Articole din rubrica Acatiste, Rugăciuni
Canon de rugăciune către Sfântul Ierarh Emilian Mărturisitorul, Episcopul Cizicului
Troparul Sfântului Ierarh Emilian Mărturisitorul, Episcopul Cizicului, glasul al 4-lea: Îndreptător credinţei şi chip blândeţilor, învăţător înfrânării te-a arătat pe tine turmei tale adevărul lucrurilor. Pentru aceasta ai câştigat cu smerenia cele înalte, cu sărăcia cele bogate. Părinte Ierarhe Emilian, roagă pe Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre. Cântarea 1, glasul 1. Irmos: Dreapta…
5:19, vineri, 21 august, 2020 | Continuarea
Acatistul Sfintei Cuvioase Teodora de la Sihla
Condac 1: Veniți, toți cei iubitori de Hristos, cu credință și cu evlavie la pomenirea Cuvioasei Maicii noastre Teodora, care în pustia Sihlei în mari nevoințe a petrecut și lumină sihaștrilor s-a făcut. Cu laude să slăvim pe Dumnezeu și să cinstim pe cuvioșii Lui, zicând: Bucură-te, Cuvioasă Teodora, a Moldovei duhovnicească floare! Icos 1:…
2:10, joi, 20 august, 2020 | Continuarea
Canon de rugăciune la Înainteprăznuirea Schimbării la Faţă a Domnului
Tropar la Înainteprăznuirea Schimbării la Faţă a Domnului, glasul al 4-lea: Schimbarea la Faţă a lui Hristos mai înainte să o întâmpinăm, luminat praznuind cele mai înainte de prăznuire, credincioşilor şi să strigăm: sosit-a ziua dumnezeieştii veselii; Stăpânul se suie în Muntele Taborului, Frumuseţea Dumnezeirii Sale să o strălucească. Cântarea 1, glasul al 4-lea….
5:32, marți, 18 august, 2020 | Continuarea
Canon de rugăciune către Sfinţii 7 tineri din Efes: Maximilian, Exacustodian, Iamvlih, Martinian, Dionisie, Ioan şi Constantin
Troparul Sfinţilor 7 tineri din Efes: Maximilian, Exacustodian, Iamvlih, Martinian, Dionisie, Ioan şi Constantin, glasul al 4-lea: Mari sunt isprăvile credinţei! În peşteră, ca într-o cămară împărătească, au petrecut cei şapte sfinţi tineri şi fără stricăciune au murit. Iar după multă vreme, ca dintr-un somn s-au sculat, pentru încredinţarea învierii tuturor oamenilor. Pentru rugăciunile lor,…
7:55, luni, 17 august, 2020 | Continuarea
Canon de rugăciune la Praznicul Scoaterii Sfintei Cruci
Tropar la Praznicul Scoaterii Sfintei Cruci, glasul 1: Mântuieşte, Doamne, poporul Tău şi binecuvintează moştenirea Ta. Biruinţă binecredincioşilor creştini asupra celui protivnic dăruieşte şi cu Crucea Ta păzeşte pe poporul Tău. Cântarea 1, glasul al 8-lea. Irmosul: Pe Faraon cel purtat în car, l-a cufundat toiagul lui Moise, cel ce a făcut minuni oarecând,…
10:11, vineri, 14 august, 2020 | Continuarea
Canon de rugăciune către Sfântul şi Dreptul Evdochim
Troparul Sfântului și Dreptului Evdochim, glasul al 4-lea: Cel Ce te-a chemat pe tine de pe pământ la cereştile locaşuri păzeşte şi după moarte nevătămat trupul tău, sfinte; că tu, cu curăţie şi cu cinstită viaţă, fericite, ai vieţuit, nespurcându-ţi trupul, pentru aceasta, cu îndrăznire roagă pe Hristos Dumnezeu să ne mântuiască pe noi. …
10:10, joi, 13 august, 2020 | Continuarea
Canon de rugăciune către Sfinţii Apostoli Sila, Silvan, Crescent, Epenet şi Andronic
Troparul Sfinţilor Apostoli Sila, Silva, Crescent, Epenet şi Andronic, glasul al 3-lea: Sfinţilor Apostoli, rugaţi pe Milostivul Dumnezeu ca să dea iertare de greşeli sufletelor noastre. Cântarea 1, glasul al 2-lea. Irmosul: Celui ce marea cea neumblată şi cu valuri, prin dumnezeiască porunca Sa, a secat-o şi a îndemnat pe poporul israelit să treacă…
11:52, miercuri, 12 august, 2020 | Continuarea
Acatistul Cuviosului Moise Ungurul, făcătorul de minuni de la Pecerska
