Ce lecție de viață ne dau frunzele toamna

Fiecare anotimp are frumusețea și rostul lui. Fiecare anotimp are simbolurile și pildele lui. Toamna este asociată biologic și vizual cu moartea naturii.

Frunzele care ruginesc, se usucă și cad seamănă cu trupul omenesc, care se naște, crește și moare pentru această lume. Deteriorarea frunzelor nu oferă un spectacol macabru, ci unul fascinant. Culoarea frunzelor de toamnă este ca argintul sau ca aurul. Ea reflectă maturitatea lor. Chiar dacă se pregătesc de plecare, nu au un aspect morbid. Sunt pline de lumină și de frumusețe, până la ultima suflare.

Parcă se împodobesc de nuntă. Parcursul frunzelor îl vom urma și noi. Cu cât rodul crește și se maturizează, cu atât frunzele se usucă. Ele au scopul de a proteja rodul. La fel putem spune și despre trupul nostru. Cu cât sufletul prinde viață și ajunge la maturitate duhovnicească, trupul începe să se micșoreze și să slăbească. Dacă putem învăța ceva de la frunze, aceasta este a trăi și a muri frumos. Frunzele nu se plâng pentru schimbările prin care trec. Noi de când ne naștem, plângem și ne plângem în continuu. Ne naștem plângân, trăim plângându-ne și murim plângând. Înainte de a muri pentru această lume, frunzele ne încântă cu lumina și culorile lor. Moartea frunzelor nu ne îngrozește, ci ne bucură, prin peisagistica lor. Așa cum frunzele îi bucură pe oameni prin gingășia, coloritul și umbra lor, tot așa ar trebui să facem și noi. Să aducem veselie celor din jur. Să îi protejăm de rău. Să îi bucurăm cu prezența noastră plină de iubire. Să fim mulțumitori și să plecăm din această viață cu zâmbetul pe buze. Cu chipul luminos. Cu inima plină de dragoste și de bunătate. Să plecăm frumos, cu bucurie. Știind că te duci la Hristos, că ți-ai îndeplinit misiunea pe acest pământ.

Părintele Pimen Vlad,  www.lataifas.ro