Ce se poate întâmpla dacă punem o icoană într-un stup (video)

Isidor Timinis este un apicultor grec, care locuiește în preajma capitalei, Atena, în regiunea Kapandriti. Cu mai bine de 10 ani în urmă, acesta a făcut o descoperire care a uimit multă lume.
Din evlavie pentru Dumnezeu, dl. Isidor a așezat o icoană înfățișându-L pe Iisus Hristos răstignit, într-un stup. Spre stupoarea lui, a observat, ulterior, că albinele nu au depus ceară absolut deloc, pe chipul și trupul pictate ale Mântuitorului. Grecul a repetat, apoi, „experimentul” și cu o icoană a Maicii Domnului și cu multe altele. De fiecare dată, albinele „arătau respect” pentru chipurile sfinte. Mai mult, la un moment dat, niște maici au trimis o piesă lucrată manual, reprezentând dealul Golgotei, cu cele trei cruci: a Mântuitorului, a tâlharului credincios și a celui necredincios. Albinele au acoperit complet crucea tâlharului din stânga, cel necredincios, lăsându-le aproape neatinse pe celelalte.
Oameni din toate țările ortodoxe, inclusiv din România, au început să le trimită, albinelor din stupii dlui Isidor Timinis, icoane pe care „să le lucreze”.

Produc miere, vin, legume şi fructe bio sau meșteresc genţi de calitate. Sunt mici afaceri la care trudesc unii clerici...
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău
Postul Naşterii Domnului – timp sfânt al pocăinţei, al rugăciunii şi al faptelor bune
Parastas pentru Arhimandritul Ermoghen (Adam), la doisprezece ani de la mutarea sa la Domnul