Celor deznădăjduiţi!

Dintre toţi cei de pe acest site şi dintre mulţi alţi oameni, eu sunt ultima care ar trebui să îndrăznească să scrie celor aflaţi  în deznădejde. Îngăduiţi-mi însă să vă scriu, ca o soră, vouă, celor atinşi de lipsa de nădejde. Poate că eu n-am avut niciodată durerea pe care voi o aveţi şi care vă împinge la singurătate şi la renunţarea la nădejde. Dar, în ultima vreme, v-am întâlnit tot mai des şi ascultându-vă durerea, o mică parte din ea s-a aşezat şi pe umerii mei. Că numai aşa am prins drag de voi: gustând un strop din durerea voastră. E însă prea mică partea de durere pe care am luat-o eu de la voi, aşa de mică încât nici n-am reuşit poate să vă fac să vă simţiţi mai uşuraţi. Pe umerii voştri a rămas încă o sarcină grea, pe care o puteţi ridica şi duce numai cu Hristos.

Mulţi dintre voi deznădăjduiţi din cauza păcatelor. Of… tot omul este păcătos. Vă închideţi în sufleţelul vostru şi vreţi să fiţi singuri, să nu mai ştie nimeni voi. Pe mulţi dintre voi v-au cuprins patimile de când eraţi încă mici, copii. Nici nu ştiaţi că e păcat, ori cei ce v-au învăţat v-au spus că e ceva normal. Şi v-aţi trezit,… în lumina lui Hristos şi v-aţi văzut pătată haina sufletului.

Fraţii mei dragi, mi-e drag de voi că înainte de a deznădăjdui, aţi luptat. Aţi căutat pe Hristos! Mi-e drag de voi că aţi vrut să ajungeţi la El aşa răniţi. Că numai voi ştiţi cum e lupta grea, cum cazi, bătut, flamând de lumină şi însetat de pace şi aşa, … târâş, aţi căutat pe Hristos ca nişte buni ostaşi ai Lui.

Acum unde sunteţi? Unde e dorul vostru şi lupta voastră? Cum să  rămâneţi la pământ? Uitaţi-L pe Hristos cum vă aşteaptă  să vă ridicaţi! Uitaţi cum e gata să tămăduiască  rănile voastre, să întărească sufletul vostru! Poate aţi pierdut lupte multe, dar războiul nevăzut ţine până ne cheamă Domnul la El, şi voi încă nu aţi pierdut războiul. Lângă voi, de-o parte stă Măicuţa Domnului, Grabnic Ajutătoare şi de cealaltă stă Hristos, Cel tare în războaie.

Chemaţi-i pe ei cu durere, că Domnul a promis că nu ne va lăsa în ziua necazului nostru. Şi va lua El povara de pe umerii voştri. Şi vă iartă Domnul Cel Multmilosârd că pe nimeni nu a refuzat când I S-a cerut iertare, cu inima sinceră. Nu a iertat El pe vameş, pe Maria Magdalena şi pe mulţi alţii? Când aceştia I-au cerut iertare, El nu a zis: „staţi să vă mai cercetez să văd dacă meritaţi”. Nu, ci i-a iertat pe loc. Să credem în cuvintele Lui, că El a zis: „pe cel ce vine la Mine, nu-l voi scoate afară.” Şi nu vă va scoate afară când veţi merge la Spovedanie cu inima sinceră.

Ştiţi povestioara în care Hristos Domnul mergea alături de profetul Mahomed şi pe marginea drumului văd un căine mort. Putrezea şi era plin de viermi acel câine. Văzându-L, Mahomed şi-a întors privirea scârbit. Hristos însă, stătea langă câine şi se uita cu drag la el. Profetul se apropie şi întreabă de ce priveşte aşa la câinele acela putrezit. Iar Hristos îi spune: „Uite ce dinţi frumoşi are!” Hristos Domnul nu se scârbeşte de păcatele noastre. El cauta la inima omului ca să găsească acolo un strop de frumuseţe, un stop de credinţă. Şi pe acela îl preţuieşte Domnul nostru.

Unde e inima voastră, dragii mei? Oare dacă e căzută în noroi, se va putea ea ascunde de ochii lui Dumnezeu? Nu o priveşte El oare cu dragoste oricât ar fi ea de căzută, că El a creat-o şi pentru ea a suferit bătăi, scuipări şi moarte? Unde e dorul vostru? Oare nu e tot la Hristos Cel Înviat, la Dumnezeul Cel viu?

De ce vă simţiţi părăsiţi , singuri şi fără scăpare? Hristos nu are pe nimeni de părăsit, pe nimeni nu are El de pierdut. Dacă nu L-aţi fi cunoscut pe Dumnezeu, mai greu ar fi fost. Dacă nu L-aţi fi primit pe El ca Mântuitor, v-ar fi cuprins de tot întunericul şi durerea. Dar voi aţi luptat pentru a fi langă Hristos, pentru că aţi cunoscut blândeţea şi bunătatea Lui. Voi v-aţi zdrobit de armele vrăjmaşului, v-aţi ostenit să nu cădeţi pradă acestuia. Şi acum că aţi căzut, pentru ce rămâneţi căzuţi? Ridicaţi-vă şi aşa cum sunteţi, şchiopi, ciuruiţi, răniţi, strigaţi la Hristos! Cel ce ne-a iertat o dată, ne iartă şi a treia oară, şi de şaptezeci de ori câte şapte, numai să venim la El cu inima zdobită. Să-I dăm Lui inima noastră ca să o vindece!

Suntem ostaşi slabi şi uşor de doborât când suntem singuri. Să ne punem nădejdea în Hristos şi să ne rugăm fierbinte, că nu suntem simpli ostaşi, ci ostaşi ai lui Hristos!

Şi-acum,… iertaţi-mă c-am îndrăznit!

Cu nădejdea că veţi avea nădejde în Hristos, Domnul nostru.

sursa ortodoxiatinerilor.ro