Ce să fac când Dumnezeu „nu este prezent” atunci când mă rog?
10:18, luni, 24 august, 2015 | Cuvinte-cheie: absenta lui Dumnezeu, Antonie de Suroj, despre rugăciune, sfaturi duhovnicești

Întâi de toate, este foarte important să ne amintim că rugăciunea este o întâlnire și o relație; este vorba de o relație tainică, una care nu poate fi impusă nici de noi, nici de Dumnezeu. Faptul că Dumnezeu Se poate face prezent sau că ne poate lăsa cu sentimentul absenței Sale face parte din această relație vie și adevărată.
Dacă L-am putea aduce în mod automat la o întâlnire cu noi, dacă L-am putea forța să se întâlnească cu noi, atunci n-ar mai fi nicio relație și nicio întâlnire. Aceasta este un lucru pe care, prin imaginație, îl putem face cu o plăsmuire sau cu diverșii idoli pe care îi așezăm înaintea noastră în locul lui Dumnezeu; însă cu Dumnezeul cel Viu nu putem face astfel, precum nu o putem face nici cu o persoană vie. O relație trebuie să înceapă și să se dezvolte pe libertate reciprocă.
Din Mitropolitul Antonie de Suroj, Școala rugăciunii, ediția a doua, Traducere din limba engleză de Gheorghe Fedorovici, Editura Sophia, București, p. 39


Dumnezeu nu este absent din viaţa oamenilor. Mai degrabă, omul nu-L doreşte pe Dumnezeu în preajma lui. Omul este cel...
…Offff, cât de amară este suferința în dragoste!… mai amară decât fierea, și cât de amar este eșecul în iubire…...
Când citim Evanghelia, iar chipul lui Hristos devine irezistibil, plin de slavă, când ne rugăm şi devenim conştienţi de măreţia,...
„Salvaţi sufletele noastre” , S.O.S…, aşa a îndrăznit să scrie cineva pe peretele closetului de la liceu (printre toate celelalte...
Odată, într-o zi ploioasă, un tânăr suferind de o depresie care ajunsese pe punctul de a-l ucide, a intrat într-o...
Dumnezeu nu Se ascunde de om. Omul păcătos se ascunde de Dumnezeu; se tot ascunde până ce ÎI pierde cu...

În localitatea Lingura, r. Cantemir, a fost dat startul Campaniei „De Crăciun devii mai bun!”, ediția a VII-a
Liturghie arhierească la hramul de iarnă al Mănăstirii Țigănești
Liturghie arhierească la hramul parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” din Răspopeni, r. Șoldănești
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare Episcopului Nicolae, cu prilejul zilei onomastice
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat Episcopului Filaret de Căpriana, un mesaj de felicitare cu ocazia prăznuirii ocrotitorului ceresc