Bunul cel mai de preţ

Povestea pe care vreau să v-o spus astăzi este una apropiată de basmele citite când eram copii.

Fiul unui rege se îndrăgostise de o fată săracă dar foarte frumoasă din regatul său. Era fiica unui brutar. Cei doi s-au căsătorit şi timp de câţiva ani cei doi soţi trăiră în pace şi fericire. Dar, la moartea tatălui său, prinţul urcă pe tron.

Dregătorii şi sfetnicii săi se înghesuiră să-l facă a pricepe că, pentru binele regatului, trebuia să-şi repudieze soţia iubită. Era nevoie pentru împăraţie să rupă căsătoria şi în locul soaţei sărace să ia pe fiica regelui vecin, un om puternic, cu armată numeroasă. Această căsătorie avea să asigure pacea şi prosperitatea ţării. Alungaţi-o, stăpâne, până la urmă nu este decât fiica unui brutar, îl sfătui prim-ministrul său. Siguranţa tronului şi a supuşilor domniei voastre trebuie să fie pe primul loc, îi aminti ministrul de război.

Cum dregătorii insistau întruna, până la urmă tânărul rege cedă. Trebuie să te repudiez, îi spuse el soţiei. Mâine te vei întoarce la tatăl tău. Dar vei putea lua cu tine ceea ce ai mai de preţ.

În seara aceea cei doi mâncară împreună pentru ultima dată. Nimeni nu a scos nici un cuvânt. Femeia părea împăcată cu soarta şi-i turna întruna vin în pocalul regelui. Când s-a terminat cina, regele a căzut într-un somn profund. Femeia l-a înfăşurat într-o cuvertură şi cu ajutorul slugilor sale l-a dus în casa tatălui ei.

În zorii zilei următoare, regele se deşteptă în casa brutarului. Cum am ajuns aici? întrebă el cu uimire. Soţia îi răspunse surâzând: „Mi-ai spus că pot lua cu mine ceea ce am mai de preţ. Iată, ceea ce am mai scump pe lume eşti tu.“

Oare noi ce am lua cu noi dacă am pleca acum din lumea aceasta?

Sursa Cercuri în apă, Bruno Ferrero, Editura Galaxia Gutenberg, 2007