Cele din urmă cuvinte ale Sfântului Luca al Crimeei
12:28, miercuri, 18 martie, 2015 | Cuvinte-cheie: cruce, diavol, harul lui Dumnezeu, Luca al Crimeei, numele lui Hristos, sfaturi duhovnicești

Copiii mei, cu mare stăruinţă vă îndemn, înarmaţi-vă cu pavăza dată de la Dumnezeu, ca să vă puteţi păzi de uneltirile diavolului. Nici nu vă închipuiţi ce viclean este.
Nu trebuie să luptăm cu oamenii, ci cu stăpâniile şi puterile, adică duhurile rele. Aveţi grijă! Diavolului nu-i este de folos să gândească şi să simtă cineva că îi stă aproape. Un vrăjmaş ascuns şi necunoscut e mai primejdios decât unul văzut. O, cât de mare şi de groaznică e oastea dracilor! Fără de număr este hoarda lor întunecată!
Neschimbată, neobosită, zi şi noapte căutând a ne face să cădem pe noi, toţi cei ce credem în numele lui Hristos, să ne ademenească pe calea necredinţei, a vicleniei şi a necuviinţei. Aceşti vrăjmaşi nevăzuţi ai lui Dumnezeu au ca singur rost, zi şi noapte, nimicirea noastră. Însă nu vă temeţi, luaţi putere din numele lui Iisus!
sursa articol din nr. 17 “Familia Ortodoxă”

Sfânta Cruce, Altar de jertfă al Mântuitorului, are trei semnificații: obiect sfânt, semn de închinare și cale/misiune de urmat. În...
Biserica Ortodoxă se va afla, la 15 martie 2026, în Duminica Sfintei Cruci. Această sărbătoare a fost instituită la Constantinopol...
Cum ținem mâna? Se folosește mâna dreaptă, unind degetele ei în felul următor: degetul mare, degetul arătător și degetul mijlociu...
„Oricine voieşte să vină după Mine să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie“ (Marcu 8, 34) Ne aflăm în timpul marelui...
“Să-l imităm şi noi pe Sfântul Mina. După cum el prin cuvântul său, prin exemplul său, prin viaţa sa ascetică,...
Sfântul Ioan s-a născut cu puţin timp înainte de anul 10 d.Hs., în Betsaida Galileii, primind numele de Ioan, care...
Toţi, iubiţii mei, toţi ne numim creştini. Dar ne întrebăm: suntem într-adevăr creştini? Ca să fie cineva creştin, trebuie să asculte şi...
