„Căutaţi cele cereşti!” Slujire arhierască în Duminica a III-a după Cincizecime la Mănăstirea Curchi
14:20, duminică, 3 iulie, 2022 | Cuvinte-cheie: episcop siluan salari
„Toată grija cea lumească să o lepădăm…”
În Duminica a III-a după Rusalii Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar al Mitropoliei Chișinăului și a întregii Moldove, înconjurat de un sobor de slujitori, a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Mănăstirea Curchi.
Pericopa evanghelică din această Duminică face parte din cuvântarea rostită de Mântuitorul în prima parte a activității sale publice, cunoscută sub numele de Predica de pe munte. Fragmentul pe care-l citim în această Duminică vorbește despre obstacolele pe care ni le ridicăm în calea drumului spre Împărăție. Aceste obstacole sunt realitățile cotidiene pe care le transformăm noi înșine în griji obsesive ale vieții: hrana, îmbrăcămintea, confortul, siguranța financiară și toate cele asemenea lor.
„Din primul moment după trezire, sufletul este asaltat de griji, care nu ne lasă nici să şedem locului, nici să stăm de vorba cu cineva cum se cuvine, nici măcar să mâncăm în linişte, până când nu ne doboară osteniţi la odihnă, în noaptea adâncă – odihnă, la rândul ei, tulburată de vise pline de griji. Această boala se numeşte grija de multe, ea mănâncă sufletul, ca rugina fierul,” ne spune Sf. Teofan Zăvorâtul.
„Fragmentul evanghelic din această zi ne îndeamnă la o meditație profundă asupra scopului vieții noastre. Ne îndeamnă să ne răspundem, cui alegem să-i slujim lui Dumnezeu sau lui Mamona? Când gândul și inima ne sunt lipite de cele materiale, ne îndepărtăm de Dumnezeu, ne lipsim de harul Său dătător de viață. Însă dacă tindem să ne alipim de Dumnezeu, să-I slujim și să ne lăsăm conduși de El, nimic din cele necesare nu ne va lipsi. Să căutăm Împărăția lui Dumnezeu, care nu este nimic altceva decât o viață cu Dumnezeu, pentru a ne sfinți și a deveni cu adevăra fii ai Împărăției Cerului” , a menționat Ierarhul Orheiului în cuvântul de învățătură adresat către cei prezenți.
Dumnezeu poartă de grijă întregii creații și mai ales nouă, oamenilor, pentru a ne atinge scopul: mântuirea. De aceea, ne poruncește: „Nu duceți grijă, spunând: Ce vom mânca, ori ce vom bea… Știe doar Tatăl vostru Cel ceresc că aveți nevoie de ele. Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui și toate acestea se vor adăuga vouă” (Matei 6, 31-33). El ne-a creat așa cum suntem, cu aceste nevoi și El le cunoaște, căci „El a hotărât ca firea noastră să aibă astfel de nevoi”. Și tot El este Cel ce ne cheamă la o patrie mai bună, cea cerească, şi vrea să ne scape de „dragostea ce ne leagă pe pământ”. Fiindcă „n-am fost făcuți (numai) să mâncăm, să bem…, ci să plăcem lui Dumnezeu și să dobândim bunătățile ce vor să fie”. Iar celui care caută cele duhovnicești i se vor adăuga și cele trupești.
Sursa: https://manastireacurchi.md/