„Cel mai mare păcat al unui slujitor al bisericii e să își împartă parohia în două”
16:33, marți, 8 noiembrie, 2016 | Cuvinte-cheie: biserica, episcop marchel, pavel borsevschi, politica
Interviu cu parohul Bisericii Sfântul Dumitru din Chișinău, protoiereul Pavel Borșevschi.
Europa Liberă: Relația candidaților prezidențiali cu biserica este un subiect discutat pe larg și aprins în societatea moldavă. De ce a stârnit subiectul aceste discuții contradictorii?
Pavel Borșevschi: „Nu știu de ce se crede că biserica ar trebui să fie un factor decisiv sau să-și dea cu părerea la alegeri și în parlament, și la cele prezidențiale. De fapt, Moldova acum, între cei doi candidați la prezidențiale, putem spune că este împărțită în două. Este, probabil, cea mai mare greșeală sau cel mai mare păcat al unui slujitor al bisericii să își împartă parohia în două pentru că parohia înseamnă alegătorii, alegătorii înseamnă credincioșii. Și preotul trebuie așa de tare să nu își iubească cealaltă parte sau cealaltă jumătate a parohiei, așa de tare să o urască, ca, de exemplu, să îl numească într-un fel sau altul, Doamne ferește, cu cuvinte urâte pe un candidat, în folosul celuilalt candidat. În cazul dat, așa cum ar face un tată pentru fiii lui, numindu-l pe un fiu superior celuilalt. De atâta cel mai mare păcat al unui preot azi, al unui slujitor al bisericii este de a se pune pentru un candidat și împotriva celuilalt.”
Europa Liberă: Vă întreb pe dumneavoastră, parohul Bisericii Sfântul Dumitru din Chișinău, ce să înțeleagă opinia publică, enoriașii, alegătorii, când o față bisericească spune următoarele: „Despre atitudinea doamnei Sandu față de moralitatea creștină, față de curățenia sufletească, față de tot ce este sfânt, pare să fie abătută mult de la axa normalității. Nu avem dreptul moral și creștinesc să votăm pentru ea”. Și a mai continuat, printre altele, că nu este căsătorită.
Pavel Borșevschi: „Aceste cuvinte nu au nimic cu învățătura bisericii noastre. Mai mult decât atât, acest ierarh sau cine este el, preot…”
Europa Liberă: …episcopul de Bălți Marchel.
Pavel Borșevschi: „Dacă el vorbește astfel, cuvintele sunt ale lui, el va fi numaidecât judecat. Întâi de Dumnezeu și apoi de poporul pe care el îl păstorește. Pentru că zice Sfântul Isaac Sirianul: „Chiar dacă vezi un păcat al aproapelui tău, acoperă-l tu cu haina ta și ți se vor ierta și ție multe păcate”. Deci, un preot, un episcop, noi zi de zi primim spovedania, noi îi primim în biserică pe toți. Și pe cel care vine la mine nu-l vei scoate afară. El s-a pronunțat creștină, ea s-a pronunțat credincioasă. În afară de aceasta nu are nicio importanță. Noi avem parabola samariteanului milostiv. Ea este fiica acestui popor. Ea nu poate fi judecată de un preot, de un ierarh astfel, în sensul mai ales că numai a dorit să fie președinte al țării acestea. Și aceste cuvinte sunt absolut nesprijinite nici de un adevăr bisericesc, eu mă refer la Sfintele Canoane, decât sunt numai condamnate de biserică și de însăși Scriptura și de Hristos, care, încă o dată, îi dă menirea unui episcop, unui preot amvonul și Împărăția lui Dumnezeu, pe care trebuie să o căutăm întâi și celelalte se vor adăuga. Eu vreau să îmi cer iertare pentru acest episcop de la doamna Maia Sandu și să îi doresc doamnei succes în alegeri. Ea cu nimic nu este mai prejos decât contracandidatul ei, poate e și mai superioară. Doamne ajută, poporul va decide. Îmi cer iertare de la doamnă, că sunt și eu slujitor al bisericii. Și să mai spun că unii din slujitori uită câteodată la care Dumnezeu slujesc. Și aici să îi amintesc acestui episcop binecuvântarea Patriarhului Alexei II pentru Gleb Iakunin care s-a încurcat cu politica așa de tare că Patriarhul l-a chemat la el și i-a zis: „Oare, părinte Gleb, în mata nu a mai rămas nimic bisericesc? Ești numai om politic? Atunci pune crucea pe masă”. Și l-a caterisit pe acel Gleb Iakunin Patriarhul Alexei II. Cred că este numaidecât această binecuvântare pentru că el ține de biserica ortodoxă rusă și Patriarhul Alexei II este cel care l-a hirotonit. Să îi ia în seamă cuvintele episcopul Marchel. Aceasta aș vrea să spun și la ceilalți slujitori care, în loc de Hristos pe amvon fac astfel sau, Doamne ferește, încă conferință de presă. Atunci să scoată sutana, să scoată panaghia, să scoată tot, barba să și-o bărbierească și să spună ce vrea să spună, insigna unui partid și să iasă, și să vorbească. Eu, ca preot, ca slujitor și ca credincios, nu aș vrea un episcop să îmi vorbească mie de la conferință de presă astfel de binecuvântări.”
