Ce trebuie să cerem lui Dumnezeu în rugăciunile noastre? - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

Ce trebuie să cerem lui Dumnezeu în rugăciunile noastre?

14:41, joi, 3 septembrie, 2015 | Cuvinte-cheie: , , , ,

Părinte Sofian Boghiu, ce trebuie să cerem lui Dumnezeu în rugăciunile noastre?
Să-I cerem sănătate trupească şi sufletească. Să-I cerem luminarea minţii şi înţelepciune, pentru a nu greşi calea către El. Să-I cerem bunătate sufletească şi smerenia inimii, căci spune Domnul: Învăţaţi-vă de la Mine că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi afla odihna sufletelor voastre. Să-I cerem dreapta socoteală în tot ce facem, având convingerea că atunci când vom muri, vom da seama înaintea judecăţii lui Dumnezeu de felul cum ne-am trăit viaţa pe pământ. Să-I cerem râvnă pentru citirea Sfintei Scripturi, înţelegerea lor şi împlinirea poruncilor lui Dumnezeu. Să-I cerem harul Duhului Sfânt şi mântuirea sufletelor noastre.

Să-I cerem lui Dumnezeu ceea ce este vrednic de El şi cele pe care numai El ni le poate da. Să-i cerem ajutor ca, în toată viaţa noastră, să căutăm mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate celelalte se vor adăuga nouă. Asta să-I cerem lui Dumnezeu în rugăciunile noastre.

Arhimandrit Ioanichie Bălan, Ne vorbeşte Părintele Sofian (Boghiu)
Parintele-Sofian-Boghiu-de-Marius-Caraman-Marturisitorii-Ro
Contact Form Powered By : XYZScripts.com