Articole din rubrica Ştiri
Presfinţitul Episcop Ioan în vizită la tabăra de vară pentru copii din Chişinău
Al doilea an, cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir, se organizează tabăra de vară pentru copiii din municipiul Chişinău. Tabăra este organizată în incinta Universităţii de Stat din Moldova, cu concursul bisericii „Întâmpinarea Domnului” şi a rectoratului instituţiei. Într-o săptămână, de când a fost deschisă, la tabără s-au înscris peste 20 de copii cu vârsta cuprinsă…
1:42, joi, 18 iunie, 2015 | Continuarea
Susţinerea tezelor de masterat la Programul „Consiliere educațională și spirituală” din cadrul USM
În perioada 9-10 iunie 2015 a avut loc susţinerea tezelor de masterat la Programul „Consiliere educațională și spirituală”. Specialitatea în cauză oferă o dublă perspectivă a studiilor: pedagogică şi moral-spirituală. Expunerea publică a lucrărilor a demonstrat că absolvenții cunosc şi înţeleg problematica educaţiei și a managementului educaţiei creştine în context instituţional, că pot organiza şi…
12:07, miercuri, 17 iunie, 2015 | Continuarea
Doamna Veronica Musteaţă – un doctor de vocaţie
Ne-am apropiat, chiar ne-am împrietenit cu familia doamnei doctor Veronica Musteaţă, ginecolog-obstretrician. A ajuns la o frumoasă vârstă. Iar prin acest modest răvaş vrem să-i mulţumim Domnului că ne-a dat să ne cunoaştem. Acum îmi amintesc de vorba plină de tâlc: „Dumnezeul lucrează prin oameni”. Aşa a lucrat, încât ne-am împrietenit cu această minunată doamnă….
9:39, marți, 16 iunie, 2015 | Continuarea
„Să formăm monahi cu ţinuta de altădată” – arhimandritului Iov (Cristea) la ceas aniversar
Sâmbăta trecută am serbat creştineşte la mănăstirea Curchi. Împreună cu profesorii şi absolvenţii programului de masterat Studii filologice şi spiritualitate creştină din cadrul Facultăţii de Litere a Universităţii de Stat din Moldova, am poposit la sfânta mănăstire, unde eram aşteptaţi de către unul din absolvenţi – părintele arhimandrit Iov (Cristea). Astăzi cuvioşia sa a ajuns…
9:29, marți, 16 iunie, 2015 | Continuarea
Tot mai mulţi slujitori şi mireni solicită programe de master creştine
În pragul admiterii într-un nou an de studii universitar, a pornit campania: „Alege un nou domeniu pe placul sufletului tău”. Specialişti din diverse domenii sunt invitaţi la Universitatea de Stat din Moldova pentru a se regăsi în următoarele domenii de profesionalizare: filologie, istorie şi pedagogie, prin prisma învăţăturii şi moralei creştine. Acum trei ani au…
5:25, marți, 16 iunie, 2015 | Continuarea
Protoiereul Valeriu Potoroacă – omul cumpătării!
„Nici frumuseţea, nici banul nu face pe om fericit, ci numai înţelepciunea şi cumpătarea” (Clement Alexandrinul) Omul trăieşte cu clipele sărbătorii. Iată că bunul şi dragul părinte Valeriu Potoroacă, parohul bisericii „Sf. Pantelimon” din Chişinău, a ajuns la un frumos popas aniversar – 60 de ani de viaţă. Acum un deceniu, pe când discutam cu…
9:41, duminică, 14 iunie, 2015 | Continuarea
Susţinerea tezelor de masterat la Programul „Studii Filologice și spiritualitate creștină”
În perioada 8-12 iunie 2015 a avut loc susţinerea tezelor de masterat la Programul „Studii Filologice și spiritualitate creștină”. Programul de masterat în cauză oferă o dublă perspectivă a studiilor: filologică şi teologică. Proaspeţii absolvenţi ai studiilor de master au demonstrat multă responsabilitate, sârguinţă şi incontestabile capacităţi de cercetători. Susţinerea tezelor de master a fost…
9:00, sâmbătă, 13 iunie, 2015 | Continuarea
La Catedrala Mitropolitană din Chişinău vor fi aduse spre închinare icoana şi părticele din moaştele Sfintei Matrona din Moscova
