Către cei leneși care nu vor să lucreze
22:21, joi, 13 august, 2020 | Cuvinte-cheie: catre cei lenesi, cei care nu vor sa lucreze, femeile sa se obisnuiasca de mici cu munca, fii harnic, fii muncitor, lenesul este blestemat, lucrarea pamantului este asemenea cu viata pustniceasca, om blestemat
Întru această zi, învăţătură a Sfântului Vasilie, către cei leneşi, care nu vor să lucreze cu mâinile lor şi cuvânt de laudă pentru cei ce săvârşesc tot binele
Nu voiam, fraţilor, să grăiesc către voi despre aceasta, dar mă tem de cuvântul care zice: „Să deşteptaţi pe cei somnoroşi şi să îndemnaţi la lucru pe cei leneşi.” Iar, dacă fugiţi de pământeştile osteneli, apoi, nu veţi vedea bunătatea lui Dumnezeu.
Căci, luptătorilor, le-a făgăduit Dumnezeu, pentru lupta lor, sănătate; iar, pentru osteneli, mântuire. Cel leneş şi nelucrător, după cuvântul Apostolului, să nu mănânce. Lucrarea pământului este asemenea cu viaţa pustnicească şi cu osteneala călugărilor, de vreme ce, scuturându-şi somnul, omul merge la lucrarea pământului şi iubeşte pustia, mai mult decât casa şi arginţii, şi se împotriveşte gerului, cu osteneala trupului. Drept aceea, un astfel de om îşi mănâncă roadele ostenelilor sale, adunând trupului îndulcirile cele trebuitoare.
Încă, dintru acelea, hrăneşte şi pe cei săraci şi mai ales, pe Hristos Iisus Însuşi, Care însutit îi înmulţeşte roadele semănătorului, dându-i ploaie timpurie şi târzie. Lucrătorul de pământ se va sătura de pâine şi mâinile lui se vor îmbogăţi, fiindcă îşi înalţă stogurile ariilor sale. Şi, cel ce se laudă cu ostenelile sale, binecuvântat este de Dumnezeu. Iar leneşul, slăvindu-se pe sine, blestemat este. De s-ar fi îngrijit Dumnezeu de cei leneşi, apoi, ar fi poruncit buruienilor să facă grâu şi pădurii să facă tot felul de poame.
Vai de voi, iubitorilor de deşertăciuni, fiindcă aveţi toate mădularele întregi şi trupul sănătos şi nu vreţi să lucraţi. Apoi, ce fel de plată veţi lua de la Dumnezeu şi ce veţi aduce lui Dumnezeu din ostenelile voastre?
Căci lui Dumnezeu nu-i trebuie jertfă din furt, că de furt, El se scârbeşte. Pentru că nu somnoroşilor le-a făgăduit viaţă veşnică, nici mincinoşilor, nici clevetitorilor, nici hoţilor, nici jefuitorilor, ci celor ce se ostenesc, cu credinţă, la toate lucrările. Unii, adică, ostenind la roadele câmpului, alţii păscând dobitoacele şi caii şi, din acestea, dând zeciuială lui Dumnezeu, aşa se mântuiesc. Iar alţii, fân cosesc, hrănesc mieii şi, din acestea, îmbrăcând pe săraci, primesc binecuvântare de la Domnul. Iar alţii călătoresc pe mare şi, făcând negustorie pe pământ, adună bogăţie. Daţi, dar, partea sufletului, la biserici şi la săraci, şi, de aici, după ducerea voastră, veţi lua însutit plata care este păzită în ceruri. Şi cei ce aveţi orice fel de lucru al mâinilor voastre, să daţi milostenie, ca, prin acea milostenie, să aflaţi dreptate la Judecătorul Dumnezeu.
Femeilor, întremaţi-vă trupurile voastre pentru muncă şi întindeţi-vă mâinile voastre la fus şi să cunoaşteţi că bine este a lucra, că nimeni, fără de osteneală, nu se va încununa. „Că, pe fiecare, după fapte îl voi judeca”, zice Domnul, „şi fiecare, după faptele sale, va lua răsplată”.
Sfântul Ierarh Vasile cel Mare, Din cuvintele duhovnicești ale Sfinților Părinți, Editura Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, Suceava, 2003, pp. 311-312