Ce se întâmplă cu cei care lipsesc Duminica de la Biserică?

Oare toți aceștia sunt pentru iad și nu există mântuire pentru ei? Să vedem cum înfruntă Biserica pe cei absenți. Nimeni nu este pentru iad, ci toți suntem pentru rai și, dacă vrem, îl putem dobândi. Ia aminte, fratele meu, la cele de mai jos ca să te minunezi de iubirea de oameni a lui Dumnezeu. Dacă îi cercetăm pe oameni după starea lor exterioară. Vom vedea că unii lipsesc justificat, iar alții nejustificat.

Care lipsesc justificat? Bolnavii, medicii, infirmierele, mamele care au copii mici sau sunt gravide, familiile care au bolnavi în casă sau persoanele în vârstă care nu pot rămâne singure. Mai sunt și multe alte cazuri în care unele persoane lipsesc de la slujba sfântă a Bisericii.

De multe ori aceștia doresc atât de mult să se afle în biserică, încât sunt ca și cum s-ar afla. Urmăresc Dumnezeiasca Liturghie de la radio sau de la televizor și, pe cât pot, participă la Dumnezeiasca Liturghie. Aceștia, deși lipsesc, se folosesc mai mult decât cei care sunt trupește în biserică, însă mintea lor aleargă încolo și încoace și nu se concentrează la slujbă.

Cât de emoționant este faptul că Sfânta noastră Biserică își aduce aminte de ei și-i pomenește la Dumnezeiasca Liturghie! „Pomenește, Doamne, poporul ce stă înainte și pe cei care din binecuvântate pricini nu sunt de față și-i miluiește pe ei și pe noi după mulțimea milei Tale”.

Acum ce să spunem despre cei care nu aparțin acestei categorii? Adică despre cei care lipsesc de la biserică din lenevie și nepăsare? Mai întâi să vedem cu câtă dragoste îi înfruntă Biserica și apoi care este datoria noastră față de ei. Sfânta noastră Biserică, ca să ne ajute să ne îmbisericim, îi afurisește pe cei care lipsesc nejustificat, de vreme ce are stăpânire de la Dumnezeu pentru aceasta. Ia aminte însă, fratele meu, ca să înțelegi sensul acestei afurisiri. Canonul 80 al Sinodului VI ecumenic rânduiește ca cel care lipsește trei Duminici la rând de la biserică, fără să existe un motiv serios, să fie afurisit, adică să fie tăiat de la Biserică și să nu aibă comuniune cu ceilalți credincioși.

Cu adevărat, cât de iubitor de oameni este acest canon! Nu-l afurisește pe cel care lipsește una sau două Duminici fără vreun motiv serios, ci-i dă termen, scadență. Dacă lipsește și a treia Duminică numai atunci îl pedepsește. Are, prin urmare, la dispoziției trei săptămâni să se gândească și să se pocăiască. Și altceva foarte important. Nu-l afurisește Biserica, ci el însuși prin faptul că se depărtează de Biserică se afurisește pe sine. Biserica, ca să ne ajute să înțelegem cât de vătămător este să lipsim de la sfânta slujbă, a pus acest Canon. Ca să înțelegem că nu este fără însemnătate pentru Biserică lipsa noastră.

Unii dintre cei care lipsesc nejustificat pun înainte și următoarea justificare nefondată: „Ce să fac la Biserică? Aceleași și aceleași le aud mereu. Pe lângă acestea multe dintre cele spuse nu le înțeleg”. Sfântul Ioan Gură de Aur răspunde acestor justificări și ne spune: „Cum vrei să înțelegi dacă nu te îngrijești să le studiezi cele pe care se spun în Biserică. Cu cât mai mult vei frecventa Biserica, cu atât mai mult le vei înțelege. Motivul pentru care lipsești nu este că nu înțelegi, ci că nu te interesezi să înțelegi”. Astăzi există atâtea cărți care le explică pe toate și fiecare și le poate procura.

Și iarăși Sfântul Ioan Gură de Aur în trei cuvinte ne arată datoria față de cei care lipsesc: „Caută-l pe cel care lipsește!”. Cât de mult ne mustră aceste trei cuvinte!

sursa marturieathonita.ro/