La Catedrala Mitropolitană din Chişinău vor fi aduse spre închinare icoana şi părticele din moaştele Sfintei Matrona din Moscova. Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Mitropolit Vladimir, mâine, 13 iunie, la Catedrala „Naşterea Domnului” din Chişinău, vor fi aduse din Rusia, spre închinarea dreptmăritorilor creştini, icoana şi părticele din moaştele Fericite Matrona din Moscova. Sfinţeniile vor fi întâmpinate…
7:50, vineri, 12 iunie, 2015 | Continuarea
La Iași a avut loc conferința „Familii infertile”
Pe 11 iunie 2015 a avut loc conferința „Familii infertile. Remedii duhovnicești”, susținută de Pr. Conf. Dr. Octavian Moșin (președinte al Asociației Studenților Creștin Ortodocși din Moldova și tată a trei copii dintre care primii doi infiați). Părintele Octavian a mai abordat câteva teme: cum trebuie să se pregătească tinerii pentru a avea o familie,…
6:58, vineri, 12 iunie, 2015 | Continuarea
O sărbătoare de suflet pentru locuitorii satului Sămășcani, raionul Șoldănești
Pe data de 7 iunie curtea bisericii „Nasterea Maicii Domnului”din satul Sămăşcani a devenit neîncăpătoare. Zeci de creştini din partea locului, dar și din satele megieșe au asistat la liturghia de duminică. Toţi aşteptau cu mare nerăbdare începutul sărbătorii „Lumină din lumină” consacrat memoriei domnitorului Ștefan ce Mare , în cadrul căreia a avut loc…
3:49, vineri, 12 iunie, 2015 | Continuarea
Reacția Mitropoliei Moldovei privind organizarea concertului dedicat Zilei Rusiei în scuarul Catedralei
Orice persoană care intenţionează să desfăşoare o întrunire în spaţiul dintre Arcul de Triumf şi Clopotnița Catedralei Mitropolitane trebuie să notifice în scris, printr-o declaraţie prealabilă, autoritatea administraţiei publice locale din unitatea administrativ-teritorială respectivă. Declaraţia de mai sus este o reacţie a Mitropoliei Moldovei la cele spuse de Asociaţia Culturală „Prietenii Rusiei în Moldova”, care intenţionează să organizeze Concertul pentru…
10:48, joi, 11 iunie, 2015 | Continuarea
Și-a început activitatea tabăra de vară pentru copii organizată de Biserica „Întâmpinarea Domnului”, USM
Astăzi, 8 iunie 2015, tabăra de vară pentru copii organizată de Biserica „Întâmpinarea Domnului” din incinta USM și-a început activitatea. În dimineața zilei, copiii au fost întâmpinați de pr. Octavian Moșin și de tinerii din Asociația Studenților Creștini Ortodocși în lăcașul bisericii . Deschiderea perioadei de activitate a început cu un Te Deum de multumire…
4:36, luni, 8 iunie, 2015 | Continuarea
ÎPS Mitropolit Vladimir a sfințit piatra de temelie a unei noi biserici în s. Ghidighici, mun. Chișinău
Întâmpinat de către părintele-paroh Prot. Maxim Melinti, de alți numeroși slujitori, precum și de credincioși din localitate, ÎPS Mitropolit a sfinţit piatra de temelie a noii biserici „Schimbarea la faţă a Domnului” şi a centrului social „Insula Fericirii”. Cu acest frumos și important prilej, Vlădica Vladimir a dat o apreciere aleasă eforturilor făcute de oamenii…
2:37, luni, 8 iunie, 2015 | Continuarea
Binecuvântarea unui bust cu chipul lui Constantin Stere
Universitatea de Studii Politice și Economice Europene ”C. Stere”, cu prilejul aniversării a 150 de ani de la nașterea prozatorului, publicistului, juristului și omului politic Constantin Stere, a decis inaugurarea unui bust acestei remarcabile personalități ale neamului. Bustul a fost instalat și dezvelit chiar la intrarea in universitate. La eveniment s-au adunat savanți, oameni de…
7:03, vineri, 5 iunie, 2015 | Continuarea
Sfinții Constantin și Elena prăznuiți cu fast la capela Universității de Stat din Moldova
În dimineața zilei de miercuri, 3 iunie, la biserica din incinta universității s-a simțit duh de sărbătoare. În dangătul clopotelor era întâmpinat PS Ioan, episcop de Soroca, vicar mitropolitan. Din zori zeci de tineri și credincioși adunați laolaltă erau în așteptarea Liturghiei praznicale. Cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir, tocmai prima Liturghie a episcopului Ioan a…
4:53, miercuri, 3 iunie, 2015 | Continuarea

