„Ce bine să fac ca să am viaţa veşnică?” Duminica a XII-a dupa Rusalii la Sfânta Mănăstirea Curchi
13:42, duminică, 30 august, 2020 | Cuvinte-cheie: episcop siluan, manastirea curchi
În Biserica noastră sfânt nu este socotit cel nepăcătos sau cel desăvârşit moral, ci acela care a dobândit o legătură cu Dumnezeu, care L-a iubit pe Dumnezeu, s-a legat de El, şi Dumnezeu a devenit centrul vieţii lui. (Pr. Varnava Iankos)
În Duminica a XII-a după Rusalii, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar Mitropolitan, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, a oficiat sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Mănăstirea Curchi.
„Învăţătorule bun, ce trebuie să fac ca să moştenesc viaţa veşnică?”, este întrebarea pe care i-o adresează Tânărul bogat lui Hristos. Este întrebarea pe care trebuie să şi-o pună orice om pe acest pământ.
Deși păzea cu sfințenie poruncile Legii Vechi, tânărul nu era pregătit să urmeze lui Hristos, simțea lipsa unei vieți adevărate, dar nu avea suficient curaj pentru a lăsa în urmă bogăția și averile sale. Despre această căutare din viața omului Sfântul Siluan Athonitul spunea: „Până când nu cunoaşte mai mult, omul e mulţumit cu puţinul pe care‑l are. Seamănă cu un cocoş de la ţară, care trăieşte într‑o mică ogradă, vede câţiva oameni şi câteva dobitoace, cunoaşte câteva zeci de găini şi e mulţumit cu viaţa lui, pentru că nu ştie mai mult. Dar vulturul ce zboară sus în nori, care îmbrăţişează cu privirea‑i ageră depărtările, care respiră de departe miresmele pământului, care se desfată de frumuseţea lumii şi cunoaşte multe ţări, mări şi râuri, care vede o mulţime de animale şi de păsări, acest vultur n‑ar fi mulţumit dacă ar fi pus într‑o mică ogradă laolaltă cu cocoşul. Tot aşa şi omul, câtă vreme nu cunoaşte mai mult, se mulţumeşte cu puţinul pe care‑l are”.
Mântuitorul l-a îndemnat pe Tănărul bogat să ridice ștacheta vieții sale, să depășească trăirea unei vieți doar morale și să pășească pe calea desăvârșirii. Viața adevărată pentru un creștin reprezintă cunoașterea și întâlnirea directă cu Dumnezeu. De aceea spunea Fericitul Augustin: „Ne‑ai făcut pentru tine, Doamne, și neliniștită este inima noastră până se va odihni întru tine”.
Și pe noi Hristos ne îndeamnă la jertfă, la o luptă pentru o viață mai curată, mai adevărată, ancorată în veșnicie. Dacă Hristos nu este în miezul vieții noastre, ne facem vinovați asemenea tânărului bogat de pierderea șansei oferite de Hristos, de a fi asemenea Lui…
În cuvântul de învățătură rostit în cadrul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Siluan a subliniat faptul că împlinirea poruncilor lui Dumnezeu este o nevoință continuă, care trebuie să ne ducă la simțirea și la vederea lui Dumnezeu. „Să-I cerem lui Hristos să ne dăruiască acea putere sufletească, care ne-ar face capabili să renunțăm la orice pentru El. Să-L punem în centrul vieții noastre, să-L iubim și să-I slujim cu toată ființa noastră. Și apoi, să-I cerem să ne facă mai buni, mai înțelepți, gată de jertfă, dăruire și iubire”, a menționat Ierarhul Orheiului.
Răspunsurile liturgice la strană au fost date de către Corul arhieresc al mănăstirii Curchi, condus de dl Dumitru Buga.
Sursa: https://manastireacurchi.md/