Articole din rubrica Vieţile Sfinţilor
Viaţa şi minunile Sfântului Cuvios Ioan de la Rila
Fost-a acest părinte un om trăitor după duh, bine credincios si iubitor de Hristos, temător de Dumnezeu – slujindu-I Lui cu frică si cutremur. El niciodată nu înceta a vărsa lacrimi, amintindu-si prorocestile cuvinte rostite prin gura lui David: „Spăla-voi în fiecare noapte patul meu, cu lacrimile mele asternutul meu voi uda (Ps. 6, 6)“….
9:24, vineri, 31 octombrie, 2025 | Continuarea
Acatistul Sfântului Cuvios Ioan de la Rila
Condacul 1 Pe tine, alesul Domnului, cel ce din tinerețe L-ai iubit pe Hristos și I-ai urmat pe calea cea îngustă, iar pentru multele tale nevoințe și râuri de lacrimi, te-ai îmbogățit cu darurile Sfântului Duh, te fericim, mare sihastru al Rilei, și te rugăm, ca unul ce ai îndrăznire multă înaintea Sfintei Treimi, să…
9:08, vineri, 31 octombrie, 2025 | Continuarea
Viaţa Sfântului Apostol și Evanghelist Luca
Sfântul evanghelist Luca era de neam din Antiohia Siriei şi din tinereţe a deprins înţelepciunea elinească şi meşteşugul doctoricesc, făcându-se doctor iscusit. Apoi a fost şi zugrav ales. Cunoştea bine limba egipteană şi greacă şi, deprinzându-se desăvârşit şi cu învăţătura evreiască, a mers la Ierusalim. În acea vreme Domnul nostru Iisus Hristos, petrecând pe…
8:48, vineri, 31 octombrie, 2025 | Continuarea
Acatistul Sfântului Apostol şi Evanghelist Luca
Troparul Sfântului Apostol şi Evanghelist Luca: Apostole Sfinte şi Evangheliste Luca, roagă pe Milostivul Dumnezeu, ca să dea iertare de greşeli sufletelor noastre. Ucenic făcându-te Cuvântuャlui lui Dumnezeu, împreună cu Apostolul Pavel, ai luminat tot pământul şi negura ai gonit, scriind Dumャnezeiască Evanghelie, a lui Hristos, Dumnezeul nostru. Condacul întâi: Pe trâmbiţa cea bine glăsuitoare,…
8:25, vineri, 31 octombrie, 2025 | Continuarea
Viața Cuviosului Iosif de Volokolamsk
Cuviosul Iosif de Volokolamsk, cunoscut și ca Iosif de Voloțk sau Iosif Voloțki (în rusă: Ио́сиф Во́лоцкий) a fost un stareț și teolog al Bisericii Rusiei, spre sfârșitul secolului al XV-lea și începutul secolului al XVI-lea. El era liderul grupului care susținea dreptul mănăstirilor de a deține pământ, grup care a primit numele de „iozefiți”….
