri de cazare pentru refugiații din Ucraina. Număr de contact: tel. 078 766055. De asemenea, mănăstirile și parohiile care au locuri de cazare disponibile pentru refugiați ne pot contacta la numărul de telefon: +373 67 223 981 (Serghei Crudu, președintele Sectorului Sinodal…
10:54, luni, 28 februarie, 2022 | Continuarea
Mănăstirea Învierea Domnului din raionul Briceni oferă 15 locuri de cazare refugiaților din Ucraina
„Cine-și dă lui își dă, cine-și face lui își face.” În Numele Domnului, în două zile am reușit să oferim ajutor de urgență pentru 26 refugiați din Ucraina: femei, copii, persoane în etate. Spre seara solicitările cresc, – înspaimantati și apăsați sufletește, obosiți de drum, vin flămânzi, înghețați, secătuiți de puteri și cu ochii înlăcrimați……
10:03, luni, 28 februarie, 2022 | Continuarea
În Duminica Înfricoșătoarei Judecăți, Episcopul Ioan a înălțat rugăciuni împreună cu drept-măritorii creștini soroceni pentru pacea în lumea întreagă, dar în special pentru pacea și încetarea războiului în Ucraina
În Duminica Înfricoșătoarei Judecăți, 27 februarie 2022, Preasfințitul Ioan, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan a oficiat Sfânta Liturghie în Catedrala episcopală „Adormirea Maicii Domnului” din municipiul Soroca. În timpul slujbei, Episcopul Ioan a înălțat rugăciuni împreună cu drept-măritorii creștini soroceni pentru pacea în lumea întreagă, dar în special pentru pacea și încetarea războiului în Ucraina….
4:53, duminică, 27 februarie, 2022 | Continuarea
În Duminica Înfricoşătoarei Judecăţi PS Siluan, Episcopul Orheiului, a liturghisit la Catedrala Mitropolitană din Chișinău
„Când se vor așeza scaunele și se vor deschide cărțile și Dumnezeu va ședea la judecată, o, ce frică va fi atunci! Și când Îl vom auzi chemând pe cei binecuvântați ai Tatălui întru împărăție, iar pe cei păcătoși trimițându-i la chinuri, cine va suferi acea înfricoșătoare hotărâre?” (Slava vecerniei din Duminica Înfricoșătoarei Judecăți) În…
3:17, duminică, 27 februarie, 2022 | Continuarea
În Duminica Înfricoșatei Judecăți, Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Petru, a săvârșit Sfântă Liturghie în Catedrala Episcopală din Mun. Ungheni
Pe 27 februarie 2022, în Duminica lăsatului sec de carne, numită și duminica Înfricoșatei Judecăți, Înaltpreasfinţitul Petru, Arhiepiscop de Ungheni şi Nisporeni, a oficiat Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală „Sf. Bn. Knz. Alexandru Nevski” din Mun. Ungheni. În dimineaţa zilei, Înaltpreasfinția Sa a fost întâmpinat de către slujitorii și credincioșii prezenți. În timpul Sfintei Liturghii Ierarhul dimpreună cu slujitorii și…
3:12, duminică, 27 februarie, 2022 | Continuarea
„Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu…” Duminica Înfricoșătoarei Judecăți la Mănăstirea Suruceni
Vocația noastră este să fim după asemănarea lui Dumnezeu și tot ceea ce este mai mic decât aceasta nu este vrednic de om. (Mitr. Antonie de Suroj) În Duminica Înfricoșătoarei Judecăți, numeroși creștini s-au adunat la Mănăstirea Suruceni pentru a participa alături de obștea monahală la Sfânta Liturghie, oficiată de slujitorii așezământului monahal. Răspunsurile liturgice…
3:02, duminică, 27 februarie, 2022 | Continuarea
În aceste zile, trebuie să înmulțim cu toții rugăciunea pentru pace și pentru oprirea confruntărilor sângeroase din Ucraina
În atenția preoților slujitori din Vicariatul de Orhei Dragi părinți împreună liturghisitori, în aceste zile, trebuie să înmulțim cu toții rugăciunea pentru pace și pentru oprirea confruntărilor sângeroase din Ucraina, cerându-I lui Dumnezeu mila și ajutorul. Totodată, cunoaștem că mii de oameni din Ucraina s-au refugiat în țara noastră, iar datoria noastră de creștini este…
9:17, sâmbătă, 26 februarie, 2022 | Continuarea
Apelul Preafericitului Mitropolit Onufrie al Kievului și al întregii Ucraine către credincioșii și cetățenii Ucrainei
„Dragi frați și surori! S-a întâmplat o mare nenorocire. Rusia a demarat operațiuni militare împotriva Ucrainei. Biserica Ortodoxă Ucraineană întotdeauna a fost, este și va fi alături de poporul său. Astăzi mă adresez către toți credincioșii Bisericii noastre și către toți cătețenii Ucrainei. Nu intrați în panică, căci Dumnezeu este cu noi. În aceste zile…
1:10, sâmbătă, 26 februarie, 2022 | Continuarea
Mănăstirea Căpriana oferă peste 40 de locuri de cazare refugiaților din Ucraina
Mănăstirea Căpriana a identificat peste 40 de locuri de cazare pentru refugiații din Ucraina. Mănăstirea Căpriana aduce la cunoștință autorităților responsabile pentru refugiați, că este disponibilă dea primi peste 40 de persoane pentru ai caza. Număr de contact: 060763594 Sursa: https://www.facebook.com/Manastirea-Capriana/
11:54, sâmbătă, 26 februarie, 2022 | Continuarea