Europa Liberă: Foarte multă lume se întreabă de ce anume fețele bisericești încearcă să răspândească în societate această discordie, ură. Și nu iubire, nu credință, nu toleranță.
Pavel Borșevschi: „Eu, de exemplu, sunt pe undă cu acei preoți care îl caută pe Hristos. Și vreau în biserică numai această căutare să fie. Pentru toți cei care au fost mințiți cumva de acest episcop și de acei confrați ai mei care au fost alături de dânsul, eu, slujitorul lui Hristos, îmi cer iertare de la el și îi chem în biserică din nou să știe că sânul biserici este larg deschis pentru ei, indiferent pe cine vor vota acum, în alegerile respective. Hristos – în mijlocul nostru, indiferent, repet, de candidații la președinție.”
Europa Liberă: Și un alt aspect pe marginea căruia se duc discuții că un candidat trebuie să fie un apărător al valorilor tradiționale, iar pe de altă parte există problema LGBT. Poate să fie o împăcare?
Pavel Borșevschi: „Un președinte al unei țări trebuie să fie președinte al întregii țări, chiar dacă el, repet, va fi dintr-o parte sau din alta. Aceasta ce înseamnă? Hristos zice: „Pe acel care vine la mine nu-l voi scoate afară”. Și indiferent cine va veni la acest președinte, el trebuie să îl împace, așa cum vine cineva la preot. El trebuie să îl împace. Dar pacea înseamnă ceea ce a lăsat, de exemplu, în biserică Hristos, iar pentru un președinte – ceea ce are el după Constituție să facă în țara Moldova. Și de atât el va răspunde pentru ceea ce face el, conform Constituție, și apoi și conform judecății. De acum, dacă are o apartenență la o credință sau alta, vedem. Dar, mai întâi clar că ar trebui să țină cont de mărturisirea acelei credințe pe care o face poporul acesta băștinaș pentru că, totuși, fundamentul acestei țări numaidecât îl ține religia creștin ortodoxă. Și noi vrem să trăim cu toții în pace în această țară. Aceasta trebuie să o facă un președinte al țării Moldova.”
Europa Liberă: Sociologii spun că implicarea bisericii în politică ar scădea din imaginea acestei instituții. Ce se întâmplă, dacă declinul acesta continuă și pe mai departe, ca lumea să nu mai aibă încredere în biserică, așa cum aveau pe timpuri 99% din cei intervievați?
Pavel Borșevschi: „Păcatul unui slujitor al bisericii nu este păcatul bisericii. De atât episcopul Marchel, în cazul dat, răspunde de fapta lui. Acesta nu este cuvântul bisericii, este cuvântul numaidecât al episcopului Marchel. De atâta el și cu preoții respectivi trebuie să răspundă și înaintea bisericii. Pentru că adevărul bisericesc nu poate fi al meu; eu pot fi în adevărul bisericii sau pot fi în afara bisericii, când îmi exprim părerea mea și o dau, mai ales, Doamne ferește, că ar fi un adevăr al bisericii. De atâta ceea ce a făcut episcopul Marchel este un cuvânt al lui de care el trebuie să răspundă. Biserica nu are nimic cu ceea ce a făcut el. Și atunci când oamenii nu știu să deosebească boala de bolnav, nu știu să deosebească păcătosul de păcat, nu știu să deosebească biserica de slujitor și slujitorul de biserică. Deci, un slujitor al bisericii, când este slujitor al bisericii? Când este în adevărul bisericesc. Cine este episcopul Marchel, în afara adevărului bisericesc? Ce are biserica în cazul dat? Biserica este stâlpul și întărirea a tot adevărul. Hristos zice: „Eu voi zidi biserica mea. Și porțile iadului nu o vor birui. Și ea va rămâne până la sfârșitul veacului”. Dacă eu acum nu vorbesc în adevărul bisericesc, și eu sunt un mincinos. Dar ceea ce v-am vorbit eu este adevărul pe care îl puteți controla orișicând luați simbolul credinței în mâini. Și eu am să îmi cer iertare dacă am greșit ceva în fața dumneavoastră sau a lui Dumnezeu”.
Europa Liberă: Este o explicație de ce atâtea minciuni se spun anume în campania electorală?
Pavel Borșevschi: „Este. Este. Aceasta este starea morală și, cu părere de rău, a unor slujitori ai bisericii. De atât și avem ce avem în țara aceasta. Pentru că la noi mita, minciuna este pusă în capul mesei. Suntem plini de minciună toți. Suntem plini de dorință de a ne îmbogăți, fără ca să muncim. Suntem plini de dorință de a amăgi pe aproapele nostru. Suntem plini de dorință numaidecât de a fi superiori semenului nostru. De atâta pe acestea trebuie să le scoatem din societate, cu Doamne ajută.”
Sursa: http://www.europalibera.org/