Troparul Cuviosului Moise Ungurul, Glasul 3 Ca un alt Iosif, al curăţiei şi al fecioriei iubitor, cinstitule şi la fel cu îngerii, Moise, cu cântări sfinte te cinstim noi, păcătoşii; cu sârguinţă ne rugăm ţie: roagă pe Hristos Domnul, să vindece patimile noastre şi să ne dăruiască nouă mare milă. Condac 1 Biruitorule făcător de…
11:45, luni, 10 august, 2020 | Continuarea
Canon de rugăciune la Sărbătoarea Adormirii Sfintei Ana, mama Preasfintei Născatoare de Dumnezeu
Tropar la Sărbătoarea Adormirii Sfintei Ana, mama Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, glasul al 4-lea: Pe Ceea ce a născut Viaţa în pântece o ai purtat, pe Curata Maica lui Dumnezeu, de Dumnezeu gânditoare, Sfântă Ana. Pentru aceasta, acum la primirea cerească, unde este locaşul celor ce se veselesc întru slavă, bucurându-te acum te-ai mutat; cere pentru cei…
10:41, vineri, 7 august, 2020 | Continuarea
Acatistul Sfintei Muceniţe Hristina (Cristina)
Troparul Sfintei Muceniţe Hristina, glasul al 4-lea: Mieluşeaua ta, Iisuse, Hristina, strigă cu mare glas: Pe Tine, Mirele meu, Te iubesc, şi spre Tine căutând mă chinuiesc, şi împreună mă răstignesc, şi împreună mă îngrop cu botezul Tău, şi pătimesc pentru Tine, că să şi împărăţesc întru Tine, şi mor pentru Tine, că să viez…
8:14, joi, 6 august, 2020 | Continuarea
Canon de rugăciune către Sfântul Sfinţit Mucenic Foca, Episcop de Sinope
Troparul Sfântului Sfinţit Mucenic Foca, Episcop de Sinope, glasul al 4-lea: Şi părtaş obiceiurilor şi următor scaunelor apostolilor fiind, lucrare ai aflat, de Dumnezeu insuflate, spre suirea privirii la cele înalte. Pentru aceasta, cuvântul adevărului drept învăţând şi cu credinţa răbdând până la sânge Sfinţite Mucenice Foca, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre….
8:01, marți, 4 august, 2020 | Continuarea
Acatistul Sfinţilor Mucenici Doctori fără de arginţi Cosma şi Damian
Troparul Sfinţilor Mucenici doctori fără de arginţi Cosma şi Damian, glasul al 8-lea: Sfinţilor doctori cei fără de arginţi şi de minuni făcătorilor, Cosma şi Damian, cercetaţi neputinţele noastre; în dar aţi luat, în dar daţi-ne nouă. Condacul 1 Cei aleşi făcători de minuni, răbdătorilor de patimi ai lui Hristos şi doctori preaînţelepţi, care în…
9:02, marți, 14 iulie, 2020 | Continuarea
Acatistul sfinților lavrei Pecerska din Kiev
Sfintii cu sfinte moaste din marea Lavra din Pecerska apartin Bisericii Ortodoxe a Ucrainei – Mitropolia de Kiev. Aceasta mitropolie este subordonata canonic Patriarhiei de la Moscova si este singura organizatie canonica ortodoxa de pe teritoriul Ucrainei. Foarte multi romani si moldoveni care au ajuns la Kiev au avut bucuria de a se…
11:07, sâmbătă, 16 mai, 2020 | Continuarea
Fără Liturghie, Spovedanie şi Împărtăşanie, molitfele, dezlegările şi „acatistele“ nu ne pot mântui
Pe parcursul anilor de preoţie ne-am confruntat adesea cu solicitări insistente din partea anumitor credincioşi pentru dezlegări, molitfe, citiri de „acatiste”, sfeştanii la domiciliu etc., cu scopul mărturisit de a scăpa de un anume necaz, de a li se împlini diferite doleanţe etc. Înfiripând în prealabil un mic dialog cu fiecare dintre solicitanţi, am constatat…
11:12, marți, 29 octombrie, 2019 | Continuarea
Acatistul la icoana Maicii Domnului “Pătimitoarea”
Celei alese, dintre toate fiicele neamurilor, binecuvîntatei Fecioarei Maria Născătoarei de Dumnezeu, Îi aducem închinare smerită în faţa Preacuratului Ei Chip. Primeşte, O, Preanevinovată şi rugăciunea nevrednicilor robilor Tăi, care cinstesc Patimile ce le-a îndurat pe Cruce Fiul Tău şi Dumnezeul nostru, şi cu umilinţă strigăm Ţie: Bucură-te, Mireasă Pururea Fecioară! Icosul I Îngerii au…
4:42, joi, 8 august, 2019 | Continuarea