5:00, vineri, 31 octombrie, 2025 | Continuarea
Viaţa Sfântului Ierarh Andrei Criteanul
Dumnezeiescul părinte Andrei îşi avea patria în vestitul Damasc, care acum se numeşte de turci Siam. El s-a născut din părinţi cinstitori de Dumnezeu şi îmbunătăţiţi, care se numeau Gheorghe şi Grigoria. Până la vârsta de şapte ani pruncul era fără de glas, neputând să grăiască nicidecum, încât şi părinţii lui se întristau foarte mult…
9:23, miercuri, 29 octombrie, 2025 | Continuarea
Acatistul Sfântului Ierarh Andrei Criteanul
Condacul 1 Prăznuiește astăzi întreaga creștinătate strălucitul praznic al pomenirii tale celei de lumină purtătoare, chemând la sine toată latura creștinească; și se bucură, căci a dobândit vistierie mare, prin dumnezeieştile tale cântări și laude, Părinte Andrei, cele cu dulceaţă alcătuite. Pentru aceasta, toţi grăim către tine: nu înceta să te rogi pentru noi toţi,…
9:01, miercuri, 29 octombrie, 2025 | Continuarea
Canon de rugăciune către Sfântul Proroc Oseea
Troparul Sfântului Proroc Oseea Glasul al 2-lea A proorocului Tău Oseea pomenire, Doamne, prăznuind, printr-însul Te rugăm, mântuieşte sufletele noastre. Cântarea 1 Glasul 1 Irmosul Lui Dumnezeu Celui Ce a ajutat în Egipt lui Moise şi printr-însul pe Faraon cu toată oastea l-a înecat, cântare de biruinţă să-I cântăm, că S-a preamărit. Stih: Sfinte Prorocule…
8:38, miercuri, 29 octombrie, 2025 | Continuarea
Acatistul Sfântului Mucenic Longhin Sutașul
Troparul Sfântului Mucenic Longhin, glas 4 Mucenicul Tău, Doamne, Longhin, întru nevoinţa sa, cununa nestricăciunii a dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru; că având puterea Ta, pe chinuitori a învins; zdrobit-a şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule. Condacul Sfântului Mucenic Longhin Sutaşul, glas 4 Veselindu-se, s-a bucurat Biserica…
8:01, miercuri, 29 octombrie, 2025 | Continuarea
Viaţă Sfântului Mucenic Longhin Sutașul
Domnul nostru Iisus Hristos, prin negrăita Lui milă, a binevoit să ne mântuiască de la pierzare cu patima Sa cea de voie, prin Cruce, prin moarte şi prin înviere, dându-Se spre chinuri, ca să se rănească pentru păcatele noastre. Atunci un sutaş, anume Longhin, de neam din Capadocia, fiind sub stăpânirea lui Pilat, a fost…
11:37, marți, 28 octombrie, 2025 | Continuarea
Acatistul Maicii Domnului Sporitoarea grânelor
Acatistul Maicii Domnului Sporitoarea grânelor – Marian și Maria Moise Maicii lui Dumnezeu celei alese dintru toate neamurile si Stapanei cerului si a pamantului, care ne izbaveste pe noi din toata nevoia, cantare de multumire ii aducem. Ci tu, Preamilostiva Doamna de Dumnezeu Nascatoare primeste rugaciunea noastra cea fierbinte, apara-ne de foamete si pagube, daruieste…
5:57, marți, 28 octombrie, 2025 | Continuarea
Viaţa Sfântului Mucenic Luchian preotul
Sfântul Lucian era de loc din cetatea Samosatelor din Siria, născut din părinţi drept-credincioşi. La vârsta de doisprezece ani a rămas orfan şi averea care i-a rămas de la părinţi a împărţit-o la săraci, iar el, alegându-şi viaţa cea strâmtă şi aspră, se deprindea la învăţătura dumnezeieştilor cărţi. Din tinereţea lui nu bea vin, ci…
4:29, marți, 28 octombrie, 2025 | Continuarea
Viața Sfântului Cuvios Eftimie cel Nou (†898)
S-a născut în zona Ancyrei în anul 823 din părinți credincioși, la botez primind numele de Nichitas. La vârsta de șapte ani a fost părăsit de tatăl său, și la vârsta de șaptesprezece ani s-a căsătorit cu Eufrosina și a dobândit o fiică Anastaso. Dorind o viață de nevoință, și-a lăsat bogăția rudelor și a…
3:40, marți, 28 octombrie, 2025 | Continuarea
Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva
Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție. Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și toate le împlinești, Vistierul bunătăților și dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi, și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre. Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi (de…
7:02, duminică, 26 octombrie, 2025 | Continuarea
Viața Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași, Ocrotitoarea Moldovei
În fiecare an, la 14 octombrie, Biserica Ortodoxă de pretutindeni prăznuiește pe Cuvioasa Maică Parascheva. În chip deosebit, ea este cinstită în Moldova, întrucât de mai bine de 350 de ani moaștele ei se găsesc la Iași, fiind izvor de binecuvântare și însănătoșire duhovnicească și trupească pentru toți cei care o cheamă în rugăciune să…
5:56, duminică, 26 octombrie, 2025 | Continuarea

