Ce este coliva? Originea și semnificația colivei

Numele vine de la grecescul κόλλυβα, τά — ta kolliva sau κόλλυβον, τό — to kollivon, care inseamna coliva.

La inceput coliva a servit ca hrana, iar mai apoi la pomenirea mortilor, dupa modele si traditii care existau deja in lumea pagana a timpului. Coliva, facuta din grau fiert, indulcita cu miere sau cu zahar, inchipuie insusi trupul mortului, deoarece hrana principala a trupului omenesc este graul (din care se face painea).

Ea este o ofranda ce se aduce pentru sufletele mortilor la zilele randuite pentru pomenirea lor (in ritualul Bisericii Ortodoxe, la romani). Coliva inchipuie insusi trupul mortului si este o expresie materiala a credintei in nemurire si inviere, fiind facuta din boabe de grau, pe care Hristos insusi le-a infatisat ca simboluri ale invierii trupurilor; dupa cum bobul de grau, ca sa incolteasca si sa aduca roada trebuie sa se ingroape mai intai in pamant si apoi sa putrezeasca, tot asa si trupul omenesc mai intai se ingroapa si putrezeste, pentru ca sa invieze apoi intru nestricaciune (Ioan 12, 24; I Cor. 15, 36 s.u,). Dulciurile si aromele care intra in compozitia colivei reprezinta virtutile sfintilor sau ale raposatilor pentru care se face coliva, sau dulceata vietii celei vesnice pe care speram sa o dobandeasca mortul.

Tot Coliva mai are o semnificatie profunda si tainica: Boabele de grau, care sunt adunate laolalta, simbolizeaza Biserica lui Hristos si pe membrii ei, cei vii si adormiti, care se gasesc impreuna in rugaciune. De aceea, la sfarsitul parastasului, cand preotul binecuvinteaza coliva, crestinii se apropie, apuca cu manile de marginile farfuriei si o leagana in semn de oferire catre Dumnezeu.

Coliva mai inchipuie si trupul celui adormit si este in acelasi timp un semn vazut al credintei nostre in Inviere, pentru ca este facuta din boabe de grau pe care insusi Mantuitorul le-a infatisat ca purtand in ele icoana sau asemanare invierii trupului: dupa cum bobul de grau ca sa incolteasca si sa aduca roada trebuie sa se ingroape mai intai in pamant, apoi sa putrezeasca si in final sa dea rod, tot asa si trupul omenesc mai intai se ingroapa si putrezeste pentru ca sa invieze apoi intru nestricaciune. De aceia la binecuvantarea colivei de catre preot cand se canta Vesnica Pomenire, rudele si prietenii celui adormit ridica farfuria cu coliva, leganand-o pe maini in semn de comuniune sau legatura cu raposatul. Acelasi lucru il inchipuie si gustarea din coliva dupa binecuvantarea ei.

Acelasi rost il are si coliva simpla, neinsotita de vin, adusa de cei vii in biserica la ziua numelui lor, spre cinstea si pomenirea praznicului sau sfintilor sarbatoriti in acea zi sau spre pomenirea mortilor care poarta numele acelor sfinti. Ea se binecuvinteaza de catre preoti fie seara, la sfarsitul vecerniei, fie (mai des) ziua, la sfarsitul Liturghiei, dupa rugaciunea Amvonului, printr-o rugaciune deosebita: «Doamne, Cela ce ai facut toate cu cuvantul Tau…».

Coliva se face la parastase (termene de pomenire: la 40 de zile, 3 luni, 6 si 9 luni si la un an de la deces, apoi in fiecare an, pana la 7 ani); la sambetele mortilor inscrise in calendar; impreuna cu coliva se aduc si colaci sau paine, vin si lumanari, care inchipuiesc Trupul, Sangele si Lumina lui Hristos. Obiceiul de a aduce vin la inmormantare si parastas si de a stropi cu el crucis trupul mortului sau mormantul ori pardoseala bisericii (la parastas) reprezinta o datina veche care, dupa unele pareri, ar fi o prelungire a libatiunilor (stropirilor) cu vin, pe care stramosii nostri romani le faceau pe morminte. In crestinism, aceasta stropire aminteste de aromatele si balsamul cu care a fost uns Trupul Domnului la punerea Lui in mormant; vinul acesta preinchipuie si invierea pentru viata cea vesnica. In unele regiuni vinul se amesteca cu untdelemn si simbolizeaza, prin stropire, curatirea trupului de intinaciunea pacatelor, iar in alte regiuni se amesteca cu apa indulcita ori cu agheazma si poarta numele de paos sau paus (lat. pausum = incetare, odihna, moarte; de aici repausat sau raposat, adica mort); in unele parti prin paos (paus) se intelege ofranda (vin, paine, vase) ce se aduce pentru morti la biserica.

In Ardeal se aduce la inmormantari si parastase numai un colac, fara coliva. In locul ei se aduce un „pom“ (de obicei un bradut) impodobit cu zaharicale si lumanarele, care se poarta inaintea mortului cand se indreapta spre cimitir, pomul se infige in mormant (cand se aduce la parastase se da de pomana). Uneori in loc de pom se ia o simpla ramura care se infige in colac si se ridica in timpul cantarii (asa cum se ridica coliva la „Vesnica pomenire…“). Obiceiul de a aduce in loc de coliva un colac si pom se intalneste si in Moldova, dar aici pomul se aduce numai la 40 de zile de la moarte si se binecuvanteaza impreuna cu lucrurile care se dau de pomana. La parastas se impart, in biserica, lumanari aprinse, mai intai preotilor, ca si la inmormantare: lumanarile acestea simbolizeaza atat pe Hristos „Lumina lumii“, cat si lumina candelei credintei si a faptelor bune, care insotesc sufletul celui raposat. Aceeasi semnificatie o au lumanarile din sfesnice si cele care se aprind la capataiul mortului ori la morminte, ca si candelele care ard la morminte.

Leganarea colivei cu mainile este, pe de-o parte, expresia legaturii sufletesti vii si reale cu cei adormiti, iar pe de alta parte, inca un semn al invierii, asemanator celui din Sfanta Liturghie cand preotii leagana sfantul aer deasupra Darurilor la citirea Crezului pana la momentul cand se zic cuvintele “Si a inviat a treia zi, dupa Scripturi”, inchipuind cutremurul care a avut loc cu ocazia mortii si invierii lui Iisus Hristos (Matei 27, 51).